Închide

SONDAJ Câte sticle de ulei au românii acum în casă? Stocuri prezente în multe gospodării

Avatar
Ulei Isterie

Foto: ziarulunirea.ro

Timp de citire: < 1 minut

Rafturile supermarketurilor, care zilele trecute erau pline de ulei de floarea soarelui, au fost luate cu asalt de români, după ce s-a anunțat „criza uleiului de floarea soarelui”.

Totul a pornit de la un comunicat de presă al FEDIOL, federația care reprezintă industria europeană a uleiurilor vegetale și a făinii proteice din Europa. Cu toate că acel comunicat a fost transmis în urmă cu mai bine de o săptămână, abia acum acesta a avut „efect” asupra românilor, făcându-i să se înghestuie în supermarketuri.

Preţul per litru a crescut peste noapte cu 25%, însă românii n-au înţeles că tocmai apetitul lor pentru stocuri a dus la scumpire. Pe de altă parte, creşteri de preţ erau oricum preconizate, chiar dacă, cel mai probabil, nu la acest nivel într-un timp scurt, pentru că materia primă pe care o folosesc procesatorii, respectiv floarea-soarelui, s-a scumpit foarte mult, iar creşterile au început înainte de criza din Ucraina.

DCNews au făcut un sondaj în care au întrebat românii la ce stadiu se află cu rezervele de ulei.

  • 41,5% dintre respondenţi au răspuns că au în casă 1-3 sticle de ulei (de 1 litru)
  • 41,5% au declarat că dețin doar strictul necesar (nemenționând cantitatea)
  • 12,1% au spus că au un bax de ulei în case (6 litri)
  • 4,9%  au spus că au mai multe baxuri
scroll to top