Arhiva tag-ul pentru: CNE Cernavodă

După mai bine de trei luni de la oprire, Reactorul 1 de la Cernavodă intră în procedura de repornire
EnergieNuclearelectrica a anunţat miercuri că, în urma întrunirii condiţiilor minime necesare, au fost demarate acţiunile specifice pentru pornirea Unităţii 1 a CNE Cernavodă. Resincronizarea Unităţii 1 la Sistemul Energetic Naţional (SEN)…

Analiză Frames: ne așteaptă o iarnă energetică grea. ”România are nevoie de noroc și de punctualitate”
Energie, PubliceRomânia traversează cel mai dificil sezon rece pentru sistemul energetic din ultimul deceniu, în condițiile în care sistemul energetic național se află în stare de alertă încă din 1 august, după ce cele două reactoare de la Cernavodă,…

Secretar de stat în Min. Energiei: CEN Cernavodă nu se va deschide mai devreme de 10 septembrie
Energie, PubliceSecretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a declarat miercuri că centrala nucleară de la Cernavodă nu își va relua activitatea mai devreme de 10 septembrie, subliniind că deși debitul Dunării este în creștere, nivelul…

Șeful Nuclearelectrica și-a dat demisia, cu un an înaintea încheierii mandatului. Care e motivul?
Energie, PubliceSocietatea Naţională Nuclearelectrica SA a anunțat marți seara, printr-un comunicat publicat pe portalul Bursei de Valori București (BVB), că pe data de 25 august, adică marți, a fost notificată cu privire la solicitarea de încetare…

Min. Energiei estimează creșterea facturilor la curent. Ce se știe de eventualitatea unui blackout?
Energie, PubliceSorin Elisei, secretar de stat în Ministerul Energiei, a declarat sâmbătă seara, la Antena 3 CNN, că sunt şanse zero ca România să intre în blackout, pe fondul crizei din energie. Despre creşterea facturilor la energie, el a menţionat…

M. Energiei: nu sunt riscuri pentru alimentarea cu energie electrică. Estimări pentru următoarele zile
Energie, PubliceSistemul Electroenergetic Național (SEN) este stabil, după oprirea Reactorului 2 al Centralei de la Cernavodă, activitatea se desfășoară normal, iar toate estimările disponibile în acest moment arată că nu există riscuri pentru alimentarea…

Ce urmează pe Dunăre, după operațiunea reușită cu barjele scufundate? ”Pericolul nu a trecut!”
Energie, Mediu, PubliceCei 8 cm ''câștigați'' înseamnă că am reușit să redirecționăm spre Cernavodă aproximativ 50 de metri cubi de apă pe secundă, însă pericolul nu a trecut, întrucât în orice moment barjele pot fi dislocate din poziția actuală…

Misiune îndeplinită: barjele scufundate au câștigat câteva zile de funcționare în plus la Cernavodă
Energie, Mediu, PubliceNivelul Dunării în zona Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a crescut, duminică dimineață, cu aproximativ patru centimetri, potrivit lui Romeo Urjan, directorul Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, citat de Antena3.ro. Directorul…

Cât timp am câștigat prin operațiunea reușită de pe Dunăre? Detalii de la șeful CNE Cernavodă
Energie, Mediu, PubliceDirectorul Centralei nucleare de la Cernavodă, Romeo Urjan, afirmă că prin operaţiunea de luni a militarilor care au detonat stânca Pârjoaia cu scopul creşterii debitului şi nivelului Dunării, reactorul 2 al centralei va funcţiona…

Ședință de urgență la Guvern cu marii consumatori de energie. Ce soluții se vor discuta?
Energie, Mediu, PubliceGuvernul a inițiat un dialog de urgență cu marii consumatori industriali de energie pentru reducerea voluntară a consumului în orele de vârf, pe fondul măsurilor preventive luate în contextul presiunilor din sectorul energetic. Întâlnirea…

Probleme și în vecini: un reactor al singurei centrale atomice din Ungaria, oprit de urgență
Energie, Europa, MediuUnul dintre cele patru reactoare ale centralei nuclearo-electrice de la Paks, din Ungaria, a fost oprit de urgență, după ce debitul extrem de redus al Dunării și temperaturile neobișnuit de ridicate ale apei au afectat condițiile necesare…

Nuclearelectrica revine: Unitatea 2 de la Cernavodă nu va mai fi oprită, va rămâne conectată la SNE
Energie, Mediu, PubliceUnitatea 2 a Centralei Nuclearo-Electrice (CNE) de la Cernavodă va rămâne conectată la Sistemul Energetic Național (SEN), întrucât parametrii de operare permit continuarea operării în condiții de siguranță, a anunțat compania printr-un…

Canicula ne prinde în cel mai vulnerabil moment pe piața energiei. AEI explică de unde ne aprovizionăm
Energie, PubliceOprirea ambelor unități de la Cernavodă, din cauza nivelului scăzut al Dunării, scoate din sistem aproximativ 1.400 MW capacități de producție continuă și predictibilă.România poate evita întreruperile de alimentare, însă…

Noi probleme create de debitul mic al Dunării: CNE Cernavodă se oprește de tot, inclusiv Unitatea 2
Energie, Mediu, PubliceUnitatea 2 a CNE Cernavodă va fi oprită, din cauza condiţiilor hidrologice de pe Dunăre, dar oficialii Ministerului Energiei precizează că alimentarea cu energie electrică a consumatorilor casnici şi a operatorilor economici nu va fi…

Debitul scăzut al Dunării oprește centrala de la Cernavodă – premieră în ultimii 23 de ani
Energie, MediuReactorul 1 al Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă a fost oprit marți dimineaţă, începând cu ora 11:00, din cauza nivelului extrem de scăzut al Dunării. Măsura a fost luată preventiv pentru a nu afecta pompele de răcire, întrucât…

Unitatea 1 a Centralei de la Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Național
EnergieNuclearelectrica a anunțat că Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Național în dimineața zilei de duminică, 5 iulie.Revenirea reactorului în sistem a avut loc după finalizarea programului de oprire…

Buget de peste 1,36 milioane lei pentru servicii de mentenanță la CNE Cernavodă
EnergieNuclearelectrica alocă 1,36 milioane lei, fără TVA, pentru servicii de reparare și de întreținere a aparatelor de măsurare la CNE Cernavodă, potrivit unui anunț de participare postat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).Obiectul…

Tehnologie din SUA, Canada și Italia la unitățile 3 și 4 de la Cernavodă. Când vor fi gata?
Energie, Investiții, PubliceContractul pentru realizarea unităților 3 și 4 de la centrala nuclearelectrică de la Cernavodă urmează să fie semnat în cadrul summit-ului COP29, la Baku, care va avea loc în perioada 13-17 noiembrie, potrivit ministrului Energiei,…

Succes medical pentru Nuclearelectrica: producția unui izotop folosit la tratamentul cancerului
Energie, SănătateCompaniile Nuclearelectrica şi Framatome au anunțat marți concluziile pozitive ale unui studiu de fezabilitate realizat pentru evaluarea posibilității producerii izotopului medical Luteţiu-177 (Lu-177), utilizat în tratarea cancerului,…

Panică la Cernavodă: un cuptor cu microunde defect a declanșat un senzor de alarmă la Unitatea 2
EnergieSenzorul alarmei de incendiu din Pavilionul 6 al Unității 2 a Centralei Nuclear-Electrice de la Cernavodă s-a declanșat miercuri, potrivit unor surse din rândul autorităţilor, citate de News.ro.Din fericire, a fost o alarmă falsă,…
