afaceri.news
  • Ultimele ştiri
  • ECONOMIE
    • COMERŢ
    • INDUSTRIE
    • AGRICULTURĂ
    • ENERGIE
    • SERVICII
    • SĂNĂTATE
    • TRANSPORT
    • CONSTRUCŢII
    • IMOBILIARE
    • MEDIU
    • TURISM
  • FINANŢE
    • PUBLICE
    • BANKING
    • INVESTIŢII
    • ASIGURĂRI
    • FONDURI UE
    • PIEŢE
    • LEGISLAŢIE
  • TEHNOLOGIE
    • IT&c
    • INOVAŢIE
    • GADGET
  • RESURSE UMANE
    • RECRUTARE
    • EDUCAŢIE
    • PIAŢA MUNCII
  • LIFE
    • FOOD & DRINK
    • MEDIA
    • EVENIMENT
    • CULTURĂ
    • SPORT
  • INTERNAŢIONAL
    • EUROPA
    • AMERICA
    • ASIA
    • LUMEA
  • OPINIE
  • Cautare
  • Menu Menu

Surpriză la Doicești: Nuclearelectrica cere reevaluarea parteneriatului cu NuScale pentru SMR

America, Energie, Europa, Lumea, ORIGINAL, Publice
Autor: Alin Peșteanu   -  2 iulie 2026
Smr Simulator
Simulator de SMR. Sursa foto: US Embassy.

Timp de citire: 6 minute

Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN) va pune oficial pe masa acționarilor o propunere surprinzătoare: în cadrul ședinței AGA din 15 iulie 2026, statul român – care controlează peste 82% din companie – va vota regândirea planului de implementare a Reactoarelor Modulare Mici (SMR).

Condițiile financiare și tehnice stabilite în luna februarie nu au fost respectate de partenerul american, susține Nuclearelectrica, în nota publicată de companie înaintea adunării. Astfel, termenii Deciziei Finale de Investiție din februarie au picat.

În timp ce premierul Ilie Bolojan critică cheltuirea a 240 milioane dolari pentru ”un teren și niște hârtii”, documentele oficiale obținute de Afaceri.news dezvăluie miza reală: americanii refuză să garanteze costurile modulelor.

Decizia Nuclearelectrica vine ca urmare a nerespectării termenilor stabiliți în Hotărârea AGA din 12 februarie 2026, precizează compania, în nota citată.

Atunci, România a adoptat o Decizie Finală de Investiție (FID) condiționată strict; gigantul american NuScale Power, partenerul companiei românești în proiect, nu a oferit însă angajamentele ferme solicitate pentru livrarea modulelor nucleare în condițiile economice și tehnice optime. Drept urmare, conducerea Nuclearelectrica solicită acum un mandat pentru actualizarea strategiei și analizarea opțiunilor rămase.

Care sunt condițiile pe care nu le-a respectat NuScale?

Nota publicată de Nuclearelectrica arată că două dintre condiţiile considerate esenţiale pentru proiect nu au fost încă rezolvate:

Prima este încheierea acordului-cadru (“Framework Agreement”) cu NuScale, pe care Nuclearelectrica îl negociază pentru a stabili un mecanism de împărţire a riscurilor între parteneri.

A doua priveşte modalitatea de achiziţie a celor şase module ale reactorului. Conform scenariului recomandat în Studiul de Fezabilitate:

  • fie RoPower Nuclear (compania de proiect, în care Nuclearelectrica și Nova Power & Gas au câte 50% fiecare, n.n.), cumpără doar primul modul, urmând ca restul de cinci să fie plătite doar după ce acesta devine funcţional,
  • fie compania cumpără toate cele şase module, dar cu obligaţia NuScale de a rambursa integral costul celor cinci dacă primul nu funcţionează conform proiectului.

Potrivit Notei,

”… până în prezent, NuScale nu a optat pentru un angajament ferm pentru niciuna dintre cele două variante.”

Nuclearelectrica mai precizează că aceste condiţii nu sunt formalităţi administrative, ci reprezintă “cerinţe imperative” de care depinde derularea proiectului, iar în lipsa lor investiţia ar deveni nefezabilă.

Un al treilea set de precizări – demersurile aflate în sarcina Guvernului – este descris ca fiind în curs, cu proceduri iniţiate de Nuclearelectrica şi RoPower Nuclear, fără ca documentul să dea un termen concret de finalizare.

Contextul politic: 240 de milioane de dolari sub lupa Executivului

Această decizie vine după luni bune de tensiuni politice la nivel înalt.

Proiectul a intrat sub o analiză severă în urma declarațiilor tăioase făcute de premierul Ilie Bolojan. Acesta a acuzat public managementul proiectului de la Doicești, arătând că s-au cheltuit deja peste 240 de milioane de dolari din banii companiei de stat fără progrese fizice palpabile și fără certitudinea unei finalizări rapide.

De asemenea, el invoca unele estimări care ridicau costul total al centralei de 462 MW la o sumă uriasă, de 6-7 miliarde de dolari.

”Au fost cheltuiți peste 240 de milioane de dolari și vom rămâne cu un teren și cu niște hârtii. Merită asta? În loc să facem investiții cu cap și să negociem clar contractele pentru a investi în nuclear cu adevărat, în așa fel încât să avem dezvoltare în anii următori”,

a declarat premierul Ilie Bolojan, punând sub semnul întrebării fezabilitatea Doiceștiului în raport cu extinderea unităților 3 și 4 de la Cernavodă.

Subiectul fierbinte a fost discutat inclusiv în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT). În acest sens, CSAT concluziona că introducerea tehnologiei SMR de la NuScale este un proiect important pe termen mediu pentru independența și tranziția energetică a României, având rolul de a crește reziliența sistemului.

Nuclearelectrica și-a apărat poziția. Acum se întoarce pe călcâie

Deși Nuclearelectrica a replicat inițial apărând complexitatea studiilor de fezabilitate și de amplasament, presiunea politică a determinat Ministerul Energiei să ceară o rigoare sporită asupra banului public și a riscurilor asumate.

La acea dată, Nuclearelectrica respingea ferm ideea unor cheltuieli nejustificate și oferea o argumentație tehnică solidă în notele adresate acționarilor:

  • Garanții de securitate: Cele 240 de milioane de dolari nu au fost ”aruncate pe hârtii”, ci au finanțat studiile FEED (Front-End Engineering and Design), absolut obligatorii pentru obținerea licențelor de securitate nucleară de la CNCAN și autoritățile de mediu.
  • Validare internațională: Planul tehnic realizat până acum a obținut deja granturi din partea Agenției SUA pentru Comerț și Dezvoltare (USTDA) și scrisori de intenție financiare de la US Exim Bank (3 miliarde dolari) și DFC (1 miliard dolari).
  • Principiul prudenței comerciale: SNN subliniază că textul aprobat în februarie prevedea clar că România plătește și instalează fizic un singur reactor pilot. Restul de 5 module urmau să fie comandate doar dacă primul confirma randamentul economic și tehnic.

Cum NuScale pare să nu-și fi îndeplinit partea sa de promisiuni, și Nuclearelectrica și-a schimbat acum poziția.

Ce părere are partenerul privat, Nova Power & Gas?

În acest climat tensionat, poziția partenerului privat din RoPower, Nova Power & Gas (companie din cadrul grupului clujean E-INFRA, controlat de Teofil Mureșan), rămâne una de echilibru tehnologic și pragmatism de business.

Din perspectiva investitorului privat, situl de la Doicești nu reprezintă doar un pariu pe tehnologia nucleară americană, ci un hub energetic integrat.

Surse din piață au indicat, pentru AFACERI.NEWS, că Nova Power & Gas privește reevaluarea din AGA Nuclearelectrica nu ca pe un capăt de drum, ci ca pe o aliniere la realitățile pieței globale.

Aceleași surse arată că prioritatea zero a companiei ar fi transformarea locației de la Doicești într-un centru major de producție: dacă NuScale nu poate livra în termenii de cost agreați, infrastructura dezvoltată deja (studiile de amplasament, conexiunea la rețeaua națională) rămâne extrem de valoroasă, aceasta putând găzdui fie alte tehnologii SMR competitive, fie proiecte masive de stocare în baterii și centrale pe gaz de înaltă eficiență, strategii în care grupul are deja expertiză.

Context energetic complicat pentru SNN, pe termen (foarte) lung

Contextul energetic al României din acest moment, sintetizat de Hotnews, este marcat de o închidere de capacitate.

Unitatea 1 de la Cernavodă, de 700 MW, care asigură cel puțin 10% din necesarul de consum al României, trebuie să intre într-un proces de retehnologizare, urmând să fie închisă începând de anul viitor, pentru lucrări de retehnologizare (RTH U1), o investiție estimată la peste 3,7 miliarde de dolari.

În aceste condiții, Nuclearelectrica încearcă să încheie un contract foarte mare de vânzare a energiei, pe o perioadă de 20 de ani, ca o garanție cu care să se prezinte în fața instituțiilor financiare pentru a obține finanțări.

Pentru a obține creditele necesare de la instituțiile financiare, Nuclearelectrica utilizează contractele pe termen lung (Power Purchase Agreement – PPA) ca o alternativă la o schemă de ajutor de stat.

​Conform documentelor interne ale companiei, situația actuală a sectorului energetic impune măsuri de stabilizare pe termen foarte lung.

Potrivit Nuclearelectrica, rapoartele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) indică o scădere de aproximativ 3% a producției interne în anul 2025 comparativ cu 2024. În consecință, dependența de importuri în perioadele de vârf de consum a crescut cu circa 24% în 2025 față de 2024. Prețurile din România sunt strâns corelate cu cele din Ungaria și Bulgaria, țara devenind importator net în perioadele de secetă sau de producție eoliană redusă.

Potrivit înțelegerilor europene, România este obligată să instaleze peste 1.400 MW noi din surse regenerabile (în special solar) până la finele anului 2026, în timp ce costul certificatelor de CO2 forțează închiderea sau transformarea unităților pe cărbune ale Complexului Energetica Oltenia.

Ce prevedea planul inițial pentru Doicești?

Proiectul lansat oficial în septembrie 2022 viza transformarea fostei termocentrale pe cărbune din Doicești, județul Dâmbovița, într-o centrală nucleară modernă:

  • Capacitate totală: 462 MW, prin instalarea a 6 module NuScale de câte 77 MW fiecare.
  • Principiul prudenței: Deși s-a aprobat intrarea în faza a treia de dezvoltare, România condiționase riscurile. Statul urma să finanțeze direct doar primul reactor pilot, extinderea la celelalte module fiind dependentă de succesul tehnic și economic al primului.
  • Calendar: Construcția trebuia să demareze în perioada 2026-2029, cu pornire comercială estimată pentru anul 2030.

Precedentul NuScale în SUA

Compania americană NuScale s-a mai confruntat cu probleme similare peste Ocean.

Proiectul lor fanion din Utah (CFPP), conceput inițial ca primul amplasament comercial de SMR-uri NuScale, a fost anulat oficial la sfârșitul anului 2023.

Motivul a fost exact același care blochează acum proiectul din România: escaladarea masivă a costurilor estimate pentru energia produsă și reticența investitorilor de a subscrie în lipsa unor garanții financiare ferme.

Detaliul de pe Wall Street: Mișcarea de șah a gigantului Fluor

Pentru investitorii români, adevărata cheie de citire a reticenței americane se află în raportările financiare din primăvara acestui an de pe bursa din New York (NYSE).

Fluor Corporation, conglomeratul american de inginerie de 15 miliarde de dolari care a acționat ca ”înger financiar” și acționar majoritar al NuScale încă din 2011, a finalizat un exit total și spectaculos din acționariatul NuScale, potrivit unui comunicat din aprilie 2026 al companiei, citat de Profit.ro.

Fluor și-a vândut ultimele 40 de milioane de acțiuni, marcând încasări totale brute de 2,43 miliarde de dolari începând cu toamna anului 2025.

Raportat la investiția inițială de doar 570 de milioane de dolari, gigantul a marcat un profit net uriaș de aproape 1,9 miliarde de dolari.

Deși și-a vândut toate acțiunile deținute la dezvoltatorul tehnologiei, Fluor Corporation dădea asigurări, în prezentarea rezultatelor financiare din Q1 2026, că mizează în continuare pe România.

Fluor susținea că vrea să rămână contractorul principal de inginerie pentru proiectul de la Doicești și face parte, de asemenea, din consorțiul angajat pentru construcția Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, transmitea Balkan Green Energy News.

Acest exit masiv de capital realizat de Fluor, cumulat cu înjumătățirea participației deținute de Soros Fund Management în NuScale, poate indica de ce compania de tehnologie nucleară se află sub o presiune severă de lichiditate și refuză să își asume riscuri comerciale în contractul cu România.


Tag-uri: afaceri.news, Doicești, E-INFRA, Fluor Corporation, Ilie Bolojan, Nova Power & Gas, Nuclearelectrica, NuScale, NuScale Power LLC, SMR, Soros Fund Management, tehnologia SMR, Teofil Mureșan
DISTRIBUIE
  • Share on Facebook
  • Share on X
  • Share on WhatsApp
  • Share on LinkedIn
  • Share on Reddit
  • Share by Mail

Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!


CITEŞTE ŞI
toyota, c-hr, hybridToyota va lansa în China primul model de mașină electrică cu sistem avansat de conducere automată
Bani Din CerCreditele au explodat. Guvernul se împrumută masiv, dar nici românii nu sunt departe
Close up photo of woman in black coat using smartphoneComerțul în 2026: Un an definit de divizare, autenticitate și schimbarea către zonele suburbane
halloween, ghosts, pumpkinsHalloween-ul ar putea avea un gust diferit în acest an din cauza creșterii prețurilor la cacao
Salary In Sloveniaeu Increase Of Gross SalaryAu fost făcuți noi pași în direcția adoptării unui salariu minim la nivelul UE
Extindere Iulius Mall Suceava 03#InvestimînRomânia: Iulius Mall, 40 de milioane de euro în extindere, la Suceava

ULTIMELE ŞTIRI

  • Flag Of Opec.svg
    OPEC+ menține neschimbate obiectivele de producție de petrol pentru luna noiembrie5 octombrie 2026 - 0:06
  • internet addiction, digital addiction, shocked, risk, online safety, mobile devices, social media, frightened, online dangers, scared, digital age, youth and technology, mobile obsession, smartphone overuse, tiktok, tech dependency, internet overload, emotional impact, modern youth, digital generation, online influence, virtual world, technology addiction, fear, ai generated
    Gen Z apelează tot mai des la ChatGPT pentru a afla informații despre produse5 octombrie 2026 - 0:05
  • Volvo Trucks Now Ready To Electrify Image1
    Proteste la Târgu Jiu: Șoferii de TIR au protestat față de taxele mărite și introducerea TollRo5 octombrie 2026 - 0:04
  • panel, solar, power
    Noi reguli pentru prosumatori. Ce propune ANRE începând cu 2027?5 octombrie 2026 - 0:03
  • Bvb Sigla Noua
    BVB, pierdere de aproape șapte miliarde de lei la capitalizare săptămâna aceasta5 octombrie 2026 - 0:02
  • tren Cluj Oradea calea ferată API,
    Apelul Asociației Pro Infrastructura: “Dați drumul trenurilor de la Cluj în noul mers din 2027!”5 octombrie 2026 - 0:01
  • AI, Artificial Intelligence, keyboard, machine learning, natural language processing, chatbots, virtual assistants, automation, robotics, computer vision, deep learning, neural networks, language models, human-computer interaction, cognitive computing, data analytics, innovation, technology advancements, futuristic systems, intelligent systems, smart devices, IoT, cybernetics, algorithms, data science, predictive modeling, pattern recognition, computer science, software engineering, information technology, digital intelligence, autonomous systems, IA, Inteligencia Artificial,
    Finanțarea întârzie. Companiile europene nu au bani de AI și cârpesc ce pot din fonduri proprii4 octombrie 2026 - 22:29
  • Prof. Păun, despre o nominalizare a lui Grindeanu: Barbut pe față! Finalul de carieră e aproape4 octombrie 2026 - 21:32
  • Independenta Energetica Romania Energie Bec Harta Atlas Copyright Contactati Www.afaceri.news
    Chisăliță: Suntem furnizor de gaze ieftine la export și cumpărător de gaze scumpe din import4 octombrie 2026 - 21:01
  • nike, sports shoes, sneaker
    Cea mai iubită companie de echipament sportiv se prăbușește. Vin concedieri, restructurări, șomaj4 octombrie 2026 - 20:02

Cele mai citite ştiri

  • Cadou așteptat de 1 Decembrie: în sfârșit România își leagă provinciile istorice pe autostradă!
  • Fabricile Dorna Lactate se închid în august! Toți angajații vor fi concediați
  • Dacia lansează în 2024 cea mai ieftină mașină la clasa sa
  • Imposibilul s-a produs: Mamaia a devenit mai ieftină decât Eforie Nord sau Costinești
  • EXCLUSIV Episodul 1: LISTA CĂPUȘELOR României – multinaționale cu cifre de afaceri mai mari de 100 de milioane de euro, profit ZERO în România! Iar IMM-urile sunt hăituite

Fluxuri externe

  • BBC
  • DW
  • CNN
  • Verge
  • Business Insider
G7 to release millions of barrels of oil and diesel after Trump threat
Suppliers pile pressure on government over energy bills
UK diesel prices top £2 a litre for first time, RAC says
US jobs market sees sharp slowdown ahead of midterm elections
'It could cost me £10k but I need the money now': Why Gen Z are opting out of pensions
Turkey: Stock market scandal hits half a million investors
Weakened US fuel-efficiency rules and promises of cheaper cars could see drivers pay higher running costs while also increasing carbon emissions.
Is US President Donald Trump right to rename AI as 'Super Intelligence'?
Global trade weathers Iran, Ukraine and Trump's tariffs
Diesel prices are surging putting further pressure on Europe
Markets digest bank earnings after recent turmoil
Still haven't filed your taxes? Here's what you need to know
Retail spending fell in March as consumers pull back
Analysis: Fox News is about to enter the true No Spin Zone
Silicon Valley Bank collapse renews calls to address disparities impacting entrepreneurs of color
Capcom is preparing for a ‘future where we create games together with AI’
The best early October Prime Day deals happening now
Splice CEO Kakul Srivastava thinks AI emails are killing conversations
An OpenAI safety employee has quit and is sounding the alarm
3D movies are finally worth watching
Amazon exec says finding FDE talent is very challenging: ‘These are unicorns’
Americans’ love of oversized Halloween skeletons is still going strong
I used AI to track my job rejections. It changed my search, and I got hired.
These 5 states will pay you to build a tiny home in your backyard
Real-estate investors who started with little savings share 4 creative ways they bought property

Economie. Nu vorbărie.

© Toate drepturile rezervate.

Google PlayApp Store

Urmărește-ne pe Facebook!

Contact

  • info@afaceri.news
  • 075 AFACERI / 075 2322374
  • Urmăreşte-ne pe X!
  • Urmărește-ne pe Bluesky!

afaceri.news

  • Contact
  • Publicitate
  • Politica de cookie
  • Termeni și condiții / Politica de confidențialitate
UNTOLD își accelerează expansiunea globală și vrea să devină următorul...Emm9mszoyxnoptmzody0zmriytazmzq3mtg3odg0ytg1ztc1zta1mzjk.thumb”Eu nu vreau să dau nume şi prenume” | Șeful UDMR face portretul-robot...
Scroll to top