RWEA propune un proiect major în domeniul hidrogenului, în România
Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA) propune dezvoltarea unui proiect pilot în domeniul hidrogenului în România, care să fie realizat în parteneriat cu autoritățile și companiile relevante, pe baza căruia să se poată elabora cadrul de reglementare pentru dezvoltarea hidrogenului în România.
RWEA susține ideea centrală a Strategiei pentru Integrarea Sistemelor Energetice potrivit căreia prin electrificarea directă a consumului final de energie din sectoare cum ar fi transportul și încălzirea, precum și a anumitor procese industriale, energia regenerabilă oferă o soluție dovedită și scalabilă de decarbonizare a mai mult de 60% din consumul final de energie la nivel European. Dar pentru a atinge un nivel de decarbonizare și mai ridicat, este nevoie și de alte soluții pentru sectoarele în care decarbonizarea este mai dificilă, iar hidrogenul regenerabil, produs prin electroliză alimentată de energie regenerabilă, devine astfel esențial, conform Strategiei pentru Hidrogen.
Propunerea în următoarele 9 luni a unui proiect pilot la scara mare (de ordinul MW) de producere a hidrogenului regenerabil folosind electroliza alimentată din energie eoliană (onshore sau offshore), prin Fondul de Inovare sau Fondul de Modernizare. Proiectul poate fi dezvoltat în parteneriat cu autoritățile și companiile relevante (ANRE, Transelectrica, ISCIR etc.) pentru a reprezenta baza reală de elaborare a cadrului de reglementare primar și secundar pentru tehnologii bazate pe hidrogen la nivel național.
Punctele cheie ale Strategiei pentru Integrarea Sistemelor Energetice
Strategia pentru Integrarea Sistemelor Energetice conține elemente cheie pe care România va trebui să le adopte pentru a dezvolta o infrastructură modernă, a avea o industrie sustenabilă și competitivă, pentru a crea locuri de muncă și a oferi energie curată cetățenilor săi:
- Crearea unui sistem energetic circular care să promoveze eficiența energetică și să îmbunătățească sinergiile dintre infrastructurile energetice;
- Accelerarea folosirii energiei din surse regenerabile;
- Promovarea hidrogenului și altor combustibili regenerabili pentru sectoarele dificil de decarbonizat;
- Adaptarea piețelor de energie și a infrastructurii la un sistem energetic integrat, în care consumatorii și investitorii vor putea opta pentru soluția care corespunde cel mai bine nevoilor lor, pe baza prețurilor ce reflectă costul real și eficiența.
Punctele cheie ale Strategiei pentru Hidrogen
Strategia propune un cadru care să permită dezvoltarea producției de hidrogen curat în Europa, acesta putând avea numeroase întrebuințări în procesul de decarbonizare, fiind elementul cheie pentru integrarea sectoarelor. Planul de revenire economică al Comisiei identifica hidrogenul drept o prioritate investițională pentru încurajarea creșterii și rezilienței economicei, crearea de noi locuri de muncă și consolidarea statutului de lider al UE la nivel mondial.
Pentru a putea deveni unul dintre statele beneficiare, România va trebui să înceapă în cel mai scurt timp Dezvoltarea unei strategii pentru hidrogen la nivel național pentru 2050, care să acorde o deosebită atenție următoarelor aspecte:
- Hidrogenul regenerabil, produs prin electroliza apei, folosind energie electrică din surse eoliene și fotovoltaice, este metoda de obținere a hidrogenului coerentă cu obiectivele UE de neutralitate climatică;
- Dezvoltarea unei agende investiționale pentru hidrogen regenerabil;
- Stimularea cererii și producției de hidrogen regenerabil.
România poate atrage o parte considerabilă din investițiile necesare până în 2030 la nivelul UE (între 24 și 42 miliarde Euro pentru electrolizoare și între 220 și 340 miliarde Euro pentru capacități de producere a energie care să asigure alimentarea acestora cu energie regenerabilă). Investițiile în transportul, distribuția și stocarea hidrogenului sunt estimate la 65 miliarde Euro.