Închide

Stellantis oferă angajaţilor din Franţa sprijin financiar de până la 1.400 de euro. În Italia urmează discuții

Avatar
engineer, auto, laptop

Fotografie de RAEng_Publications pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Grupul auto Stellantis va oferi un sprijin financiar în valoare de până la 1.400 de euro majorităţii angajaţilor săi din Franţa, pentru a-i ajuta să facă faţă inflaţiei, şi va discuta în curând o măsură similară în Italia, transmite Reuters.

Criza costului vieţii din Europa exdercită o presiune în creştere asupra salariilor, deoarece companiile de pe continent se confruntă cu solicitări din partea lucrătorilor de a amortiza impactul creşterii preţurilor.

Ca parte a iniţiativei sale, Stellantis va devansa în decembrie şi negocierile salariale din Franţa, programate iniţial pentru începutul anului viitor, a declarat producătorul auto după discuţii cu sindicatele.

Ajutorul acordat angajaţilor din Franţa va include o plată unică a bonusului şi posibilitatea de a converti în numerar trei zile libere acordate pentru orele suplimentare.

Aproximativ 60% dintre lucrători vor fi eligibili pentru sprijinul maxim, în timp ce 20% vor avea dreptul la ajutor în valoare de 1.100 de euro. Cei 20% dintre lucrători care au cele mai mari salarii nu vor primi nimic.

”Propunerile făcute de management şi împărtăşite cu partenerii sociali fac posibilă creşterea puterii de cumpărare a angajaţilor noştri peste nivelul inflaţiei”, a declarat Bruno Bertin, director de Resurse Umane la Stellantis.

Un purtător de cuvânt al grupului franco-italian a declarat pentru Reuters că Stellantis gestionează subiectul inflaţiei de la ţară cu ţară şi că va lansa discuţii în Italia în săptămânile următoare.

”Fiecare ţară este specifică, în ceea ce priveşte legislaţia şi inflaţia”, a spus purtătorul de cuvânt, lăsând de asemenea uşa deschisă pentru mişcări similare în alte domenii.

”Lucrăm la un model de construcţie cu partenerii noştri de sindicat, respectând reglementările locale, constrângerile şi calendarul, pentru a face cele mai bune propuneri pentru a proteja atât interesele companiei, cât şi ale angajaţilor”.

Stellantis operează şi produce în mai multe ţări din lume, inclusiv Italia, Polonia, Statele Unite şi Canada.

Săptămâna trecută, producătorul auto rival Renault  a oferit personalului plăţi excepţionale de peste 1.000 de euro, în timp ce retailerul Carrefour a oferit o creştere a salariului cu 2,5%, alături de o plată unică de 100 de euro, în octombrie, şi o reducere la achiziţii, potrivit sindicatelor.

CFDT, unul dintre sindicatele cele mai moderate din Franţa, a răspuns spunând că plăţile unice nu vor rezolva problema scăderii puterii de cumpărare şi că salariile trebuie îmbunătăţite. Sindicatul cere ca negocierile salariale să înceapă în octombrie.

În Italia, Stellantis şi sindicatele încep discuţiile pentru reînnoirea contractului pentru majoritatea angajaţilor grupului din ţară, care urmează să expire la sfârşitul anului. Sindicatele sunt aşteptate să îşi prezinte propunerea pentru noul acord, inclusiv pentru majorări salariale, luna viitoare.

scroll to top