Închide

Sanofi a primit aviz pozitiv de la EMA pentru medicamentul care tratează boala somnului

Avatar
man, guy, tired

Fotografie de Sammy-Sander pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Compania farmaceutică franceză Sanofi a anunţat vineri că a Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a emis un aviz pozitiv pentru tratamentul său dezvoltat împotriva bolii somnului, o afecţiune cunoscută şi sub numele de Tripanosomiază africană, informează AFP.

Fexinidazol Winthrop, produs de Sanofi, este primul tratament oral pentru o formă acută a bolii somnului, o afecţiune parazitară letală transmisă prin muşcătura muştelor teţe infectate şi întâlnită în 36 de ţări africane, a declarat compania franceză.

Avizul pozitiv a fost emis de EMA pentru tratamentul administrat la adulţi şi la copii cu vârste de peste şase ani şi care au o greutate de cel puţin 20 de kilograme, aflaţi atât în prima cât şi în a doua fază a bolii.

El urmează studiilor clinice din Malawi şi Uganda conduse de organizaţia non-profit de cercetare medicală Drugs for Neglected Diseases initiative (DNDi), a precizat grupul Sanofi.

“Până în prezent, din cauza lipsei de inovaţie pentru această tulpină a bolii somnului, opţiunile de tratament, vechi şi toxice, trebuiau să fie administrate într-un spital sub supraveghere strictă. Faptul că avem de acum o pastilă orală, simplă şi mai sigură, pentru a trata această boală înfricoşătoare le va permite medicilor să salveze rapid multe vieţi”,

a declarat Dr. Westain Nyirenda, cercetător principal şi medic la Spitalul Rumphi din Malawi.

scroll to top