Arhiva tag-ul pentru: Daniel David

De la un rector la altul. Cine este alegerea PNL pentru funcția de ministru al Educației?
Educație, PubliceBiroul Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal l-a validat, în unanimitate, pe profesorul Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației, la propunerea președintelui PNL, premierul Ilie Bolojan, transmite PNL într-un comunicat…

Numărul elevilor care primesc burse a scăzut dramatic. Cât s-a economisit prin tăierea burselor?
Educație, PubliceNumărul elevilor care primesc burse a scăzut dramatic după schimbarea metodologiei de acordare a burselor, semnată de ministrul Educației, Daniel David, și după aplicarea prevederilor din Legea Bolojan. Analiza datelor oficiale, transmise…

Sindicat: Profesorii au nemulțumiri legate de derularea programului „Laptele și cornul”
Educație, Eveniment, Food&DrinkSindicatul Învățământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara a transmis că profesorii au nemulțumiri legate de derularea programului „Laptele și cornul”, prin prisma solicitărilor venite dinspre administratorii acestui program. Este vorba…

Ministrul Educației: Bursele pentru studenți din fonduri UE vor viza și studenții de la taxă
Educație, Fonduri UEDaniel David, ministrul Educației și Cercetării, a anunțat că „planul este ca bursele pentru studenți din fonduri europene să vină pe o componentă socială care se adresează atât studenților de la buget, cât și studenților de…

Ministrul Educației, despre creșterea normei didactice: „În timp se va vedea efectul pozitiv”
Educație, Piața munciiMinistrul Educației, Daniel David, spune despre creșterea normei didactice cu 2 ore pe săptămână că „în timp se va vedea efectul pozitiv”. Invitat la podcastul „În banca din spate” al elevilor de la Centrul de Jurnalism al Liceului…

Ministrul Educației vrea majorarea valorii plății cu ora pentru profesori în bugetul anului 2026
Educație, Piața muncii, PubliceMinistrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat că intenționează să majoreze valoarea plății cu ora pentru profesori în bugetul anului 2026, subliniind că nu va reveni la nivelul anterior reducerii, dar că ajustarea va…

Mega-proiect pentru ca 15.000 de elevi să iasă din capcana analfabetismului funcțional
EducațieMinistrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a semnat marți un contract de finanţare în valoare de peste 207 milioane de lei, pentru un proiect care urmăreşte combaterea analfabestismului funcţional, fiind vizaţi peste 15.000 de…

Ministrul Educației anunță schimbări la Evaluările Naționale din ciclurile primar și gimnazial
EducațieEvaluările naționale în clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor fi schimbate, a anunțat marți ministrul Educației, Daniel David, la o conferință de specialitate organizată de Curs de Guvernare, potrivit Agerpres. Potrivit ministrului,…

Bolojan: România în fiecare an împrumută 30 mld. € ca să poată funcţiona. Nu mai puteam continua
PublicePremierul Ilie Bolojan, care este şi senator, a declarat, luni, la moţiunea simplă pe educaţie, că România în fiecare an împrumută 30 de miliarde de euro ca să poată funcţiona şi nu mai puteam continua aşa, pentru că intram într-o…

Anul școlar poate începe. David: Am reușit să salvăm salariile și bursele pe parcursul acestui an
Educație, PubliceDaniel David, ministrul Educației, a declarat joi, pentru B1 TV, că, fără măsurile de austeritate luate de Guvern, nu mai erau bani de burse și salarii în sistem până la finele anului.Întrebat dacă Ilie Bolojan l-a transformat…

Ministrul Educației nu e de acord cu interzicerea cumulului pensiei cu salariul în învățământ
Educație, PubliceMinistrul Educației, Daniel David, a discutat în emisiunea News Pass, moderată de Laura Chiriac, pe B1 TV, despre cumulul pensiei cu salariul în învățământ, o problemă ce a stârnit reacții puternice din partea sindicatelor și…

Ministrul David are o soluție viabilă pentru bursele studenților. Bugetul ministerului, degrevat
EducațieMinistrul Educației, Daniel David, a afirmat că universitățile trebuie să-și păstreze mai departe libertatea de a oferi burse și suport studenților din venituri proprii acolo unde își permit, indiferent de forma de studiu (buget sau…

Bursele pentru elevi au fost reconfigurate, astfel că rămân doar 3 tipuri de burse din 5
EducațieBursele pentru elevi au fost reconfigurate potrivit legii 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare (așa-numita Lege Bolojan). Actul normativ modifică în mai multe puncte Legea 198/2023 a învățământului preuniversitar, iar articolul…

Ministrul Educației: „Măsurile de austeritate nu modernizează sistemul, ci salvează salariile”
EducațieMinistrul Educației a declarat, în cadrul emisiunii Info Edu de la TVR Info, că măsurile fiscale recente adoptate în sectorul educației nu contribuie la modernizarea sistemului, ci au ca scop principal evitarea unui blocaj financiar…

Ministrul Educației, despre măsurile de austeritate: „Deficitul ne blochează țara”
Educație, Piața muncii, PubliceMinistrul Educației, Daniel David, a comentat miercuri, într-o intervenție pentru B1 TV, protestele din Educație și măsurile de austeritate care vizează acest domeniu. Daniel David a precizat că educația are o contribuție la deficitul…

Ministrul Educaţiei: Profesorii au dreptul să dea meditaţii, dar acestea să fie fiscalizate
Educație, Piața munciiMinistrul Educaţiei, Daniel David, consideră că profesorii au dreptul să dea meditaţii, dar acestea să fie fiscalizate şi să nu se desfăşoare în timpul orelor de la şcoală, scrie News.ro.
”Eu cred că profesorii trebuie să facă…

Cine ocupă locui întâi în topul vizibilităţii membrilor Guvernului pe luna mai?
PubliceSorin Grindeanu, ministrul Tranporturilor, ocupă primul loc în topul vizibilităţii membrilor Guvernului pe luna mai, pentru prima dată cănd această poziţie nu este ocupată de prim-ministru. Premierul interimar Cătălin Predoiu se află…

Protest național al studenților față de tăierea burselor: „Tăiați din corupție, nu din educație!”
Educație, PublicePeste 100 de studenți au protestat joi în Piața Victoriei din București față de intenţia Guvernului de a reduce fondurile alocate pentru burse și numărul beneficiarilor. Manifestații cu zeci de studenți au avut loc în mai multe orașe…

PSD a validat şase propuneri de miniştri pentru viitorul Guvern Bolojan: Care sunt aceștia?
PublicePSD a validat duminică şase propuneri de miniştri pentru Guvernul Bolojan: Radu Marinescu la Justiţie, Ciprian Şerban la Transporturi, Alexandru Rogobete - ministrul Sănătăţii, Petre Florin Manole - ministrul Muncii, Bogdan Ivan - ministrul…

Daniel David: În acest moment nu se pune problema problema reducerii salariilor profesorilor
Educație, Piața munciiMinistrul interimar al Educaţiei, Daniel David, a declarat că în acest moment nu se pune problema problema reducerii salariilor profesorilor şi nici a concediilor în învăţământ şi cercetare, informează Agerpres, potrivit TVR Info.Pe…
