Arhiva tag-ul pentru: infracțiuni de corupție

Tupeu de mafiot: Piedone recunoaște că a condus 10 ani fără permis. ”Faptele s-au prescris!”
Legislație, PubliceCristian Popescu Piedone, fost primar al sectoarelor 4 și 5 din București și actual consilier personal al primarului Sectorului 4, social-democratul Daniel Băluță, a recunoscut cu nonșalanță că a condus autoturisme timp de aproximativ…

Iubire fără limite: doi șefi ai Vămii Constanța, săltați de DNA. ”Vreau să te iubesc și mai mult!”
Legislație, PubliceFostul şef al Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud, Octavian Lică Parfenie, şi adjunctul său, Christian Gudu, au fost reţinuţi pentru 24 de ore într-un dosar de luare de mită, potrivit unui comunicat de presă al Direcției Național…

Fostul ministru al Transporturilor din epoca Dragnea, în vizorul DNA. Neoficial: a intermediat niște mită
Legislație, PubliceFostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc, care a deținut portofoliul în anii 2017 și 2019, a ajuns în vizorul procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) după ce ar fi intermediat o mită de peste un milion de lei pentru…

Percheziţii DNA la Primăria Mangalia; primarul și administratorul public, în vizorul procurorilor
Legislație, PubliceProcurorii DNA fac, miercuri dimineața, percheziţii la Primăria Mangalia, în cadrul unei anchete în care cei vizaţi ar fi primarul Cristian Radu şi admnistratorul public George Didi Călin. DNA confirmă cinci percheziţii în judeţul…

Curtea Constituțională din Slovacia anulează amnistia mascată a corupților; omologul DNA rămâne desființat
Europa, Legislație, PubliceCurtea Constituţională a Slovaciei a suspendat joi unele dintre controversatele reforme ale codului penal, care au declanşat proteste în masă şi au atras critici din partea opoziţiei şi a Bruxellesului, potrivit agenției France-Presse,…

Opoziția atacă legea evaziunii fiscale la CCR: ”Cei care au de gând să eludeze legea sunt stimulaţi!”
Legislație, PubliceDeputaţii Stelian Ion (USR) şi Ionel Dancă (Forţa Dreptei) au anunţat miercuri că parlamentarii acestor partide depun sesizare la Curtea Constituţională împotriva legii prin care sunt dezincriminate anumite fapte de evaziune fiscală,…

Lege adoptată | Evazioniștii scapă definitiv de închisoare, cu unele condiții. Opoziția: evaziunea este dezincriminată
Legislație, Publice
Camera Deputaţilor a adoptat marţi, în calitate de for decizional, proiectul iniţiat de liderii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale.…

Fără prag la abuzul în serviciu! Toate amendamentele Coaliției au fost lăsate din brațe, după o ședință cu scandal
Legislație, PubliceComisia Juridică din Camera Deputaților a renunțat, marți, la pragul pentru abuzul în serviciu, dar și la votul pe care PSD și PNL îl dăduseră pentru eliminarea corupției dintre infracțiunile pentru care puteau fi folosite interceptările…
