Arhiva tag-ul pentru: deficit bugetar

Efectul ”CG”: Indicatorul de încredere macroeconomică se prăbușește la cel mai scăzut nivel din pandemie
PubliceIndicatorul de Incredere Macroeconomică pentru luna noiembrie 2024, realizat de Asociația CFA România, a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii ani. Reducerea este de 13,5 puncte procentuale, până la 31,4 puncte, transmite Asociația,…

Polonia își reduce cheltuielile militare la 3,8% din cauza deficitului bugetar
Europa, PubliceBugetul polonez al Apărării va fi anul acesta de 3,8% din PIB, faţă de 4,1% cât era preconizat iniţial, revizuire determinată de deficitul bugetar, a anunţat luni viceministrul polonez al apărării Pawel Bejda, relatează agenţia EFE,…

Bolojan, îndemn la calm: “Niciun investitor nu vine să facă investiţii într-o ţară neguvernabilă”
Investiții, PublicePreşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a afirmat că toţi liderii politici ar trebui să aibă un comportament responsabil în aceste zile ”pentru că poate după alegeri vor trebui să se adune” şi să lucreze împreună. El a…

Daniel Dăianu: investitorii și-ar putea pierde răbdarea cu România și deficitul său bugetar
Piețe, PublicePieţele financiare şi-ar putea pierde răbdarea cu deficitul fiscal ridicat al României, a avertizat Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, menționând că planul pe şapte ani de reducere a deficitului riscă să fie prea lent…

Dăianu: Pieţele financiare şi-ar putea epuiza răbdarea cu deficitul fiscal ridicat al României
Banking, Piețe, PublicePieţele financiare şi-ar putea epuiza răbdarea cu deficitul fiscal ridicat al României, a avertizat Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, apreciind că planul pe şapte ani de reducere a deficitului riscă să fie prea lent pentru…

Silviu Cerna: Deficitul bugetar și datoria publică: cvdratura cercului
Opinie, PubliceAutor: Silviu Cerna, pentru TIM7.ro
Guvernul a prezentat recent Comisiei Europene propunerea ca în 2025 să facă o reformă bugetară, iar începând din 2026, o reformă fiscală, care să ducă la reducerea deficitului bugetar cu 0,74%…

Datoria publică a României a depășit un prag psihologic și pare că nu-și mai domolește creșterea
PubliceInconștiența guvernamentală în prag electoral a aruncat datoria publică în aer. Datoria administraţiei publice a urcat, în august 2024, până la 886,983 de miliarde de lei, de la 876,288 de miliarde de lei în luna iulie, conform statisticilor…

BNR confirmă dezastrul creșterii prețurilor: Inflația va rămâne mult peste ținta propusă de Guvern
Piețe, PubliceInflația va rămâne deasupra intervalului ţintei, peste valorile anticipate anterior. Această evoluție este cauzată atât de efectele de bază – modificări ciclice care influențează inflația –, cât și de seceta severă din…

Planul bugetar 2025-2031 | Sporurile pentru angajații din sectorul public vor fi plafonate
PubliceMinisterul Finanțelor a prezentat Planul Bugetar-Structural Național pe termen mediu pentru perioada 2025-2031, un document esențial care va orienta politica fiscală a României în următorii ani.
Acesta va fi propus Comisiei Europene…

Reforma sistemului de salarizare în domeniul public ar putea duce la limitarea sporurilor
FinanțeMinisterul Finanţelor a pus în transparenţă Planul bugetar-structural naţional pe termen mediu, pentru perioada 2025-2031. Documentul prevede asigurarea unei traiectorii de ajustare a deficitului bugetar pentru o perioadă de 7 ani. Punct…

Prăpăd după alegeri | Cum vrea Guvernul să scadă deficitul? Noua reformă fiscală, până în martie
PubliceMinisterul Finanţelor a pus în transparenţă Planul bugetar-structural naţional pe termen mediu - 2025-2031, care prevede asigurarea unei traiectorii de ajustare a deficitului bugetar pentru o perioadă de 7 ani având ca punct de pornire…

Gabriel Biriș dezvăluie Planul Fiscal al coaliției groazei, PSD-PNL: Cota unică și TVA, majorate!
Legislație, PublicePlanul Fiscal Structural pe Termen Mediu al României indică majorarea cotei unice la 16% din 2025, de la 10% în prezent, şi a Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) la 21% începând din anul 2026, a declarat pentru AGERPRES Gabriel Biriş, specialist…

Anul 2025, o nebuloasă fiscal-bugetară: ”Cei de la guvern nu au clar în cap ce să facă”
PubliceMai mulți economiști chestionați de Ziarul Financiar pe tema proiecțiilor fiscal-bugetare pentru anul viitor au concluzionat că febra electorală care i-a cuprins pe decidenții politici lasă un nor gros de ceață asupra evoluției principalilor…

Economiștii trag semnalul de alarmă: anul viitor, România ar putea chiar să intre în recesiune
PubliceIndicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut abrupt în luna septembrie cu 6,7 puncte, până la valoarea de 40,1 puncte. Economiștii și analiștii economici reuniți în Asociație atrag atenția asupra…

SUA | Deficitul bugetar pentru anul fiscal 2024 a ajuns la cel mai ridicat nivel de după pandemie
America, PubliceBiroul pentru buget al Congresului SUA a estimat marți un deficit bugetar de 1.834 de miliarde de dolari pentru anul fiscal 2024, cel mai ridicat din perioada post-COVID, relatează Reuters.Această creștere este determinată de costurile…

Guvernul PSD-PNL a adus bugetul României la fundul sacului. Taxele vor crește inerent după alegeri
PubliceEste dezastru în bugetul țării. Vin noi date-șoc de la Comisia Europeană, care estimează că până la finalul anului vom ajunge la un deficit bugetar de aproape 8%. Experții vorbesc deja de noi taxe și impozit, care sunt inerente…

Disperat după bani, cu deficitul în aer, Guvernul a ajuns să se împrumute din Japonia
PubliceGuvernul României a împrumutat astăzi 33 miliarde de yeni (225 milioane de dolari) prin vânzarea de obligațiuni Samurai (în yeni) verzi pe piața niponă, potrivit Bloomberg. Suma atrasă este mică, dar ar putea avea importanță…

De frica alegerilor, Ciolacu fraierește CE și amână prezentarea planului de reducere a deficitului
PubliceCu un deficit estimat la rectificarea bugetară la aproape 7%, dar care ar putea sări de 8% în opinia economiștilor, România s-a angajat în fața Comisiei Europene, prin vocea premierului Marcel Ciolacu, că va prezenta un plan cu măsurile…

Semnal de alarmă în economie: numărul procedurilor de insolvență, în creștere față de anul trecut
Comerț, Construcții, Industrie, Publice, ServiciiÎn primul semestru al acestui an s-au deschis 3.684 proceduri noi de insolvenţă, în creştere cu 8,32% comparativ cu aceeaşi perioadă de anul trecut, potrivit celui mai recent studiu pe această temă realizat de compania Coface, citat…

Economist: De fiecare dată, în prag de alegeri, deficitul bugetar al României creşte mult
PubliceEconomistul Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, atrage atenţia asupra „derapajelor fiscale din anii electorali”, din cauza cărora se ajunge la creşterea deficitului, el susţinând că „aşa…
