Somnul oamenilor, afectat negativ de încălzirea globală. Femeile sunt mai vulnerabile (studiu)
Cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga au folosit date provenite de la brăţările de urmărire a somnului folosite de 47.000 de persoane din 68 de țări, pe parcursul a 7 milioane de nopţi, potrivit The Guardian.
Studii anterioare au arătat că temperaturile în creştere dăunează sănătăţii, inclusiv prin creşterea numărului de atacuri de cord, sinucideri şi crize de sănătate mintală, precum şi accidente şi leziuni, dar şi prin reducerea capacităţii de muncă.
Îngrijorător este faptul că, potrivit cercetătorilor, datele lor nu au arătat niciun semn că oamenii sunt capabili să se adapteze la nopţile mai călduroase.
Studiul, publicat în jurnalul One Earth, a analizat datele privind somnul şi vremea exterioară colectate între 2015 şi 2017 şi a constatat că temperaturile mai ridicate au redus somnul prin întârzierea debutului acestuia. Corpul oamenilor trebuie să se răcească în fiecare noapte când adorm, dar acest lucru este mai greu atunci când este mai cald.
„Ne petrecem aproape o treime din viață dormind. Dar un număr tot mai mare de oameni în multe țări din întreaga lume nu dorm suficient. În acest studiu, oferim prima dovadă la scară planetară că temperaturile mai calde decât media erodează somnul uman”, a spus el. “, a spus Kelton Minor, de la Universitatea din Copenhaga, Danemarca, coordonatorul cercetării.
Femeile pot fi afectate mai mult, deoarece corpul lor se răceşte de obicei mai greu decât al bărbaţilor atunci când se culcă. De asemenea, femeile au în medie un nivel mai ridicat de grăsime subcutanată, ceea ce face ca răcirea să fie mai lentă. Se ştie că persoanele în vârstă dorm mai puţin noaptea şi au o mai slabă reglare a temperaturii corporale, ceea ce poate explica susceptibilitatea lor. Persoanele din ţările mai sărace ar putea pierde mai mult somn, deoarece au mai puţin acces la dispozitive de răcire, cum ar fi obloanele de la ferestre, ventilatoarele şi aerul condiţionat.
Cercetătorii au constatat că impactul nopţilor mai calde asupra somnului a fost observat în toate ţările, indiferent dacă acestea au un climat natural mai rece sau mai cald, impactul fiind clar atunci când temperaturile nocturne au depăşit 10 grade Celsius.
Datele utilizate în cadrul studiului provin în principal din ţările mai bogate, deşi au fost incluse unele din India, China, Columbia şi Africa de Sud. De asemenea, brăţările au avut tendinţa de a fi purtate de persoane mai puţin predispuse la perturbarea somnului de către temperaturile mai ridicate, cum ar fi bărbaţii de vârstă mijlocie, mai bogaţi.