Arhiva tag-ul pentru: Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”

Lider liberal, despre protestele profesorilor: Lucrurile se vor așeza. Mulți sunt de acord cu schimbările
PubliceTensiunile dintre cadrele didactice și Guvern cresc pe fondul modificărilor aduse prin Legea 141/2025, care vizează reforma sistemului de educație. În timp ce mii de profesori protestează luni în Piața Victoriei, cerând stoparea măsurilor…

Protest cu pichet și marș în prima zi de școală. Sindicatele din Educație cheamă lumea să li se alăture
Educație, PubliceSindicaliştii din Educaţie au reamintit, luni dimineața, că pe 8 septembrie, în prima zi a noului an şcolar, vor organiza o acţiune de pichetare a sediului Guvernului, urmată de un marş de protest, până la Palatul Cotroceni, potrivit…

Șase zile de manifestații acum și posibile greve în toamnă, anunță profesorii nemulțumiți
Educație, Legislație, PubliceSindicaliștii din învățământ au anunțat deja proteste în fața Guvernului. Timp de 4 zile, profesorii vor picheta Guvernul, Parlamentul, dar și sediile partidelor aflate la guvernare. Potrivit informațiilor noastre, aceștia au…

Proteste și în învățământ: sindicaliștii cer Guvernului să-şi respecte angajamentele de după grevă
Educație, Legislație, PubliceFederaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater“ solicită Guvernului şi liderilor partidelor aflate la guvernare să-şi respecte…

Breaking |Sindicatele din Educaţie au suspendat greva generală a profesorilor
EducațieFederaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, au decis suspendarea grevei generale, potrivit unui comunicat…

Iohannis, despre continuarea grevei în educație: ”Au primit tot ce s-a cerut, nu mai au pentru ce să facă grevă!”
Educație, PublicePreşedintele Klaus Iohannis a declarat că Guvernul a oferit tot ceea ce au cerut dascălii pe termen scurt, mediu şi lung şi speră ca de marţi dascălii să revină la şcoală, începând de marţi. ”Cum îndrăzneşte cineva să pună…

Guvernul face un pas în spate: salarii mărite cu 1.000 de lei brut în învățământ, de la 1 iunie. Greva continuă?
Educație, PubliceGuvernul a anunțat miercuri după-amiaza că joi va decide, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, creşterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1.000 lei brut lunar, care reprezintă pentru personalul didactic un avans din creşterea…

Greva din educație: ”Există semnale că evaluarea națională și bacalaureatul ar putea fi amânate”
Educație, PubliceDirectoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, Andreia Bodea, apreciază că, în condițiile actuale, evaluarea națională și examenul de bacalaureat ar putea fi amânate. Declarațiile au fost făcute luni dimineața, la…

Nimic nu se schimbă, totul se amână: Guvernul – aceeași ofertă, sindicatele – aceeași reacție; greva continuă
Educație, PubliceGuvernul a pregătit o Ordonanţă de Urgenţă care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, potrivit declarațiilor făcute duminică la prânz de purtătorul de cuvânt, Dan Cărbunaru.…

Lider de sindicat: greva din educație continuă; sindicaliștii nu au mai fost chemați la negocieri de către Guvern
EconomiePreşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat, sâmbătă după-amiaza, că greva profesorilor continuă şi că angajaţii din sistemul de învăţământ își menţin solicitările privind…

Condițiile de încetare a grevei din educație: mărirea salariilor cu 25% și 4.000 de lei net pentru debutanți
Educație, PubliceLiderii sindicatelor din educație au anunţat joi seara, după noi negocieri cu Guvernul, că au înaintat solicitările lor, care constau în majorarea veniturilor tuturor angajaţilor din educaţie cu 25% şi condiția ca salariul unui cadru…

Sindicatele din educație consideră oferta Guvernului drept ”jignitoare”. Greva continuă!
Educație, PubliceSindicatele din domeniul educației organizează joi un protest în Piaţa Victoriei din Bucureşti, pentru a susţine greva generală declanşată de la începutul săptămânii. Sindicaliştii au anunţat că resping oferta de până acum…

Greva în educație continuă. Guvernul: ”Nu poate fi vorba despre niciun fel de creștere salarială!”
Educație, PubliceMiercuri seara, la finalul negocierilor purtate între reprezentanții sindicatelor din educație și cei ai Executivului, secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, a declarat că nu se poate vorbi de creşteri salariale şi nu pot fi…

Greva din Educație continuă și pare a fi de durată. Joi, protest amplu. Se încheie mediile?
Educație, Piața muncii, PubliceGreva generală din învăţământ continuă, a anunţat marţi preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, la finalul discuţiilor de la Palatul Victoria. Acesta a precizat că este posibilă…

Șefii sindicaliștilor, despre examenele naționale și încheierea mediilor: ”Rămâne de văzut!”
Educație, PubliceÎntrebaţi ce se întâmplă cu încheierea anului şcolar şi cu examenele naţionale, reprezentanţii sindicatelor din domeniul educației au declarat, duminică seara, la finalul discuțiilor cu reprezentanții Guvernului, care au avut loc…

Sindicaliștii din educație reconfirmă: greva începe luni! Guvernul nu a venit cu ”nimic în plus”
Educație, PubliceSindicatele din educaţie au anunţat, duminică, după negocierile de la Palatul Victoria cu premierul Nicolae Ciucă, liderul PSD Marcel Ciolacu şi cu mai mulţi miniştri, că greva din învăţământ va continua şi va avea loc luni, iar…

Sindicaliștii din învățământ, înaintea negocierilor cu Guvernul: indiferent de orice, mâine va fi grevă!
Educație, PublicePreşedinte Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, a declarat duminică, înaintea consultărilor organizate de guvern cu sindicatele din educaţie, că luni va avea loc greva anunţată, indiferent de…

Profesorii se pregătesc de grevă. Sindicate: Salariile sunt mizerabile, investiții nu se fac
Educație, Legislație, Piața muncii, PubliceSindicaliștii din Învățământ pregătesc o grevă generală. Profesorii vor majorarea salariilor, plata orelor suplimentare, acordarea sporurilor pentru condiții de muncă și creșterea anuală a investițiilor în Educație. Detaliile…

Prima grevă din regimul USL 2.0: sindicatele din educație anunță prima grevă de avertisment
Educație, PubliceSindicatele din învăţământul preuniversitar anunţă că membrii acestora vor intra în grevă de avertisment miercuri, urmând să oprească activitatea între orele 11.00 şi 13.00, potrivit unui comunicat transmis presei sâmbătă.Sindicaliştii…

Ordonanța-trenuleț, modificată în ultimul ceas. Ce se întâmplă cu salariile profesorilor?
Educație, Piața muncii, PubliceGuvernul a modificat, pe ultima sută de metri, "Ordonanţa - trenuleţ" care cuprinde îngheţarea salariilor din sistemul bugetar şi prorogarea pensiilor aleşilor local. Dacă iniţial proiectul nu cuprindea majorări de salarii decât pentru…
