Arhiva tag-ul pentru: afaceri.news

Cristian Potoră: „Nu mai putem continua cu jumătăți de măsură. Fără o reformă reală, handbalul din România va continua să mimeze performanța!”
SportCristian Potoră (49 de ani) este unul dintre cei patru candidați la conducerea Federației Române de Handbal (FRH) la alegerile care vor avea loc pe 24 aprilie în cadrul Adunării Generale a FRH.Actualmente, el ocupă funcția de membru…

ULTIMA ORĂ: Baroni PSD&PNL și moguli ai asfaltărilor din Ardeal, într-o mega-anchetă DNA Cluj
Legislație, PubliceProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări în trei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2022 – prezent, a unor infracțiuni de corupție…

Rusia și Coreea de Nord vor fi legate, în premieră, prin intermediul unui pod rutier
Asia, TransportRusia a anunţat marţi că a inaugurat cu Coreea de Nord un pod rutier, ce urmează să fie dat în circulaţie în vara acestui an, prima legătură rutieră între cele două ţări aliate care îşi consolidează relaţiile de la lansarea…

Vești bune pentru iubitorii de dulciuri: Twix® lansează un nou sortiment
Eveniment, Food&DrinkTwix® a lansat un nou sortiment: Twix® Hazelnut, care aduce o experiență de gust diferită și o combinație care te va face să revii la ea. Te poți bucura în continuare de tot ceea ce face ca Twix® să fie atât de irezistibil…

Elevii și studenții până în 26 de ani pot primi 200 de € de la stat ca să-și cumpere calculatoare
Educație, GadgetElevii și studenții care au cel mult 26 de ani pot aplica, până pe 15 mai 2026, pentru a primi 200 de euro ca să își cumpere calculatoare, potrivit ordinului nr. 6.616, publicat în Monitorul Oficial marți, 21 aprilie 2026. Beneficiarii…

Comisia Europeană analizează importuri alternative de combustibil pentru avioane
Europa, TransportComisarul european pentru transport durabil și turism, Apostolos Tzitzikostas, a anunțat marți că Executivul comunitar va oferi orientări privind modul de gestionare al sloturilor de pe aeroporturi, legislația privind alimentare cu combustibil…

Plan de austeritate în Franța: tăieri de miliarde, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu
EuropaGuvernul francez pregătește reduceri ale cheltuielilor publice de șase miliarde de euro, pentru a compensa costul războiului din Orientul Mijlociu, deoarece consideră că nu are marjă de manevră din cauza deficitului, în contextul datoriei…

UE, optimistă în privința veto-ului Ungariei asupra împrumutului de 90 miliarde € pentru Ucraina
Europa, ORIGINALUniunea Europeană devine din ce în ce mai optimistă în privința ridicării iminente a controversatului veto al Ungariei asupra unui împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, punând capăt unei dispute politice care a subminat…

Amnesty International: Apare o nouă ordine mondială bazată pe logica prădătorului și pe tăcere
Internațional, PiețeOrganizația neguvernamentală care militează pentru drepturile omului Amnesty International și-a prezentat marți raportul anual pentru 2025 privind drepturile omului în întreaga lume și a avertizat cu privire la apariția unei noi ordini…

Avertismentul alarmant al profesorului Cristian Păun despre criza politică din România
Piețe, PubliceCriza politică zguduie economia. Românii sunt primii care resimt efectele actualei crize politice, iar impactul se vede deja în costul vieții. Instabilitatea de la nivel guvernamental începe să se traducă în scumpiri și presiuni asupra…

Istoria are simțul umorului. Premier: ”Nu îmi dau demisia. E Guvernul României, nu al CEx PSD”
OpinieÎn urmă cu nouă ani, în primăvara anului 2017, Comitetul Executiv Național al Partidului Social-Democrat decidea retragerea sprijinului politic al premierului României. Luni, un soi de Consiliu lărgit, format din membri de vază ai partidului,…

CNAS pregătește reforme pentru acces mai rapid la servicii medicale
SănătateCasa Naţională de Asigurări de Sănătate pregăteşte până la sfârşitul verii o serie de modificări ale sistemului care să îmbunătăţească accesul pacienţilor la serviciile medicale. Se urmăreşte eliminarea blocajelor din laboratoare…

Prețul petrolului ajunge la 94,94 dolari pe fondul posibilelor negocieri dintre SUA și Iran
Energie, PiețeCotațiile petrolului au înregistrat scăderi marți, pe fondul așteptărilor că discuțiile dintre Statele Unite și Iran ar putea duce la încheierea conflictului și creșterea ofertei de țiței pe piața globală.Prețul petrolului…

În curând încep înscrierile la creșă și grădiniță. Noile reguli, publicate de Ministerul Educației
Educație, PubliceMinisterul Educației a publicat marți, în consultare publică, noul calendar pentru înscrierea copiilor la creșă, grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, potrivit unui comunicat…

Avertisment de la Consiliul Fiscal: Dobânzile urcă, țara plătește pentru criza politică
PublicePreședintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, atrage atenția că instabilitatea politică începe să se reflecte direct în costurile de finanțare ale României, cu dobânzi de 7,25% la obligațiunile pe 10 ani.„Țara plătește…

Un aeroport din Spania va fi închis mai mult de o lună. Toate zborurile vor fi anulate
Europa, ORIGINAL, Transport, TurismUn aeroport aglomerat din Spania se va închide săptămâna aceasta pentru mai mult de o lună, în vederea efectuării unor lucrări esențiale de întreținere a pistei, scrie Euronews.Aeroportul Santiago-Rosalía de Castro, al doilea…

Tim Cook va părăsi conducerea companiei Apple la începutul lunii septembrie. Cine îl va înlocui?
ORIGINAL, Resurse Umane, TehnologieApple l-a numit pe John Ternus în funcția de director general, în locul lui Tim Cook, care va deveni președinte executiv al gigantului tehnologic, informează BBC.Ternus, care în prezent ocupă funcția de director al departamentului…

Migranții din Spania se înghesuie să depună cereri pentru legalizarea statutului lor
Europa, ORIGINAL, Piața munciiMigranții din Spania au început luni să depună cereri în persoană pentru legalizarea statutului lor, după ce această țară europeană a lansat o amnistie care ar putea viza sute de mii de străini care locuiesc și lucrează în țară…

Inedit, în România: trotinetele – mai disciplinate ca trotinetiștii – vor respecta singure regulile
Legislație, Publice, TransportLa Cluj-Napoca se pregătește implementarea, în premieră la nivel național, a unui set de reguli noi pentru utilizarea trotinetelor electrice de închiriat. Astfel, trotinetele electrice disponibile prin aplicațiile de închiriat vor avea…

După noi ”sancțiuni” în stil propriu ucrainean asupra petrolului rusesc, în Rusia plouă cu petrol
Europa, Mediu, ORIGINALO ”ploaie de petrol” a căzut în orașul Tuapse, de pe țărmul nord-estic al Mării Negre, în regiunea rusească Krasnodar, după ce dronele ucrainene au lovit uriașul terminal petrolier maritim local în noaptea de 20 aprilie, transmite…
