Arhiva tag-ul pentru: Marius Nistor

Boss-ul sindicatelor din Educație: Vorbim de boicotarea începutului de an, nu și de grevă generală
Educație, PubliceMarius Nistor, liderul sindicatului „Spiru Haret”, a vorbit, luni, la Antena 3 CNN, despre boicotarea începutului de an școlar, spunând că, în acest moment, se vorbește doar de boicotare și nu de grevă generală în învățământ."Există…

Lider sindical: Bursele sunt cea mai mare problemă pt. cadrele didactice, la început de an școlar
EducațieMarius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că bursele sunt cea mai mare problemă pentru cadrele didactice, la început de an școlar, potrivit Edupedu.Amintim…

Liderii sindicatelor din Educație: Grilele cu salariile majorate ale profesorilor vor fi stabilite în săptămâna următoare
Educație, LegislațieGrilele cu salariile majorate ale profesorilor și directorilor, valabile de la 1 ianuarie 2024, vor fi stabilite în săptămâna următoare, transmit liderii celor trei sindicate din Educație într-o adresă comună de vineri, 24 noiembrie,…

Răspunsul profesorilor la oferta Guvernului va fi dat luni dimineață. Până atunci, greva continuă
Educație, Piața muncii, PubliceSindicaliştii din educaţie au anunţat duminică, după discuţiile cu premierul Nicolae Ciucă, că luni, greva continuă. Răspunsul la oferta Guvernului va fi dat luni la 10:00, după consultarea proiectului de majorare a salariilor.Premierul…

BREAKING Guvernul acceptă noua propunere a sindicatelor din educație: majorare cu 25% a salariilor
Educație, Piața muncii, PubliceGuvernul a acceptat propunerile nou făcute de sindicatele din educație pentru profesori și ceilalți angajați din Învățământ sâmbătă seară, 10 iunie. Executivul le-a dat termen reprezentanților profesorilor să vină cu un răspuns…

Zeci de mii de profesori la protestul pentru salarizare. Cer justețe: aplicarea grilei ca în cazul medicilor
Educație, Piața muncii, PubliceSindicaliştii din Educaţie protestează din nou, joi, la Bucureşti, urmând a se strânge în Piaţa Victoriei şi a porni în marş pe străzile Capitalei. Sunt aşteptate 20.000 de persoane care vor cere aplicarea grilei de salarizare.Potrivit…

Răspunsul profesorilor la impertinența lui Iohannis nu s-a lăsat așteptat: “Bate din degete și se oprește protestul?”
Educație, Piața muncii, PublicePreşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Marius Nistor, a declarat joi seară, că s-a terminat perioada în care liderii sindicali pocneau din degete și se închideau greve, după ce președintele Klaus Iohannis…

Iohannis, despre continuarea grevei în educație: ”Au primit tot ce s-a cerut, nu mai au pentru ce să facă grevă!”
Educație, PublicePreşedintele Klaus Iohannis a declarat că Guvernul a oferit tot ceea ce au cerut dascălii pe termen scurt, mediu şi lung şi speră ca de marţi dascălii să revină la şcoală, începând de marţi. ”Cum îndrăzneşte cineva să pună…

Guvernul face un pas în spate: salarii mărite cu 1.000 de lei brut în învățământ, de la 1 iunie. Greva continuă?
Educație, PubliceGuvernul a anunțat miercuri după-amiaza că joi va decide, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, creşterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1.000 lei brut lunar, care reprezintă pentru personalul didactic un avans din creşterea…

Greva din educație: ”Există semnale că evaluarea națională și bacalaureatul ar putea fi amânate”
Educație, PubliceDirectoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, Andreia Bodea, apreciază că, în condițiile actuale, evaluarea națională și examenul de bacalaureat ar putea fi amânate. Declarațiile au fost făcute luni dimineața, la…

Nimic nu se schimbă, totul se amână: Guvernul – aceeași ofertă, sindicatele – aceeași reacție; greva continuă
Educație, PubliceGuvernul a pregătit o Ordonanţă de Urgenţă care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, potrivit declarațiilor făcute duminică la prânz de purtătorul de cuvânt, Dan Cărbunaru.…

Lider de sindicat: greva din educație continuă; sindicaliștii nu au mai fost chemați la negocieri de către Guvern
EconomiePreşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat, sâmbătă după-amiaza, că greva profesorilor continuă şi că angajaţii din sistemul de învăţământ își menţin solicitările privind…

Șefii de sindicat îi dau replica premierului, care a anunțat că a dat tot ce s-a putut Educației
Educație, PubliceLiderul FSE Spiru Haret, Marius Nistor, a dat o replică declarației premierului Nicolae Ciucă, la ieșirea de la negocierile de la Palatul Victoria. Acesta a spus că cineva care își permite să declare că a oferit tot ce era de oferit…

Condițiile de încetare a grevei din educație: mărirea salariilor cu 25% și 4.000 de lei net pentru debutanți
Educație, PubliceLiderii sindicatelor din educație au anunţat joi seara, după noi negocieri cu Guvernul, că au înaintat solicitările lor, care constau în majorarea veniturilor tuturor angajaţilor din educaţie cu 25% şi condiția ca salariul unui cadru…

Greva în educație continuă. Guvernul: ”Nu poate fi vorba despre niciun fel de creștere salarială!”
Educație, PubliceMiercuri seara, la finalul negocierilor purtate între reprezentanții sindicatelor din educație și cei ai Executivului, secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, a declarat că nu se poate vorbi de creşteri salariale şi nu pot fi…

Șefii sindicaliștilor, despre examenele naționale și încheierea mediilor: ”Rămâne de văzut!”
Educație, PubliceÎntrebaţi ce se întâmplă cu încheierea anului şcolar şi cu examenele naţionale, reprezentanţii sindicatelor din domeniul educației au declarat, duminică seara, la finalul discuțiilor cu reprezentanții Guvernului, care au avut loc…

Sindicaliștii din educație reconfirmă: greva începe luni! Guvernul nu a venit cu ”nimic în plus”
Educație, PubliceSindicatele din educaţie au anunţat, duminică, după negocierile de la Palatul Victoria cu premierul Nicolae Ciucă, liderul PSD Marcel Ciolacu şi cu mai mulţi miniştri, că greva din învăţământ va continua şi va avea loc luni, iar…

Sindicaliștii din învățământ, înaintea negocierilor cu Guvernul: indiferent de orice, mâine va fi grevă!
Educație, PublicePreşedinte Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, a declarat duminică, înaintea consultărilor organizate de guvern cu sindicatele din educaţie, că luni va avea loc greva anunţată, indiferent de…

Grevă generală în Educație, luni, 22 mai. “Există riscul să se dea peste cap examenele naționale”
Educație, PubliceFederațiile de sindicate din Educație au anunțat că intră în grevă generală din 22 mai, pe termen nelimitat. Aceasta va fi precedată de o grevă de avertisment care va avea loc miercuri, 17 mai. „Da, există riscul să se dea peste…

Profesorii se pregătesc de grevă. Sindicate: Salariile sunt mizerabile, investiții nu se fac
Educație, Legislație, Piața muncii, PubliceSindicaliștii din Învățământ pregătesc o grevă generală. Profesorii vor majorarea salariilor, plata orelor suplimentare, acordarea sporurilor pentru condiții de muncă și creșterea anuală a investițiilor în Educație. Detaliile…
