România are cele mai multe regiuni rurale periferice din Europa. Ce le caracterizează?

Regiuni periferice sunt considerate acelea de unde forța de muncă se deplasează spre regiuni și țări mai dezvoltate, iar populația rămasă se caracterizează printr-o educație mai limitată și un grad de accesibilitate la resurse mai redus, scrie LanțulAlimentar.ro.

Locuitorii acestor zone rurale sunt neîncrezători în autoritățile publice. Agricultura este activitatea dominantă, însă nu reușește să asigure standarde de viață ridicate, din cauza unei productivități, în general, scăzute. Este caracterizată totodată printr-o diversitate slabă a fermelor. Migrația forței de muncă duce la o scădere drastică a resursei umane și a calificării acesteia. Acest fapt înseamnă că un fermier găsește cu greu forță de muncă.

În România mai există însă și regiuni considerate  tradiționale și caracterizate printr-o populație tânără, cu un grad scăzut de dependență față de stat și cu un grad de ocupare profesională ridicat. Aceste zone păstrează un caracter rural puternic. Încrederea în autorități este scăzută, la fel și accesibilitatea la resursele regionale. Aceste zone păstrează un sector agricol puternic și viabil.

Județele unde sunt astfel de așezări rurale sunt: Argeș, Prahova, Constanța, Iași, Sibiu, Brașov, Hunedoara, Timiș, Bihor și Cluj.

Aceste regiuni sunt dominante în statele din estul Europei: Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia. În Letonia, Estonia și Lituania predomină regiunile rurale periferice.

În vestul Europei, sunt dominante regiunile rurale dinamice și cele diversificate. Cele dinamice sunt concentrate în jurul regiunilor urbanizate, au populație tânără, educată și încrezătoare în autoritățile publice. O problemă pentru locuitorii din aceste zone o reprezintă presiunea imobiliară imensă a marilor orașe aflate în expansiune. Regiuni rurale dinamice sunt în Austria, Germania, Italia și Țările de Jos.

Regiunile diversificate au populație îmbătrânită, dar care beneficiază de structuri sociale și economice bine dezvoltate. Nivelul de educație este ridicat, la fel și încrederea în autoritatea publică locală. Aici însă asigurarea forței de muncă necesită cheltuieli semnificative. Concurența intersectorială este puternică.  Astfel de regiuni predomină în Franța, Suedia, Finlanda, Danemarca, dar sunt identificate și în Germania și Spania.

Prin urmare, în România sunt două tipuri de regiuni rurale, perferice și tradiționale, ambele caracterizate prin neîncredere în autorități.