Arhiva tag-ul pentru: Banca Europeană de Investiţii

Firmele din UE fac față tarifelor americane, dar au parte de obstacole în blocul comunitar
America, Comerț, EuropaCompaniile din UE fac faţă cu bine taxelor vamale americane, dar raportează probleme legate de vânzarea produselor lor în interiorul blocului comunitar, din cauza regulilor şi a reglementărilor fragmentate, se arată într-un studiu publicat…

BEI, BERD și BCR susțin dezvoltarea unora dintre cele mai mari proiecte solare din țară
Banking, Energie, Europa, MediuBanca Europeană de Investiții (BEI) alocă 34 milioane de euro pentru sprijinirea dezvoltării a trei parcuri fotovoltaice în sud-vestul României, ce vor avea o capacitate combinată de 190 megawați (MW), suficientă pentru alimentarea…

Bătrânele tramvaie din Ploiești, bune de trimis la pensie. CE a aprobat finanțarea pentru tramvaie noi
Publice, Servicii, TransportPrimăria municipiului Ploiești a anunțat joi dimineața că a primit notificarea din partea Comisiei Europene potrivit căreia a fost aprobată cererea de finanțare depusă de municipalitate, în vederea semnării contractului de finanțare…

Băncile se așteaptă la o îmbunătățire a condițiilor ofertei de credite în următoarele luni (BEI)
Banking, EuropaBăncile se așteaptă la o ușoară îmbunătățire a condițiilor ofertei de credite în următoarele luni, iar cererea de credite rămâne robustă, fiind impulsionată atât de sectorul corporativ, cât și de cel de retail, potrivit sondajului…

Departamentul de creditare al UE triplează planul de împrumuturi pentru apărare la 3 mld. de euro
Europa, PubliceBruxelles-ul trece la acțiune în fața presiunilor externe și a provocărilor de securitate. Banca Europeană de Investiții își extinde semnificativ capacitatea de împrumut în 2025, transmite Reuters.Guvernele Uniunii Europene au…

Banca Europeană de Investiţii a triplat schema de sprijin pentru industria de apărare din Uniune
BankingBanca Europeană de Investiţii, divizia de creditare a Blocului Comunitar, a anunţat ieri, 11 iunie, că a triplat schema de sprijin pentru industria de apărare din Uniune, iar finanţarea ajunge la 3 miliarde de euro, potrivit RRA.La…

Șeful Transgaz cere finanțare din Fondul de Modernizare pentru infrastructura de transport de gaze
EnergieIon Sterian, directorul Transgaz, solicită Comisiei Europene, prin intermediul unei scrisori, o revizuire a politicii comunitare, pentru ca proiectele care vizează consolidarea infrastructurii de transport al gazelor naturale să poată obține…

România și alte 18 țări UE cer BEI revizuirea regulilor, pentru a putea finanța industria apărării
Banking, Europa, Industrie, PubliceNouăsprezece state membre ale Uniunii Europene, inclusiv Franţa şi Germania, dar şi România, solicită Băncii Europene de Investiţii (BEI) să crească finanţarea pentru industria apărării, în contextul în care UE caută modalităţi…

Schimbare de strategie la Bruxelles | CE vrea să creeze ”campioni europeni” în domenii strategice?
EconomieComisia Europeană analizează posibilitatea de a permite ţărilor Uniunii Europene să absoarbă fondurile europene mai rapid, cu condiţia ca acestea să fie de acord să se alinieze la nevoile de competitivitate ale blocului. Schimbarea…

Pentru a ajunge la emisii zero în transport, UE trebuie să cheltuie 39 de miliarde de euro pe an
Europa, TransportEuropa trebuie să cheltuie 39 de miliarde de euro pe an pentru a-şi atinge obiectivele privind ajungerea la emisii zero în sectorul transportului în 2050, a estimat luni ONG-ul Transport & Environment, care a venit cu cinci recomandări…

Pentru securizarea frontierei de est, Polonia va cheltui aproximativ 2,5 miliarde de dolari
EuropaPolonia va cheltui 10 miliarde de zloţi (2,55 miliarde de dolari) în cadrul unui program de securizare a frontierei sale estice, în încercarea de a-şi consolida apărarea împotriva a ceea ce consideră a fi o ameninţare în creştere…

Banca Europeană de Investiţii va finanţa mai multe investiţii legate de apărare
FinanțeBanca Europeană de Investiţii (BEI) îşi va relaxa regulile privind împrumuturile pentru proiecte cu utilizare duală, militar-civilă, pentru a finanţa mai multe investiţii legate de apărare, transmite Reuters, potrivit News.ro.Liderii…

Nevoia de finanțare a sectorului energiei nucleare – 5.000 de mld. $, mult peste disponibilitatea băncilor
Energie, LumeaReprezentanţii industriei de producere a energiei nucleare s-au reunit la Bruxelles, pe fondul unui val de sprijin al opiniei publice pentru centralele atomice, însă s-au lovit de reacţia timidă a bancherilor, care au venit cu nota de plată…

14 state UE, printre care și România, cer B.E.I. creșterea finanțării pentru sectorul de apărare
Europa, PubliceUn număr de 14 state din UE, printre care și România, solicită Băncii Europene de Investiții să sporească finanțarea pentru sectorul apărării ca instrument de întărire a securității în contextul agresiunii ruse, relatează Bloomberg preluată…

Primul pas pentru autostrada care va lega România, Republica Moldova și Ucraina, de la Iași la Odesa
Construcții, Europa, TransportRepublica Moldova a semnat marți un acord cu Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru asigurarea finanțării primelor etape în vederea construirii autostrăzii Iași-Ungheni-Chișinău-Odesa, un drum de natură să devină un coridor…

BERD are un nou stat acționar, alte două solicită să se alăture
Banking, LumeaIrakul a devenit joi cel de-al 74-lea acţionar al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), în timp ce Ghana şi Senegal au depus o solicitare pentru a se alătura instituţiei financiare internaţionale, transmite Reuters.Irakul…

România ar putea împrumuta 600 de milioane de Euro de la BEI pentru Autostrada Moldovei A7
Banking, Publice, TransportGuvernul aprobă un împrumut de 600 de milioane de Euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru cofinanțarea Autostrăzii Moldovei, potrivit unui Memorandum care urmează să fie discutat astăzi, 9 noiembrie, în ședința Executivului.…

Producția de energie eoliană offshore ar trebui crescută de 10 ori (Comisia Europeană)
Energie, Europa, MediuUE trebuie să mărească de zece ori ritmul actual de desfășurare a parcurilor eoliene offshore pentru a-și atinge obiectivul pentru 2030, a anunțat marți Comisia Europeană, care dorește să faciliteze și mai mult procedurile…

Finanțare aprobată | România va avea 62 de trenuri noi electrice de scurt parcurs
Fonduri UE, Investiții, TransportAutoritatea pentru Reformă Feroviară a primit, joi, confirmarea din partea Băncii Europene de Investiţii (BEI) privind finanţarea achiziţiei a 62 de trenuri electrice de scurt parcurs prin Fondul European de Modernizare."Autoritatea…

Ion Sterian, director general Transgaz: România se află în cea mai bună poziție în ceea ce privește securitatea aprovizionării cu gaze
EnergieRomânia se află în cea mai bună poziție în ceea ce privește securitatea aprovizionării cu gaze, a declarat Ion Sterian, la Central European Gas Congres care are loc zilele acestea la Sibiu.
Domnia sa a explicat: “Prin investițiile…
