Arhiva tag-ul pentru: ONU

Atacurile împotriva climei lansate de Donald Trump în primele zile din 2026
Mediu, ORIGINALLa doar câteva zile după începutul anului 2026, Donald Trump a lansat deja o serie de atacuri consecutive asupra climei. Administrația SUA s-a îndepărtat treptat de recunoașterea implicării sale în criza climatică sau combaterea acesteia,…

SUA suspendă toate ajutoarele pentru Somalia, după acuzații de furt și deturnare de alimente
AmericaDepartamentul de Stat american a criticat miercuri liderii somalezi după apariția unor informații privind furtul de ajutoare alimentare și a suspendat 'toate programele americane de ajutor' pentru Somalia, potrivit unui mesaj postat pe rețeaua…

Trump taie legăturile cu zeci de organizații internaționale și entități ONU
America, PublicePreşedintele SUA, Donald Trump, a semnat miercuri o proclamaţie prin care retrage Statele Unite din 35 de organizaţii care nu ţin de Organizaţia Naţiunilor Unite şi din 31 de entităţi ale ONU care „funcţionează contrar intereselor…

Neutră militar de peste 200 de ani, Elveția intră în alarmă din cauza Rusiei: ”Nu ne putem apăra!”
Europa, PubliceElveția nu se poate apăra împotriva unui atac pe scară largă și trebuie să își sporească cheltuielile militare, având în vedere riscurile în creștere din partea Rusiei, a declarat șeful forțelor armate ale țării alpine, Thomas…

Banca centrală a Rusiei declară că planurile UE de a folosi activele sale sunt ilegale
Banking, LumeaBanca centrală a Rusiei a declarat vineri că planurile Uniunii Europene de a folosi activele sale sunt ilegale și că își rezervă dreptul de a utiliza toate mijloacele disponibile pentru a-și proteja interesele, potrivit Reuters.Într-o…

UE stabilește obiectivul climatic pentru 2040, cu câteva excepții importante
Europa, Mediu, ORIGINALLegiuitorii UE au aprobat un obiectiv climatic pentru 2040 de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 90% față de nivelurile din 1990, permițând în același timp ca până la 10 puncte procentuale din reducere să fie realizate…

Mediu | Michael Bloomberg pune 100 de milioane de dolari în lupta cu metanul
America, MediuFundaţia filantropică a miliardarului american Michael Bloomberg a anunţat joi o nouă investiţie de 100 de milioane de dolari pentru combaterea emisiilor de metan, un gaz cu efect de seră puternic care atrage o atenţie din ce în ce mai…

Coreea de Nord reușește să evite sancţiunile impuse de ONU prin utilizarea criptomonedelor
Lumea, PiețeCoreea de Nord reușește să eludeze sancțiunile impuse de ONU prin utilizarea criptomonedelor în comerțul cu materii prime și armament, dar și prin trimiterea în străinătate a numeroși specialiști IT, care se ocupă de spălarea…

„Stop Drilling, Start Paying” | Greenpeace expune costurile reale ale poluării
MediuÎn această dimineață, 12 activiști Greenpeace România au adus în stradă ceea ce marile companii de petrol și gaze evită de ani de zile: nota de plată a crizei climatice pe care o alimentează. În mai multe puncte din București,…

Expunerea timpurie la chimicalele din plastic crește riscul de boli cronice la copii
Mediu, SănătateExpunerea zilnică la substanţe chimice din plastic, încă din copilărie, poate avea efecte negative de durată asupra sănătăţii, crescând riscul de boli cronice precum obezitate, infertilitate, astm şi tulburări de dezvoltare cerebrală,…

FAO: prețul cărnii a atins un nou maxim istoric luna trecută; în ansamblu, alimentele s-au ieftinit
Agricultură, Comerț, Eveniment, Food&Drink, LumeaIndicele global al prețurilor produselor alimentare a scăzut în luna septembrie, grație diminuării cotațiilor la zahăr și produse lactate, chiar dacă prețurile globale la carne au atins un nou vârf, potrivit Organizației Națiunilor…

ONU va reimpune sancţiuni Iranului, la 10 ani după ce au fost ridicate. Când vor intra în vigoare?
InternaționalONU va reimpune sancţiuni Iranului, la 10 ani după ce au fost ridicate în cadrul unui acord internațional istoric privind programul său nuclear, scrie TVR Info.Decizia a fost luată după ce Marea Britanie, Franța și Germania au adresat…

Trump numește criza climatică drept “cea mai mare fraudă” și îndeamnă ONU la climato-scepticism
Internațional, Mediu, ORIGINAL, PublicePreședintele SUA, Donald Trump (Partidul Republican), a criticat agenda dezvoltării durabile, care este tema centrală a organizației, în discursul său de marți (23 septembrie 2025) la cea de-a 80-a Adunare Generală a Organizației Națiunilor…

Compromis climatic la Bruxelles: europenii salvează imaginea, nu și planeta
Europa, MediuȚările europene au aprobat joi un compromis minim privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2035, pentru a nu ajunge cu mâinile goale la Adunarea Generală a ONU de săptămâna viitoare și la COP30 din Brazilia, în…

57% dintre români, de acord cu alocarea a 5% din PIB pentru Apărare, așa cum solicită NATO
PubliceAproximativ 57% dintre români sunt de acord ca țara noastră să aloce 5% din PIB pentru Apărare, așa cum solicită NATO, în timp ce 38% nu susțin acest punct de vedere, relevă un sondaj realizat de Grupul De Studii Socio Comportamentale…

Unul din 100 decese la nivel mondial este o sinucidere, avertizează OMS
Lumea, SănătateSinuciderile reprezintă un deces din 100 la nivel mondial, a anunțat marți, cu îngrijorare, Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care a deplâns totodată insuficiența progreselor realizate în combaterea uneia dintre principalele…

Poluarea cu plastic constituie un pericol major pentru sănătatea publică, avertizează experţii
Mediu, SănătatePoluarea cu plastic constituie un pericol major, în continuă expansiune şi adesea subestimat, pentru sănătatea publică, avertizează experţii, potrivit 360medical. Un nou raport, elaborat de cercetători şi medici de renume, a fost publicat…

Marea Britanie va recunoaște statul Palestina dacă Israelul nu încetează războiul din Gaza
Europa, Lumea, ORIGINALRegatul Unit va recunoaște statul palestinian în septembrie, cu excepția cazului în care Israelul ia măsuri semnificative pentru a pune capăt "situației îngrozitoare" din Gaza și îndeplinește alte condiții, a declarat marți premierul…

ONU avertizează cu privire la creșterea foametei în Africa. 1 din 5 persoane suferă de subnutriție
Eveniment, Food&Drink, Lumea, ORIGINALNumărul persoanelor înfometate din întreaga lume a scăzut pentru al treilea an consecutiv în 2024. Dar Africa contracarează tendința pozitivă: conflictele, schimbările climatice și șocurile economice sporesc foametea și malnutriția,…

Jumătate din Europa, afectată de secetă. România are apă acum, dar autoritățile recomandă să fim atenți
Europa, MediuRomânia se află, în prezent, într-o poziție avantajată din perspectiva rezervelor hidrice centrale, însă seceta persistă la nivel local, impunând restricții în anumite regiuni.Schimbările climatice, impactul socio-economic…
