Verdict istoric al Curții Supreme din Norvegia | Liber la explorarea petrolului arctic
Curtea Supremă a Norvegiei a decis, printr-o majoritate de 11 la 4, respingerea unei acțiuni a mai multor grupuri ecologiste care au cerut oprirea explorării hidrocarburilor în zona Arcticii, potrivit cotidianului norvegian Dagbladet.
Organizația Greenpeace și filiala norvegiană a organizației ”Tinerii Prieteni ai Pământului” (”Young Friends of the Earth”), dăduseră statul norvegian în judecată și au cerut declararea drept ilegală și neconstituțională a acordării a 10 licențe de explorare a petrolului în zona de sud-est a Mării Barents, în 2016.
Referindu-se la Acordul de la Paris, care urmărește limitarea încălzirii globale cu mai puțin de 2°C peste nivelurile preindustriale, organizațiile au susținut că licențele de petrol încalcă articolul 112 din constituția Norvegiei, care garantează tuturor cetățenilor dreptul la un mediu sănătos.
Petiția organizațiilor fusese respinsă, în prealabil, de alte două instanțe inferioare, ultima șansă rămânând în apelul formulat la Curtea Supremă.
Majoritatea judecătorilor instanței supreme au căzut de acord că activiștii au fost îndreptățiți să invoce încălcarea articolului 112, a cărui jurisdicție este aplicabilă în situațiile în care statul nu își îndeplinește obligațiile climatice și de mediu, însă nu au fost de acord că articolul respectiv este aplicabil în acest caz.
Judecătorul-raportor Borgar Høgetveit Berg a spus că ”nu a fost comisă nicio greșeală procedurală, iar decizia deschiderii spre sud-est a (explorărilor în zona) Mării Barents nu poate fi, prin urmare, invalidată.”
Curtea a considerat, de asemenea, că acordarea licențelor de explorare petrolieră nu este contrară Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât ”acest act nu reprezintă un risc real și imediat pentru viața și integritatea fizică a indivizilor”.
Într-o opinie separată, cei patru judecători ai Curții Supreme care au dat dreptate organizațiilor de mediu susțin că acordarea licențelor ar trebui reconsiderată, întrucât posibilele viitoare emisii de gaze cu efect de seră nu au fost luate în considerare în evaluarea impactului de mediu.
”O decizie profund revoltătoare”
Organizațiile de mediu consideră că hotărârea Curții Supreme este ”profund revoltătoare” și spun despre aceasta că arată ”o lipsă completă de înțelegere a gravității crizei climatice”.
”Curtea Supremă greșește față de tinerii de astăzi atunci când le oferă politicienilor puterea de a ne confisca siguranța viitorului. Cu ocazia asta, mă aștept ca tinerii norvegieni să stabilească un record la participare la urne, în septembrie, iar toți adulții cu conștiință să se gândească la climă și mediu atunci când vor vota la alegerile parlamentare”, spune Therese Hugstmyr Woie, lidera filialei din Norvegia a organizației ”Tinerii Prieteni ai Pământului”.
Organizațiile de mediu, împreună cu avocații lor, au transmis că în următoarele zile vor examina cu atenție textul verdictului judecătorilor supremi.
”Este înfricoșător și absurd faptul că dreptul nostru la un mediu locuibil nu poate fi folosit pentru a opri cele mai dăunătoare acțiuni împotriva mediului pe care le face Norvegia. Majoritatea Curții Supreme nu a reușit să își demonstreze independența față de administrația de stat și ignoră faptul că cercetătorii susțin că echilibrul climatic nu mai poate tolera exploatarea petrolului. Acum, va trebui să luăm în considerare toate posibilitățile, inclusiv un recurs la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Vom reveni cu informații despre următorul pas, după ce vom fi investigat temeinic verdictul”, spune Frode Pleym, președintele Greenpeace Norvegia.
Ministerul Petrolului și Energiei a salutat verdictul
Ministrul Petrolului și Energiei, Tina Bru, consideră că hotărârea Curții Supreme este ”importantă și temeinică”, declarându-se foarte mulțumită că statul a câștigat.
”Curtea Supremă a decis că decizia noastră din 2016 privind atribuirea licențelor de producție în cea de-a 23-a rundă de licențiere este validă. Decizia a fost în conformitate cu reglementările actuale și nu este în conflict nici cu articolul 112 din Constituție, nici cu obligațiile internaționale pe care le are Norvegia”, spune Bru într-un comunicat de presă.
”Acesta este un verdict important și temeinic și suntem foarte mulțumiți de rezultat. Am primit confirmarea că decizia guvernului a fost corectă. Nu mă mir, având în vedere că a fost o decizie susținută de o largă majoritate în Storting (Parlamentul Norvegiei, n.n.). Verdictul este important, deoarece recertifică tradiția norvegiană potrivit căreia controversele politice dificile sunt evaluate, dezbătute și, în cele din urmă, cântărite de reprezentanții aleși în Storting”, continuă Bru.hidrocar