Război cu Rusia și China? Ucraina în NATO? Henry Kissinger, 99 de ani, noi declarații “cu tâlc”

,
Autor:    -  
Henrykissinger.v1
Foto: wsj.com

Timp de citire: 3 minute

NATO a făcut greșeala de a semnala Ucrainei că în cele din urmă s-ar putea alătura Alianței, dar după invazia rusă, situația s-a schimbat, susține într-un interviu pentru The Wall Street Journal fostul secretar de stat al SUA, Henry Kissinger, în vârstă de 99 de ani, care a descris anterior trei scenarii probabile pentru încheierea războiului din Ucraina.

Potrivit acestuia, de dragul stabilității în regiune, Ucraina ar fi potrivită pentru rolul de tampon între Rusia și Occident.

„Eram în favoarea independenței complete a Ucrainei, dar am crezut că cel mai bun rol al acesteia ar fi ceva asemănător Finlandei”, a spus Kissinger.

Cu toate acestea, în opinia sa, zarurile au fost aruncate. După comportamentul Rusiei în Ucraina, „acum cred că, într-un fel sau altul, formal sau nu, Ucraina ar trebui tratată ca membru al NATO după război”.

Totuși, el își imaginează un acord care să păstreze câștigurile Rusiei după invazia sa inițială din 2014, când a pus mâna pe Crimeea și o parte din Donbas, deși nu are niciun răspuns la întrebarea cum ar posibilă o astfel de reglementare din moment ce acordul de soluționare a conflictului din urmă cu opt ani a eșuat.

Comentând interviul lui Kisinger, fostul șef al diplomației ucrainene, Pavlo Klimkin, a remarcat că nu vor mai fi zone gri. “Marele maestru al geopoliticii crede că pariurile sunt făcute. Și eu. Nu vor mai fi zone gri”, notează Klimkin pe Twitter.

Kissinger nu spune niciodată ceva degeaba. Cuvintele lui că „s-au aruncat la zarurile” și că Ucraina ar trebui percepută formal sau informal ca parte a NATO valorează foarte mult. Marele maestru al geopoliticii crede că pariurile sunt făcute.

„Suntem la marginea războiului cu Rusia și China“

Fostul șef al diplomației americane vede lumea de azi ca fiind aproape de un dezechilibru periculos. „Suntem la marginea războiului cu Rusia și China în problemele pe care le-am creat parțial, fără nicio idee despre cum se va termina acest lucru sau la ce ar trebui să conducă”, spune el. Ar putea SUA să gestioneze cei doi adversari triunghiulând între ei, ca în anii Nixon? El nu oferă o rețetă simplă. “Nu poți spune doar acum că îi vom despărți și îi vom întoarce unul împotriva celuilalt. Tot ce poți face este să nu accelerezi tensiunile și să creezi opțiuni, iar pentru asta trebuie să ai un scop”.

Trei scenarii pentru Ucraina

La începutul lunii iulie, fostul secretar de stat american Henry Kissinger a ieşit cu 3 scenarii posibile în care s-ar putea încheia războiul din Ucraina:

1. Ucraina pierde 20% din teritoriu

”Dacă Rusia rămâne acolo unde este acum, Ucraina pierde 20% din teritoriu și cea mai mare parte a Donbasului, în principala zona industrială și agricolă, și o fâșie de pământ de-a lungul Mării Negre”, spune Kissinger.

3. Recucerirea tuturor teritoriilor ucrainene

„O încercare de a alunga Rusia din teritoriul pe care l-a dobândit înainte de acest război, inclusiv Crimeea, iar atunci problema unui război cu Rusia însăși va apărea dacă războiul continuă”, a mai zis Kissinger.

3. Revenirea la linia frontului din 24 februarie

”Ucraina va reveni la teritoriile pe care le avea când a început războiul: linia de luptă post-2014. Va fi reînarmată și strâns legată de NATO, chiar dacă nu va face parte din alianță”, consideră Kissinger.

În vârstă de 99 de ani, Henry Kissinger tocmai și-a publicat cea de-a 19-a carte, “Leadership: Șase studii de strategie mondială”, o analiză a viziunii și a realizărilor istorice ale unui panteon idiosincratic de lideri de după cel de-al Doilea Război Mondial: Konrad Adenauer, Charles DeGaulle, Richard Nixon, Anwar Sadat, Lee Kuan-Yew și Margaret Thatcher.

Henry Kissinger, fost secretar de stat și consilier pentru securitate națională, întrebat dacă știe vreun lider contemporan care să împărtășească această combinație de calități ale celor șase lideri, a răspuns că:

“Nu. Aș face o precizare: deși De Gaulle avea acest lucru în el, această viziune despre el însuși, pe de altă parte, niciunul dintre acești oameni nu a fost, în esență, un om tactic. Ei stăpâneau arta tacticii, dar aveau o percepție a scopului atunci când au intrat în funcție.”

“Cred că perioada actuală are o mare dificultate în definirea unei direcții. Este foarte receptivă la emoția momentului’, a precizat Kissinger pentru The Wall Street Journal.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!