Vorbitul în limbi, tot mai profitabil. Turnul Babel post-modern își anunță listarea la Bursă
Compania berlineză Babbel Group AG, care operează platforma online de învățare a limbilor străine Babbel, precum și unii dintre acționarii săi, vizează strângerea unei sume de până la 316 milioane de euro printr-o ofertă publică inițială (IPO) la Bursa de la Frankfurt, scrie Bloomberg.
Compania scoate pe piață 7,3 milioane de acțiuni, la un preț de 24 până la 28 de euro fiecare, în timp ce unii dintre investitorii actuali oferă spre vânzare 4 milioane de acțiuni, potrivit unui comunicat remis presei miercuri de către companie.
Valoarea companiei ar ajunge la 1,27 miliarde de euro, dacă cererea va împinge prețul acțiunilor la capătul superior al intervalului vizat în IPO. Este de așteptat ca acțiunile să intre la tranzacționare pe 24 septembrie.
Babbel va folosi veniturile obținute pentru a-și extinde afacerile, beneficiind din plin de boom-ul acestui sector în timpul pandemiei. Vânzările companiei au crescut cu 18% în prima jumătate a acestui an, comparativ cu perioada corespunzătoare a anului trecut, până la 83 de milioane de euro.
”Trecerea spre digital în privința învățării limbilor străine, petrecută în ultimul an, deschide o serie de oportunități majore pentru noi”, a declarat Hermione McKee, directoarea financiară a celor de la Babbel.
În cea mai recentă rundă de finanțare, în 2015, Babbel a strâns 28 de milioane de euro de la investitori.
Principalul concurent pe piața globală de profil, americanii de la Duolingo, au cunoscut o creștere a cotațiilor cu 57% de când au intrat la bursa din SUA, la începutul acestui an.