România, lider regional detașat al creșterii economice pe ultimii patru ani


Autor:    -  
statistics, arrows, trend
Fotografie de geralt pe Pixabay

Timp de citire: 3 minute

Economia României se situează pe locul 14 în UE şi reprezintă 1,6% din economia Uniunii, conform datelor revizuite la începutul acestei luni de Eurostat pentru 2019 privitor la PIB exprimat în euro (valori nominale), informează cursdeguvernare.ro.

Pe parcursul ultimilor ani, am depăşit Grecia și Portugalia dar rezultatul recent ne trimite înapoi, la mică distanță sub Cehia, poziționată sub noi la raportarea din primăvară.

România este lider regional detașat al creșterii economice pe ultimii patru ani, avansul de 39,3%  în euro fiind cu mult peste valorile înregistrate de țările provenite din fostul bloc estic precum Bulgaria (32,8%), Cehia (32,0%), Ungaria (29,6%) și Polonia (22,9%).

Precum și faptul că o parte semnificativă din acest avans a venit pe calea gestionării cursului de schimb (avansul PIB-ului României cumulat în termeni reali a fost de numai 22%).

Ponderea Statelor Membre In Pib Ul Ue 2019

Primele patru economii – aproape două treimi din economia UE, dar ponderea lor este în scădere

Pentru poziționarea țării noastre ca forţă economică în UE, se poate vedea mai jos evoluția din ultimii ani a statelor membre ca valoare a PIB exprimat în euro și pondere în totalul Uniunii, conform celor mai recente date disponibile la Eurostat, cu precizarea că datele provizorii publicate anterior au fost revizuite iar ponderile aduse la zi după Brexit.

1

Există o concentrare puternică, cu o pondere a celor mai mari patru țări de circa 64 în PIB-ul total, dar în scădere sistematică.

De asemenea, o diferență vizibilă între locul 1 (Germania) și locul 4 (Spania), care au păstrat ponderi cvasiconstante și locurile 2-3 (Franța și Italia), ambele în pierdere semnificativă de importanță relativă.

Zona Euro a păstrat o pondere în ansamblul Uniunii de peste 85% din total și dă tonul general al ritmului de creștere.

 

Peste 80% din sporul de PIB la nivelul UE a fost realizat în Eurozonă (1.413,4 miliarde euro pe ultimii patru ani, la o creştere per total de 1.741,2 miliarde euro). Toate statele au marcat valori în creștere pentru rezultatele economice, cu excepția notabilă a Suediei.

PIB-ul Suediei s-a redus cu aproape șase miliarde de euro în ultimii doi ani ca urmare (și) a devalorizării coroanei în raport cu euro.

Deși ar fi avut posibilitatea de a adera la moneda unică și și-au asumat acest lucru la aderarea în UE, suedezii au respins prin referendum adoptarea euro, iar acum au trebuit să-și ajusteze puterea de cumpărare la posibilitățile reale ale economiei.

După marile puteri economice, urmează alte cinci țări cu valori ale PIB cuprinse între 2% și 5% din PIB-ul total al UE și cumulează aproximativ cincime atât din rezultatul economic. Cele cinci țări înseamnă mai mult decât Franța, dar mai puțin decât Germania în rezultatul de ansamblu. Pe poziția a doua în acest club select a urcat Polonia, care a depășit Suedia.

Economia României, cât suma dintre balcanice și baltice

România a ajuns la jumătatea clasamentului european, cu o pondere de 1,6%, identică cu cea a Cehiei. Dată fiind diferența minoră față de aceasta și relativ mică față de Finlanda, o ascensiune pe locul 12 este posibilă pe termen mediu, cu condiția ca România să-și revină rapid din criză și să păstreze echilibrele macroeconomice (cu mare atenție la cursul de schimb).

În fine, cele nouă țări rămase sub pragul de 0,5% din PIB-ul UE, adună per total doar ceva mai mult de o zecime din economia germană, fiind puțin semnificative pentru rezultatele de ansamblu. De altfel, Bulgaria plus Croația plus trei state baltice adună mai puțin decât economia României. Acest lucru ar trebui să se resimtă în poziția regională a României, în loc să fie piață de desfacere pentru Polonia și Ungaria.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!