”Revoluție tehnologică” în cel mai mare bazin legumicol al țării: va avea apă curentă și canal
Cu o populaţie de aproape 12.000 de oameni, comuna Matca este singura localitate mare din judeţul Galaţi care nu are nici acum apă şi canalizare, deşi localitatea este centrul celui mai mare bazin legumicol al ţării.
Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, alături de primarul localităţii Matca şi de directorul companiei Apă Canal Galaţi, au semnat marţi un protocol pentru realizarea infrastructurii de apă şi canalizare în comună, potrivit ediției locale a cotidianului Adevărul.
A șasea parte dintre solariile din România se găsesc la Matca. Cifrele indică faptul că la nivel naţional sunt aproape 5.000 de hectare de solarii, dintre care 800 de hectare se găsesc în Matca.
Mai nou, tot mai mult comune din zonă (aflată în imediata apropiere a oraşului Tecuci) au prins gustul afacerii cu legume în spaţii protejate, aşa că solariile din comune precum Matca, Corod, Cudalbi, Drăgăneşti şi Comeşti acoperă circa 1.000 de hectare, deci cam o cincime din suprafaţa cultivată ”sub folie” în România.
În urma protocolului semnat, vor fi demarate în regim de urgenţă studiile şi măsurătorile necesare, astfel încât să fie obţinute fondurile pentru realizarea de la zero a infrastructurii de apă şi canalizare. Este vorba de o investiţie estimată la 20 de milioane de euro, pentru realizarea a 50 de kilometri de reţea de apă şi canalizare.