Opoziția atacă legea evaziunii fiscale la CCR: ”Cei care au de gând să eludeze legea sunt stimulaţi!”

,
Autor:    -  
Curteaconstitutionalaaromaniei
Sursa foto: Curtea Constituțională a României / Facebook.

Timp de citire: 3 minute

Deputaţii Stelian Ion (USR) şi Ionel Dancă (Forţa Dreptei) au anunţat miercuri că parlamentarii acestor partide depun sesizare la Curtea Constituţională împotriva legii prin care sunt dezincriminate anumite fapte de evaziune fiscală, act normativ adoptat cu o zi în urmă de Camera Deputaţilor.

“În realitate, este, de fapt, o lege care nu face altceva decât să-i ajute pe marii evazionişti din România. Ăsta este scopul principal. Al doilea scop este acela de a avea pârghii împotriva oamenilor de afaceri, a celor care fac afaceri corecte în România. Atacăm această lege, pentru că ea este cel puţin la fel de nocivă ca legea lui Rădulescu – «Mitralieră» din anii trecuţi, care propunea anumite amnistii”, a declarat Stelian Ion, la Parlament, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, cei care au de gând să eludeze legea sunt stimulaţi şi scapă, dacă plătesc, de dosarul penal.

Deputatul USR a adăugat că există, totodată, argumente legate de neclaritatea legii.

“Cei care încearcă să depună zilele acestea acele declaraţii pe factură îşi dau seama că acest site începe să se blocheze. De la 1 ianuarie când vor da buluc zeci, sute de declaraţii, e posibil să se blocheze. Îi arunci pe cei care vor să facă afaceri în mod corect într-un risc major”, a argumentat el.

Deputatul Ionel Dancă a calificat, la rândul său, această lege ca fiind nocivă pentru oamenii cinstiţi din România.

“Este o invitaţie la hoţie pe care o face majoritatea PSD-PNL prin acest proiect de lege. Să ne fie clar tuturor, este, pur şi simplu, în firea PSD să încurajeze hoţia în România, de la corupţia în administraţia publică centrală şi locală, până la corupţia din zona afacerilor, contractelor cu statul pe care le patronează PSD-ul. Acest proiect de lege introduce o amnistie a celor care fură între 100.000 de euro şi un milion de euro din taxele şi impozitele pe care ar trebui să le plătească la stat. Este un alt fel de Ordonanţă 13 în zona mediului de afaceri. Ceea ce nici Dragnea, nici Rădulescu – «Mitralieră» n-au reuşit, iată că reuşeşte să facă acum această majoritate condusă de Ciolacu şi Ciucă. Este un abuz care trebuie oprit. Aşteptăm ca magistraţii Curţii Constituţionale să constate încălcarea flagrantă a principiilor constituţionale în cazul acestei iniţiative legislative şi să oprească aplicarea acestei legi”, a afirmat Dancă.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, proiectul iniţiat de liderii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale. Actul normativ modifică Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Opoziția a acuzat încă de marți PSD și PNL că dezincriminează evaziunea fiscală, invocând, îndeosebi, un articol care prevede că cei care fură între 100.000 de euro și 1 milion de euro, dar înapoiază banii, scapă complet nepedepsiți.

Reprezentanții opoziției s-au referit la noile amendamente introduse la Camera Deputaților care prevăd sancțiuni în cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute la art.61, art.8 sau 9:

”Dacă până la primul termen de judecată, prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceste condiții este de până la 1.000.000 euro inclusiv, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă.”

De menționat este că prevederea de mai sus a fost introdusă la Senat, varianta inițială a proiectului de lege depus de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă se referea la suma de 100.000 de euro și nu 1 milion de euro cum au introdus senatorii.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!