Săptămâna de lucru de 4 zile va deveni realitate în miezul Europei. Anunțul oficial, în curând
Belgia ar putea trece în curând la un sistem care să includă săptămâna de lucru de patru zile, un posibil anunț oficial și care să clarifice condițiile urmând să fie făcut duminică sau luni, potrivit unui purtător de cuvânt al guvernului de la Bruxelles, citat de Euronews.
Un purtător de cuvânt al ministrului Economiei și Muncii, Pierre-Yves Dermagne, a declarat că propunerile ”sunt în prezent discutate în cadrul guvernului federal belgian”, ca parte a unui program mai larg de reforme ale pieței muncii.
”Detalii mai clare cu privire la propunere vom oferi duminică sau luni”, a confirmat acesta.
Pentru ministrul Dermagne, săptămâna de lucru de patru zile este o ”chestiune fundamentală”, în condițiile schimbărilor majore de pe piața muncii provocate de pandemia de COVID-19 a provocat schimbări majore, a mai spus purtătorul de cuvânt.
Numărul orelor de muncă dintr-o săptămână ar urma să rămână neschimbate, arată noile propuneri, potrivit sursei citate.
În opinia lui Dermagne, noua legislație care reglementează săptămâna de lucru de patru zile va trebui să conțină, de asemenea, prevederi pentru legiferarea ”dreptului la deconectare”, precum și reguli privind înregistrarea timpului de lucru, a adăugat purtătorul de cuvânt.
O decizie finală va fi adoptată numai după ce vor exista consultări cu sindicatele și cu reprezentanți ai diverselor sectoare de activitate din economie.
Pentru implementarea acestui sistem, reprezentanții autorităților estimează că va fi nevoie de circa șase luni.
Guvernul a mai transmis că nu are ”nicio intenție” să facă obligatoriu sistemul cu săptămâna de patru zile.
Potrivit informațiilor, toate cele șapte partide care formează coaliția de guvernare din Belgia sunt de acord cu propunerea.
Propunerea belgienilor, criticată deja
Will Stronge, directorului unui grup de experți din Marea Britanie, susține că în Regatul Unit o astfel de săptămână de lucru de patru zile ar trebui să cuprindă mai puține ore de lucru, spre deosebire de modelul prezentat pe scurt de belgieni. Reducerea numărului de ore săptămânale de muncă ar fi esențială pentru angajați, pentru că ar genera mai mult echilibru în relația dintre muncă și viața personală, a spus el.
Altfel,
”… dacă nu vom reduce și din numărul de ore lucrate, asta va presupune că orice creștere a productivității va fi minimă, iar angajații vor fi la fel de obosiți, dacă nu chiar și mai obosiți”, a spus el.
Experimente anterioare încheiate cu succes
Dacă propunerea va deveni lege, Belgia ar călca pe urmele Spaniei și Islandei, care au testat deja săptămâna de lucru de patru zile, cu destul succes.
În Islanda, aceste teste au început, timid, încă din 2015. Datele culese în urma experimentelor au arătat că angajații au raportat un nivel de stres mai scăzut, au redus riscul de epuizare la locul de muncă, iar productivitatea nu a înregistrat vreun regres.
Un studiu făcut public în acest an, realizat de Asociația pentru Democrație Durabilă și Autonomie din Islanda, a arătat că angajații care au participat la acest program au vorbit despre ”un efect pozitiv puternic asupra echilibrului între viața profesională și viața personală”.