Reorganizarea Ministerului de Finanțe a început cu stângul: a fost suspendată de instanță


Autor:    -  
hammer, books, law
Fotografie de succo pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

​Reorganizarea Ministerului de Finanțe, propusă de Florin Cîțu și adoptată de Guvern, a fost suspendată de Curtea de Apel București, până la pronunţarea instanţei de fond. Această etapă a reorganizării viza desfiinţarea Direcţiei Generale Juridice şi înlocuirea acesteia cu două noi structuri, Direcţia Juridic şi Reglementare şi Direcţia Contencios.

Guvernul poate face recurs în termen de 5 zile.

Curtea de Apel a dispus plata de către Guvern a sumei de 4.020 lei cheltuieli de judecată.

Acțiunea în instanță a fost cerută de directorul Direcției Generale Juridice, cea care urma să fie desființată, Ciprian Badea.

Premierul Ludovic Orban a avut și o primă reacție pe această temă, potrivit Hotnews.ro:

”Este vorba de o suspendare decisă până la judecarea pe fond. Sigur, nu pot să nu îmi pun întrebări: Ce treabă există în această procedură? Eu cred că managementul unui minister trebuie să-și organizeze ministerul așa cum consideră necesar.

 

Nu suntem la primele astfel de decizii și aici chiar îi îndemn pe judecători să judece cu mai multă atenție pentru că în elaborarea hotărârilor de Guvern, de organizare și funcționare ale Ministerelor, ale autorităților administrației centrale, conducătorii acestor instituții au posibilitatea legală de a-și organiza activitatea în departamente, direcții, așa cum consideră ei că este bine.

 

Dacă în felul acesta se suspendă hotărâri de Guvern privitor la reorganizarea unor ministere, reforma în administrație va fi întârziată pentru că cine știe când se va ajunge la judecarea pe fond.

 

Suspendarea unui act normativ sau a prevederilor legate de Direcția juridică nu mi se pare corectă.”


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!