Arhiva tag-ul pentru: educație online

Ne dăm pe net în dorul lelii: România, din nou pe ultimul loc în UE la folosirea internetului în educație
Educație, TehnologieDatele Biroului European de Statistică - Eurostat - aferente anului trecut arată că 30% dintre utilizatorii de internet din UE cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani au declarat că au făcut un curs online sau au utilizat materiale…

Vorbitul în limbi, tot mai profitabil. Turnul Babel post-modern își anunță listarea la Bursă
Educație, Europa, Investiții, Lumea, PiețeCompania berlineză Babbel Group AG, care operează platforma online de învățare a limbilor străine Babbel, precum și unii dintre acționarii săi, vizează strângerea unei sume de până la 316 milioane de euro printr-o ofertă publică…

Școala online, efect similar cu cel al vacanței de vară – studiu al Universității din Frankfurt
EducațieUn studiu efectuat în Germania, de către Universitatea Goethe din Frankfurt, a ajuns la concluzia că învăţământul online sau la distanţă, devenit o obișnuință și o obligaţie pentru mulţi elevi în timpul pandemiei, produce sub…

3 din 4 profesori și părinți și peste 1/2 dintre copii susțin necesitatea redeschiderii școlilor
EducațieCei mai mulți dintre părinți (78,4%) și profesori (73,1%) consideră că elevii trebuie să revină cât mai curând în băncile școlii, unde e nevoie de o regândire a programei școlare (80,9%) și de măsuri de educație remedială…

75% dintre părinţi, preocupați de efectul expunerii îndelungate la electronice asupra copiilor
EducațieTrei sferturi dintre părinţii care au copii cu vârsta între 7 şi 17 ani sunt îngrijoraţi de efectul negativ pe care folosirea îndelungată a electronicelor l-ar putea avea asupra acestora, arată un sondaj realizat de agenţia de cercetare…

Accesul la educația online este problematic atât pentru copii, cât și pentru cadrele didactice
Educație Peste un sfert dintre copii (28%) nu au acces la educația online, iar 43% dintre profesori spun că nu au resursele materiale necesare pentru învățământul online, arată un studiu realizat de Organizația ”Salvați Copiii” România,…

Anisie: Din peste 32 de mil. lei alocați pentru școlile cu toalete afară, s-au cerut 3,5 mil.
EducațieMinistrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a declarat luni seară, în cadrul emisiunii “Legile Puterii” de la Realitatea Plus, că instituția pe care o conduce a atribuit 82.000 de tablete unui operator economic și aproximativ…

Google și Banca Transilvania îi învață gratuit pe antreprenori cum să facă afaceri online
Banking, EducațieAntreprenorii români cu mici afaceri e-commerce se pot înscrie la un curs gratuit oferit de Google România în parteneriat cu Banca Transilvania, pentru accelerarea dezvoltării magazinelor online, anunță instituția bancară printr-un…
