Arhiva tag-ul pentru: afaceri.news

Autoritățile au început să amenajeze puncte de colectare pentru îmbrăcămintea veche
MediuHainele s-au scumpit, la fel ca alte produse de consum, dar tot sunt cumpărate în număr mare şi ajung apoi să încarce coşurile şi gropile de gunoi. Anual, România produce aproape 160.000 de tone de deşeuri textile. Puţine ajung să…

Friedrich Merz lansează ideea unei burse europene: ”Europa va deveni mai productivă”
Europa, Investiții, PiețeCancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a cerut joi reforme economice extinse pentru a face Uniunea Europeană mai competitivă, propunând în acest scop o bursă europeană pentru a finanţa companiile locale, transmite Agerpres.
”Europa…

Eurostat: România rămâne statul membru UE cu cea mai ridicată inflație, în luna septembrie
PubliceRata anuală a inflației în Uniunea Europeană a crescut la 2,6% luna trecută, de la 2,4% în august. România ocupă, în continuare, primul loc și este țara cu cea mai ridicată inflație, cu un avans anual al prețurilor de 8,6%, potrivit…

Fondurile UE pentru România, amenințate din nou! Cauza: deficiențele grave ale sistemului de pensii
Fonduri UE, Legislație, ORIGINAL, PubliceBruxelles-ul se teme că îmbătrânirea populației Europei va provoca crize fiscale în statele membre ale Uniunii Europene, în situația în care acestea vor tărăgăna în continuare luarea de măsuri țintite care să le însănătoșească…

Întâlnirea Trump-Zelenski: Poate președintele SUA să forțeze Moscova să accepte un armistițiu?
America, Europa, ORIGINALCând Donald Trump și Volodimir Zelenski se vor întâlni vineri la Washington, se așteaptă ca aceștia să discute despre modul în care Moscova poate fi forțată să intre în negocieri: fie Kremlinul acceptă să discute cu Zelenskyy,…

Când încep înscrierile în Programul FIV 2025 și cine poate beneficia de program?
SănătateÎnscrierile în Programul FIV 2025 pentru susținerea natalității încep luni, 20 octombrie, ora 10:00, potrivit unui comunicat al Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS), informează DCNews.Cine…

Bundesbank: Cea mai mare economie a Europei ar putea stagna în trimestrul trei
PubliceEconomia germană va stagna probabil în trimestrul trei din acest an, a estimat joi Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank), transmite DPA, conform Agerpres.PIB-ul celei mai mari economii europene va rămâne stabil “în cel mai bun…

Ai centrală în condensație? Un expert în încălzire are soluția simplă pentru reducerea facturii lunare
EnergieCu iarna care se apropie și facturile la energie în continuă creștere, mulți români caută metode simple de a economisi. Un expert în încălzire și energie oferă o soluție rapidă care poate aduce economii semnificative fără costuri…

Surse: Klaus Iohannis, dat în judecată de ANAF, care cere sechestru pe casele fostului preşedinte
Legislație, PubliceAgenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) urmează să îl dea în judecată pe fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, potrivit unor surse citate de jurnaliștii de la Observator News. Motivul: fostul șef al statului refuză…

Membrii de rang înalt ai Băncii Centrale Europene spun că ciclul de relaxare s-a încheiat
Banking, EuropaMembri de rang înalt ai Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE) au declarat în interviuri exclusive pentru CNBC că seria reducerilor de dobânzi este aproape sau deja la final, în contextul unei economii europene stabile,…

Bunicile pot rămâne liniștite: gemul și zacusca pentru iarnă nu vor fi fiscalizate, promite ANAF
Legislație, PubliceAgenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) nu are în vedere impozitarea autoconsumului populaţiei, a declarat vineri preşedintele instituţiei, Adrian Nica, citat de TVR Info. Acum două zile, tot Adrian Nica afirmase, la Antena…

Compania de ride-sharing Waymo va lansa serviciul său cu taxiuri autonome în Europa
Europa, TransportCompania de ride-sharing Waymo va lansa serviciul său cu taxiuri autonome în Europa, în 2026, informează Automarket. Primul oraș unde va fi activ noul serviciu va fi Londra.Americanii de la Waymo vor lansa oficial serviciul lor de ride-sharing…

Uniunea Europeană intenționează să extindă programul Erasmus la țările sud-mediteraneene
Educație, Europa, ORIGINALUE dorește ca studenții provenind din țările vecine situate în sudul blocului comunitar să se alăture programului său de schimb Erasmus, a anunțat aceasta joi, ca parte a unui plan mai amplu de consolidare a prezenței Europei în regiunea…

Kelemen Hunor îl ironizează pe șeful ANAF: “Am încălcat legea! Am făcut 6 borcane de gem de prune”
Eveniment, Food&Drink, Legislație, PubliceLiderul UDMR, Kelemen Hunor, a reacționat ironic după declarațiile șefului ANAF, Adrian Nica, despre gap-ul de TVA și gemul de casă. Hunor a povestit cum, împreună cu soția sa, a preparat șase borcane de gem, ironizând ideea că…

Președintele Poloniei semnează o lege care vine în ajutorul părinților cu doi copii
Europa, ORIGINALPreședintele Poloniei a semnat o nouă lege care introduce impozitul pe venit zero (PIT) pentru părinții care cresc cel puțin doi copii, o reformă care vizează sprijinirea familiilor, creșterea veniturilor gospodăriilor și stimularea…

Aproape 102.000 de fermieri, autorizați la plată în prima zi a Campaniei de plăți în avans 2025
AgriculturăUn număr de 101.786 de fermieri au fost autorizați la plată în debutul Campaniei de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025, pentru o sumă totală de 146,541 milioane de lei, echivalentul a 28,843 milioane de euro, potrivit unui…

Parlamentul grec a adoptat ziua de lucru de 13 ore, în ciuda opoziției din societatea civilă
Europa, Piața munciiParlamentul Greciei a aprobat joi un proiect de lege prezentat de Guvernul conservator, care poate prelungi ziua de lucru până la maximum 13 ore pe zi în sectorul privat. Reforma a provocat reacţii dure din partea sindicatelor şi a opoziţiei…

Studiu PwC: Produsele second-hand sunt o alegere conștientă, moda conduce la achizițiile de lux
Comerț, ORIGINALLuxul este redefinit odată cu noile generații. Potrivit raportului „Trends in Luxury Fashion: Consumer Survey 2025” realizat de firma de consultanță PwC, generațiile Z și Millennials sunt motorul creșterii pieței produselor second-hand,…

Multinaționaționala Nestlé vrea să reducă 16.000 de locuri de muncă la nivel global
Comerț, ORIGINAL, Piața munciiPhilipp Navratil, noul CEO al Nestlé, dorește să reducă 16.000 de locuri de muncă în cadrul multinaționalei în următorii doi ani, ceea ce reprezintă aproximativ 6% din forța de muncă globală a companiei. Consecințele pentru Benelux…

Sondaj: scade încrederea mediului de afaceri în economie; 7 din 10 firme spun că taxele sunt prea mari
Investiții, Piețe, PubliceÎncrederea mediului de afaceri privat în economia românească este în scădere, pe fondul inflaţiei, al creşterii costurilor şi al modificărilor fiscale, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de Confederaţia Patronală Concordia…
