Închide

Rusia va fi întotdeauna parte a OPEC+, a spus ministrul energiei din Emiratele Arabe Unite

Avatar
Opec

Foto: oilandgas365.com

Timp de citire: 3 minute

Ministrul energiei şi infrastructurii din Emiratele Arabe Unite a insistat luni că Rusia va face întotdeauna parte din OPEC+, chiar dacă guverne de pe tot globul ocolesc exportatorul de petrol şi gaze din cauza războiului său din Ucraina.

Vorbind luni la CNBC, Suhail Al Mazrouei, un fost preşedinte al OPEC, a spus că nicio altă ţară nu poate egala producţia energetică a Rusiei şi a susţinut că politica nu ar trebui să distragă atenţia de la eforturile organizaţiei de a gestiona pieţele energetice.

” Rusia va face parte întotdeauna din acest grup şi trebuie să o respectăm”, a spus Al Mazrouei la cel de-al şaselea Forum anual al Energiei Globale al Consiliului Atlantic din Dubai.

”OPEC+, când vorbesc cu noi, trebuie să vorbească inclusiv cu Rusia”, a spus el, referindu-se la negocierile grupului cu importatorii de energie.

SUA, Europa şi Japonia au cerut naţiunilor producătoare de petrol să facă mai mult pentru a aborda preţurile record, pe fondul războiului din Ucraina şi al deficitului de aprovizionare.

Dar, Al Mazrouei a spus că petrolul rus va juca un rol vital în realizarea acestui lucru.

Comentariile au venit în momentul în care aliaţii occidentali îşi exprimă îngrijorarea că importurile de energie rusă completează indirect cufărul de război al preşedintelui Vladimir Putin cu venituri din petrol şi gaze.

”Cine poate înlocui Rusia astăzi? Nu mă pot gândi la o ţară care poate într-un an, doi, trei, patru sau chiar 10 ani să înlocuiască 10 milioane de barili. Nu este realist”, a spus el.

OPEC+, condusă de Arabia Saudită şi Rusia, are capacitatea de a creşte producţia de petrol şi de a reduce preţurile ţiţeiului, care au crescut la peste 100 de dolari pe baril.

”Suntem de acord cu ţinta sau obiectivul lor de a încerca să calmeze piaţa şi să echilibreze piaţa. Dar nu o faci aşa. Nu o faci punând sancţiuni pe o hidrocarbură pe care nu o poţi înlocui – decât dacă vrei ca preţurile să crească. Ei fac ceva, dar se aşteaptă la reacţia opusă şi nu se va întâmpla”, a spus Al Mazrouei.

Miniştrii OPEC şi non-OPEC sunt programaţi să se întâlnească joi prin videoconferinţă pentru a stabili următoarea fază a politicii de producţie.

Întâlnirea vine pe fondul presiunii reînnoite pentru ca alianţa influentă să mărească livrările de petrol, după ce miniştrii energiei din G7 au declarat că OPEC ”are un rol cheie” în atenuarea tensiunilor de pe piaţă.

”Solicităm ţărilor producătoare de petrol şi gaze să acţioneze într-o manieră responsabilă şi să examineze capacitatea lor de a creşte livrările către pieţele internaţionale, în special acolo unde producţia nu atinge capacitatea maximă, observând că OPEC are un rol cheie de jucat”, au afirmat miniştrii Energiei din G7 într-o declaraţie comună din 10 martie.

Grupul G7 este format din Marea Britanie, SUA, Canada, Japonia, Germania, Franţa şi Italia.

OPEC+ este în proces de eliminare a reducerilor record ale livrărilor, de aproximativ 10 milioane de barili pe zi. Reducerea istorică a producţiei a fost pusă în aplicare în aprilie 2020 pentru a ajuta piaţa de energie să se redreseze după ce pandemia de coronavirus a afectat cererea de ţiţei.

În ultimele luni grupul a crescut lunar producţia de petrol cu 400.000 de barili pe zi.

Alianţa energetică a menţinut această politică, în ciuda presiunii susţinute din partea consumatorilor de top de a pompa mai mult pentru a reduce preţurile şi a ajuta redresarea economică.

Numai OPEC reprezintă aproximativ 40% din livrările mondiale de petrol.

 

scroll to top