Șeful Credit Suisse: revenirea totală a angajaților la birou este o variantă ”nerealistă”
CEO-ul uneia dintre cele mai mari grupuri financiar-bancare din Elveția, Credit Suisse Group AG, Thomas Gottstein, nu crede că sectorul bancar se va mai întoarce vreodată la programul complet de muncă exclusiv de la birou, urmând ca sistemul adoptat, în cele mai multe cazuri, să fie unui hibrid. Declarația sa a fost făcută în marja Forumului Economic Mondial de la Davos, scrie Bloomberg.
”Este nerealist și, în plus, nici angajații nu își doresc asta. Încercăm într-un mod delicat să încurajăm oamenii să se întoarcă la birouri, dar este contraproductiv dacă îi presezi prea tare”, a spus el.
Declarațiile lui Gottstein vin pe fondul tot mai multor voci ale executivilor din sistemul financiar-bancar european, care susțin că politicile legate de prezența la muncă ar trebui să fie mai flexibile, în condițiile în care băncile încearcă să atragă și să rețină angajații valoroși și talentați. Pe de altă parte, discursul este complet diferit dincolo de ocean. Tonul omologilor lor din Statele Unite este mult mai dur, șefii marilor grupuri americane fiind, în general, mai puțin dispuși să se alinieze la cererile venite din partea angajaților pe această temă.
Până acum, companii europene de profil, precum BNP Paribas din Franța, Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) din Spania și UBS Group din Elveția și-au revizuit politicile de muncă la distanță.
”Nu ne vom întoarce niciodată la vechile procente de 80-90% din totalul angajaților prezenți zi de zi la birou”, a spus Gottstein.
Potrivit țintelor prevăzute în politica de resurse umane a companiei, aproximativ 60% dintre angajați ar trebui să lucreze de la birou, dar numărul lor real este de abia 37%, iar Gottstein a admis că nu se mai prea poate face mare lucru pentru a-i convinge pe angajați să se răzgândească.
”Cred că în anumite orașe, cum este Londra, acolo unde naveta este complicată și deranjantă, oamenii preferă să stea de acasă una sau două zile, tocmai ca să nu trebuiască să facă naveta. Este interesant să te uiți la statisticile săptămânale: lunea și vinerea e cam gol, iar marți, miercuri și joi se cam merge la birou. Iar situația asta este posibil să se perpetueze”, a spus Gottstein, care de curând s-a întors dintr-o vizită întreprinsă în capitala Marii Britanii, pentru a înțelege situația în mod nemijlocit.