Arhiva tag-ul pentru: Bulgaria

Veste excelentă pentru români în privința vizelor de America. Ministrul de Externe a făcut anunțul
America, PubliceMinistrul de externe Luminiţa Odobescu a declarat vineri, într-un interviu pentru Digi24, că anul viitor românii ar putea scăpa de obligativitatea obţinerii unei vize pentru a călători în Statele Unite, iar spre sfârşitul acestui…

Bulgaria, acuzată de blocarea ilegală a exporturilor de medicamente
SănătateGuvernul bulgar a fost acuzat că blochează în mod ilegal exporturile de insulină și antibiotice, deși are stocuri suficiente. Comisia Europeană a fost îndemnată să intervină, potrivit Euractiv.Bulgaria a impus pentru prima dată…

Turcia și Grecia încearcă să ocolească haosul din transportul bulgăresc
Europa, TransportOperatorii de transport din Turcia și Grecia s-au unit în jurul ideii de a găsi un coridor alternativ care să ocolească Bulgaria din cauza haosului actual din transporturile din această țară, a declarat Camera Transportatorilor Rutieri…

60% dintre români nu își permit un concediu. Suntem pe ultimul loc în UE la mersul în vacanță
Europa, TurismSuntem la final de vară, iar mulți dintre noi oftează deja după zile frumoase de vacanță și își fac planuri pentru următoarea. În timp ce alții se gândesc la ce să pună pe masă și cum să-și plătească facturile.
Potrivit…

Țările UE iau măsuri împotriva Schengen și înăspresc controalele la frontiere
EuropaZona de liberă circulație din Europa, cunoscută și sub numele de Spațiul Schengen, este din ce în ce mai afectată de controalele la frontieră, deoarece multe state membre ale UE optează pentru înăsprirea frontierelor interne, informează…

Europa Centrală şi de Est, motorul creșterii europene a producției de energie solară
EnergieProducţia de energie electrică din capacitățile de producție fotovoltaică creşte mai rapid în Europa Centrală şi de Est decât în oricare altă regiune europeană, depăşind cu mult ratele de creştere observate atât în părţile…

Drumul turiștilor români spre Grecia, îngreunat: feribotul de la Turnu Măgurele, suspendat 2 zile
TransportSocietatea comercială care administrează cursele de feribot între Turnu Măgurele (România) și Nikopole (Bulgaria) a anunțat că, din cauza unor lucrări efectuate de furnizorul de energie electrică în portul Turnu Măgurele, circulația…

O stațiune bulgărească de pe litoral este prima în topul preferințelor turiștilor britanici
Europa, TurismSunny Beach este și în acest an stațiunea favorită a britanicilor care caută o vacanță la mare la buget redus. Noul clasament al Post Office Travel Money pentru cele mai ieftine destinații pentru o vacanță de vară în familie în…

Moody’s: Bulgaria va adera la euro până la începutul lui 2026
Europa, PubliceAgenţia de evaluare financiară Moody’s se aşteaptă ca Bulgaria să adere la zona euro până la începutul anului 2026, informează publicația bulgară Novinite, citată de Agerpres.Totuşi, avertizează agenţia, orice semn al slăbirii…

România pensionarilor simpli: Avem printre cele mai mici pensii din UE
Europa, Piața munciiStatutul de pensionar în România e unul zugrăvit în nuanţe de gri. Avem printre cele mai mici pensii din Uniunea Europeană, iar mulţi primesc indemnizaţie socială.
Datele arată realitatea dură a celor care trăiesc dincolo de Sistemele…

Decalaj imens între veniturile salariale din ţările din nordul şi cele din sudul Europei
Europa, LegislațieDiferențele între veniturile salariale nete medii anuale din Europa sunt impresionante, cu variații semnificative chiar și în ceea ce priveşte valorile ajustate. Elveția se află în fruntea listei, în timp ce Grecia ocupă locul 19…

România, printre țările UE cu cele mai multe paturi de spital raportat la populație
Europa, SănătateÎn Uniunea Europeană erau 2,3 milioane paturi de spital, în anul 2022, cu 6,8% (171.110) mai puţine decât în 2012, iar ţările membre cu cele mai multe paturi de spital erau, în ordine, Germania (642.107), Franţa (374.290), Polonia…

Nemții ajunși la pensie sunt tot mai interesați de cumpărarea de case pe litoralul bulgăresc
Europa, Imobiliare, TurismPiața imobiliară de pe litoralul bulgăresc s-a schimbat considerabil în ultimii ani, după ce pensionarii germani au devenit mult mai interesați de achiziționarea de case de vacanță pe malul Mării Negre. Această tendință a fost…

Vecinii bulgari au început bine sezonul estival, dar forța de muncă este o problemă tot mai mare
Europa, TurismSezonul turistic estival a avut un început bun, având în vedere că pe luna iunie aveam aproape un milion de turişti înregistraţi, potrivit datelor preliminare, a declarat duminică ministrul interimar al Turismului din Bulgaria, Evtim…

România nu îndeplineşte condiţiile pentru trecerea la moneda unică europeană (Comisia Europeană)
Europa, PubliceRomânia nu îndeplineşte condiţiile pentru trecerea la moneda unică europeană, este concluzia Comisiei Europene.
Într-un raport dat publicităţii ieri, în care analizează progresele făcute de statele membre ale Uniunii care vor să…

Mai au un singur hop! Vecinii de la sud de Dunăre se așteaptă să adere la zona euro la 1 ianuarie
Banking, Europa, PiețeMinisterul bulgar de Finanţe se aşteaptă ca ţara să îndeplinească până la finalul anului criteriul privind inflaţia cerut pentru intrarea în Zona Euro, transmite Agerpres. După îndeplinirea acestui obiectiv, Bulgaria intenţionează…

Lanțul slăbiciunilor. Bulgarii, nemulțumiți că importă lactate din România. Făcute din lapte adus de noi de la alții
Comerț, Europa, Eveniment, Food&DrinkBulgaria importă produse lactate din România, indică datele Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei de la Sofia din ultimii doi ani. Asta în timp ce procesatorii de lapte români cumpără lapte din Ungaria, Cehia și Polonia. Bulgarii…

Volumele comerțului cu amănuntul în UE în luna aprilie, în ușoară scădere față de anul trecut
Comerț, EuropaÎn aprilie 2024, volumul ajustat sezonier al comerțului cu amănuntul în Uniunea Europeană a înregistrat o ușoară scădere de 0,1% față de aceeași lună a anului precedent, potrivit noilor date ale Eurostat, transmite ESM Magazine.Volumul…

Cât costă un șezlong pe litoralul românesc în sezonul estival 2024?
Servicii, TurismCei mai mulți dintre români și-au planificat deja vacanțele pentru sezonul estival 2024, deși prețurile sunt mai mari decât anul trecut. Unii dintre turiști încă preferă litoralul românesc, în ciuda numărului mare de români care…

Pensia în România, de aproape 4 ori mai mică decât media europeană. Doar bulgarii stau mai prost ca noi
Piața muncii, PubliceRomânii au printre cele mai mici pensii din Uniunea Europeană. Conform unui raport recent publicat de Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale, pensia medie lunară în România este de doar 382 de euro, plasând țara…
