Min. Energiei estimează creșterea facturilor la curent. Ce se știe de eventualitatea unui blackout?
Sorin Elisei, secretar de stat în Ministerul Energiei, a declarat sâmbătă seara, la Antena 3 CNN, că sunt şanse zero ca România să intre în blackout, pe fondul crizei din energie. Despre creşterea facturilor la energie, el a menţionat că trebuie să aşteptăm să vedem lunile octombrie, noiembrie şi decembrie, şi a estimat o posibilă majorare cu 5% faţă de anul acesta, transmite News.ro.
“Trebuie să aşteptăm să vedem lunile octombrie, noiembrie şi decembrie, pentru că în mod tradiţional contractele de furnizare se renegociază în trimestrul 4 al unui an, pentru următorul an calendaristic. Există, cel puţin din punctul meu de vedere, în acest moment, prognosticul pe care îl dau eu este o creştere de 5% faţă de anul acesta”,
a declarat secretarul de stat, la Antena 3, întrebat cu cât ar putea să crească facturile românilor, pe fondul crizei din energie.
El a mai fost întrebat şi care sunt şansele ca România să intre în blackout.
Secretarul de stat a răspuns că şansele de blackout sunt 0%.
Oficialul din Ministerul Energiei a mai spus că nu tot importul din Bulgaria este destinat României.
“Parte din importurile din Bulgaria pleacă şi în Ungaria, tranzitează România şi se aduc în Ungaria. În mod real, la noi rămân undeva în jur de 2000 sau sub 2000 de megawati în funcţie de fiecare interval.
Dacă vă uitaţi pe harta sistemului energetic în timp real, o să vedeţi că România comunică şi cu Ungaria, şi cu Serbia, şi cu Ucraina, şi cu Moldova”,
a precizat el.
Totodată, Sorin Elisei nu crede că vreuna dintre unitățile de la CNE Cernavodă va putea fi repornită în această lună.
”E o combinație de factori. Înțelegem că există un debit crescut venit din Germania și Austria, și Ungaria, există un efect de propagare, discutăm de câteva zile. Până la sfârșitul lunii august, eu nu văd un nivel în bazinul de retenție care să permită repornirea unei unități”,
a mai declarat Sorin Elisei, sâmbătă seară









