Românii care adăpostesc refugiați primesc ajutor bănesc de stat. Cuantumul, ridicol, desigur

, ,
Autor:    -  
Refugiati
Foto: B1TV.ro

Timp de citire: 2 minute

Românii care găzduiesc refugiați din Ucraina ar putea beneficia de un ajutor de la stat. Aceștia vor primi zilnic suma de 20 de lei, garantată pentru hrana unui om. Ajutorul a fost aprobat de către guvern și urmărește să acopere o parte din cheltuielile pe care românii le au în găzduirea refugiaților.

Sprijinul financiar pe care statul îl asigură pentru fiecare persoană cazată în fiecare zi pentru a acoperi cheltuielile necesare pentru a asigura hrana este 20 de lei pe zi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, citat de B1 TV.

Astfel, ca urmare a crizei refugiaților, bugetul MAI a suplimentat pentru IGSU cu suma de 18 milioane de lei, bani venind din fondul de rezervă bugetară a Guvernului.

Refugiații din Ucraina, acces liber la spectacolele din România

Refugiații ucraineni vor avea posibilitatea să viziteze gratuit colecțiile și expozițiile temporare. Mai multe instituții culturale își deschid porțile pentru cei care au fugit din calea războiului.

„Astfel, toate persoanele care au fugit din calea războiului de pe teritoriul ucrainean pot trece pragul acestor instituții de cultură, fără a plăti bilet sau taxă de intrare, în baza unui act de identitate (carte de identitate, pașaport, carnet de student sau carnet de conducere).

Pentru minori, recomandarea este să fie însoțiți de părinți sau de o rudă apropiată”, au anunțat reprezentanții Ministerului Culturii, într-o postare pe Facebook.

Potrivit acestora, Filarmonica George Enescu oferă dincolo de posibilitatea vizitării gratuite a ateneului, acces gratuit la concerte pentru refugiații din Ucraina, în limita locurilor disponibile.

Muzeul Național de Artă Contemporană al României și-a transformat cafeneaua în spațiu comunitar, unde cei afectați de războiul de pe teritoriul ucrainean primesc acces la internet, băuturi calde, gustări, totul fiind pus la dispoziție în mod gratuit. Vizitatorii sunt invitați să contribuie cu ce poate fi de ajutor: ceai, cafea, biscuiți, ciocolată sau snack-uri.

Muzeului Național de Istorie a României i-au trecut pragul, până astăzi, peste 90 de refugiați. Totodată, angajații MNIR au cumpărat produse pe care le-au donat centrului de ajutor din Calea Griviței 200.

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” a pus la dispoziție un spațiu de colectare pentru donații pentru centrele de primire refugiați. Săptămâna aceasta au adus, la muzeu, vizitatori de la refugiul Corbeanca, iar pentru copiii acestora au organizat ateliere, se arată în postarea Ministerului Culturii.

Lista completă:

  • Muzeul Național de Istorie a României,
  • Muzeul Național de Artă Contemporană,
  • Muzeul Național de Artă al României,
  • Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti” și Ateneul Român,
  • Brukenthal National Museum / Muzeul Național Brukenthal din Sibiu
  • Palatul Culturii din Iași – Complexul Muzeal Național „Moldova” din Iaș

Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!