România negociază la Washington cu Pfizer conversia uriașei datorii în medicamente inovatoare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, au avut la Washington DC o primă rundă de discuții „exploratorii” cu reprezentanții companiei Pfizer. Tema principală a negocierilor a fost transformarea datoriei de 600 de milioane de euro pentru vaccinuri anti-COVID în medicamente inovatoare destinate pacienților din România.
Întâlnirea a avut loc în contextul obligațiilor financiare rămase de plată de către România către compania farmaceutică. Suma totală datorată, de aproximativ 600 de milioane de euro, include și dobânzi, potrivit Agerpres.
Discuțiile de la Washington au fost descrise de partea română ca fiind „echilibrate” și „profesioniste”, cu accent pe identificarea unor soluții aplicabile pentru sistemul de sănătate.
Ministrul Sănătății a explicat că România a propus ca această datorie să fie convertită în medicamente inovatoare, în special pentru pacienții oncologici și pentru cei cu boli rare:
„Nu vorbim doar despre o obligație financiară, ci despre responsabilitatea de a transforma această situație într-un beneficiu real pentru pacienți.”
Oficialul a subliniat, de asemenea, importanța parteneriatului de lungă durată dintre statul român și compania farmaceutică și deschiderea pentru viitoare colaborări în cercetare și dezvoltare:
„România are nevoie de acces la inovație, iar acest tip de parteneriat poate accelera acest proces.”
Potrivit ministrului, reprezentanții Pfizer urmează să revină cu un răspuns privind cadrul tehnic al continuării negocierilor și posibilitatea analizării propunerii la nivelul conducerii companiei:
„Este un proces care nu se încheie astăzi. Dar este un început important. În astfel de momente, responsabilitatea nu este să explicăm trecutul, ci să construim soluții pentru viitor.”
Condamnare în primă instanță
Discuțiile vin în contextul unui litigiu internațional. Un tribunal din Bruxelles a decis, în primă instanță, că România și Polonia trebuie să achite sume restante pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la Pfizer și BioNTech.
Pentru România, suma stabilită este de aproximativ 600 de milioane de euro, în timp ce Polonia are de plată circa 1,3 miliarde de euro.
Compania farmaceutică a dat în judecată cele două state în 2023, după ce acestea au refuzat să onoreze integral contractele semnate în perioada pandemiei, în condițiile schimbării contextului sanitar și a scăderii cererii pentru vaccinuri.









