Închide

Care tradiție păstorească? România importă de 5 ori mai multă brânză decât exportă și cu 11% mai multă decât produce

Avatar
Branza Burduf

Brânză de burduf. Sursa foto: Delaferma.com.

Timp de citire: 2 minute

Vestea bună este că România produce cu aproape 40% mai multă brânză decât în 2006, anul care a precedat aderarea la Uniunea Europeană. Vestea proastă este că producția nu satisface nici pe departe consumul, iar deficitul comercial la brânză este unul uriaș: importurile depășesc exporturile de peste 5 ori și jumătate, potrivit datelor oficiale citate de Revista Ferma.

Exporturile României în rândul statelor membre ale Uniunii Europene au totalizat, în 2023, 15.073 de tone de brânză, în scădere cu 1% în comparație cu anul precedent (15.230 de tone). Nivelul vânzărilor a rămas mai ridicat decât cel din anul 2021 (14.009 de tone), arată sursa citată.

Principalul client al brânzei din România a rămas Grecia, cu 4.969 de tone, urmată de Italia (3.471 de tone) și de Bulgaria (2.002 de tone).

Dintre țările non-UE în care România a exportat cele mai mari cantități se remarcă Marea Britanie, cu 2.384 de tone, al treilea cel mai important client extern al producției românești de profil. În total, în țările non-UE au ajuns, anul trecut, 4.167 de tone de brânză.

La capitolul importuri, aproape întreaga cantitate provine din Uniunea Europeană. În 2023, am importat 109.504 tone din statele membre UE.

Cel mai mare furnizor este, de departe, Germania, cu 49.742 de tone, urmată de Polonia, cu 23.099 de tone. Pe poziția a treia se situează Italia, cu 10.937 de tone, potrivit datelor Comisiei Europene.

Din state din afara Uniunii Europene, România a importat doar 587 de tone, cel mai mare furnizor fiind Serbia.

Astfel, deficitul comercial la brânză (UE + non-UE) este de 90.851 de tone, în condițiile în care producția totală de brânză românească la nivelul unităților de procesare raportată la Biroul European de Statistică – Eurostat a fost, la nivelul anului 2021 (ultimul pentru care există date complete), de 98.820 de tone.

În 2006, cu un an înainte de aderarea la Uniunea Europeană, producția era de 70.810 tone, de unde rezultă o creștere procentuală de 39,59% față de anul care a precedat aderarea României la Uniunea Europeană.

scroll to top