Arhiva tag-ul pentru: bariere comerciale

Cel mai mare fond suveran avertizează că ar putea suferi pierderi uriaşe în cazul prăbuşirii pieţelor
Energie, LumeaFondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea suferi pierderi uriaşe şi, într-un scenariu extrem de prăbuşire a pieţelor, chiar şi-ar putea pierde întreaga valoare de aproximativ 2.000 de miliarde de dolari, a avertizat…

Firmele din UE fac față tarifelor americane, dar au parte de obstacole în blocul comunitar
America, Comerț, EuropaCompaniile din UE fac faţă cu bine taxelor vamale americane, dar raportează probleme legate de vânzarea produselor lor în interiorul blocului comunitar, din cauza regulilor şi a reglementărilor fragmentate, se arată într-un studiu publicat…

Directorii marilor companii salută renunţarea președintelui Trump la noile tarife europene
America, Comerț, EuropaDirectorii generali prezenţi la Forumul Economic Mondial de la Davos au reacţionat cu vizibilă uşurare după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a renunţat la impunerea de noi tarife asupra unor ţări europene, însă au subliniat că…

“Ziua Eliberării” | Rareș Bogdan face radiografia statistică a unui posibil cutremur economic
America, Europa, Piețe, Publice
Europarlamentarul liberal Rareș Bogdan publică pe Facebook o analiză statistică a ceea ce înseamnă comerțul global al zilelor noastre, tocmai înainte de momentul numit pompos de administrația Trump drept „Ziua Eliberării” -…

Italia rămâne liderul european în sectorul mezelurilor premium. Exporturile au depășit 600 mil. €
Comerț, Europa, Eveniment, Food&Drink, ORIGINALSectorul italian al mezelurilor DOP și IGP rămâne un pilon al industriei agroalimentare a țării, cu o valoare a producției de peste 2 miliarde EUR - reprezentând aproximativ un sfert din piață în 2023. Conform datelor prezentate de…

Micii antreprenori americani sar la gâtul lui Donald Trump: „Ei bine, tu îmi furi banii”
America, ComerțÎn timp ce Donald Trump promite să „facă America măreață din nou” prin impunerea unor tarife masive asupra importurilor, micii antreprenori americani resimt efectele acestor politici în mod direct și dureros. Costurile cresc, lanțurile…

Banca Angliei avertizează cu privire la riscurile generate de creșterea barierelor comerciale
Europa, ORIGINALBanca Angliei a avertizat vineri că majorarea barierelor comerciale ar putea afecta creșterea globală și ar putea alimenta incertitudinea cu privire la inflație, putând provoca volatilitate pe piețele financiare și creșterea costurilor…

Economia Germaniei înregistrează o creștere mai modestă decât se estimase în al treilea trimestru
Comerț, Europa, PubliceEconomia Germaniei a înregistrat o creștere mai modestă decât se estimase inițial în al treilea trimestru al anului 2024, potrivit datelor publicate vineri de biroul de statistică, relatează Reuters.Produsul Intern Brut (PIB) a crescut…

IKEA nu se mai teme de barierele comerciale din era Trump și se declară pregătită pentru ce urmează
America, ComerțInter IKEA, proprietarul brandului IKEA, a declarat vineri că a învăţat din recentele perturbări ale lanţului de aprovizionare şi este mai bine pregătită pentru posibile bariere comerciale, pe măsură ce companiile îşi adaptează…

China vrea soluționarea disputei cu SUA privind subvenţionarea vehiculelor electrice
America, Asia, TransportChina a cerut Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) să înfiinţeze un grup de experţi pentru a ajuta la soluţionarea unei dispute privind subvenţiile pentru sectorul vehiculelor electrice, în temeiul Legii de reducere a inflaţiei…

Regatul Unit confirmă planul de a nu introduce controale asupra mărfurilor UE până în 2024
Comerț, EuropaGuvernul Regatului Unit a decis să nu impună controale vamale asupra importurilor din UE până la sfârșitul anului 2023, într-o politică majoră anunțată joi (28 aprilie), potrivit Euractiv.Într-o declarație, Biroul Cabinetului…

UE s-a angajat să ghideze Africa în procesul de creștere a standardelor alimentare sustenabile
Agricultură, LumeaUE „este alături” de fermierii africani și producătorii de alimente și oferă sprijin pentru dezvoltare, în cazul în care standardele crescute ale agriculturii ecologice europene creează bariere comerciale, potrivit unui oficial al…
