Închide

Codașii Europei la reciclarea electrocasnicelor. Românii nu conștientizează riscurile

Avatar
man, televisions, junkyard

Fotografie de MARUF_RAHMAN pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Românii generează anual peste 100.000 de tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice, ceea ce face din țara noastră unul dintre cele mai poluate state europene. Partea gravă este că aceste deşeuri sunt foarte nocive pentru mediu şi doar puțin peste o treime sunt colectate.

Ţara noastră generează anual peste 100.000 de tone de deşeuri electrice. Rata de colectare în 2022 a fost de 35%, în condițiile în care media europeană este de 45,9%.

Potrivit TVR, cel mai des, românii reciclează mașini de spălat -70,67%, iar cel mai greu se despart de telefoane mobile – 11% – laptopuri sau alte obiecte de mici dimensiuni.

Grav este că electricele nereciclate sunt extrem de periculoase pentru natură.

Roxana Puia, reprezentanta unui ONG din domeniul reciclării:

Dincolo de ceea ce vedem noi cu ochiul liber, și anume carcase de plastic, aluminiu, sticlă, ele au în componența lor metale grele și metale prețioase, conțin foarte multe din elementele din tabelul periodic, de exemplu. Conțin mercur, cadmiu, beriliu.

Specialiștii în reciclare spun că alte state europene conștientizează mai mult decât România periculozitatea acestor deșeuri, atât din cauza amenzilor, cât și datorită educației.

Raul Pop, specialist în reciclare:

Locurile de colectare sunt mai frecvente, sunt mai ușor de accesat. Amenzile se dau dacă găsești  un deșeu care nu trebuie să fie în gunoiul menajer, ca de exemplu un mouse sau o baterie – se poate da o amendă, lucru care se poate face și în România, dar din păcate nu se face. De asemenea, există și poate o conștiință ecologică mai mare a cetățenilor.

Din echipamentele electrice, doar 85% pot fi reciclate.

scroll to top