Arhiva tag-ul pentru: Romgaz

Guvernul prelungește explorarea la Neptun Deep cu doi ani. OMV Petrom renunță la litigii
Energie, PubliceGuvernul a prelungit cu doi ani perioada de explorare a unei sonde în perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră. A fost adoptată o hotărâre care prevede şi că OMV Petrom renunță la litigiul de la Paris și din instanțele românești.
Durata…

La Viena, discuţiile au pus în prim-plan România. OMV Petrom şi Romgaz lucrează la ceva grandios
EnergieMinistrul Energiei, Bogdan Ivan, afirmă că discuţiile avute la Viena cu cancelarul Christian Stocker şi cu ministrul Energiei, Wolfgang Hattmannsdorfer, au vizat proiectele prin care România îşi poate întări poziţia în regiune pe…

Surpriza de la Bursă: valoarea de piață a Transgaz a crescut de 3 ori în ultimul an
EnergieValoarea de piață a companiei care operează sistemul național de transport al gazelor naturale din România, Transgaz (TGN) a crescut de 3 ori în ultimul an, o performanţă rară între companiile mari, potrivit directorului general al…

Ungaria, interesată să importe gaze din viitorul zăcământ offshore Neptun Deep din Marea Neagră
EnergieUngaria este interesată să importe gaze din viitorul zăcământ offshore Neptun Deep din Marea Neagră și consideră România o potențială sursă strategică de diversificare, a declarat ministrul ungar al Afacerilor Externe și Comerțului…

UE a decis: Interdicția de import a gazelor naturale rusești intră în vigoare la 1 ianuarie 2028
Energie, Europa, ORIGINALDupă trei ani de dezbateri, diferende și concesii, țările membre ale Uniunii Europene au reușit să se pună de acord cu privire la interzicerea achizițiilor de gaze rusești în toată Uniunea Europeană, inclusiv de către Ungaria și…

Grupul Transgaz anunță oficial finalizarea a două conducte strategice: Neptun Deep și Mintia
EnergieOperatorul național de sistem și transport a gazelor naturale crește, începând de luni, 20 octombrie, limitele de funcționare ale sistemul național de transport (SNT), ca urmare a finalizării și încărcării în prima etapă a unor…

Premierul Ilie Bolojan despre prețul energiei: Este unul “mare”, raportat la puterea de cumpărare
EnergiePremierul Bolojan a negat informaţiile potrivit cărora în România ar exista cele mai mari preţuri la energie, dar a menţionat că preţul este unul "mare", raportat la puterea de cumpărare.
"Nu este cel mai mare preţ din Europa în…

România stă excelent la pregătirile pentru iarnă. Depozitele de gaz sunt aproape pline
EnergieGradul de umplere a depozitelor de gaze pentru iarna următoare este de 95,5%. Procentul este peste media UE, de 82,8%, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan."Vreau să spun un lucru extrem de important. România, astăzi, are…

România riscă infringement din partea C.E., dar decide continuarea plafonării prețului la gaze
EnergieMinistrul Energiei, Bogdan Ivan, anunţă că schema de plafonare pentru preţul la gazele naturale rămâne în vigoare până la finalul sezonului rece 2025-2026, în pofida riscului ca autorităţile de la Bruxelles să declanşeze procedura…

Cale (aproape) liberă pentru gazele din Marea Neagră: Transgaz se pregătește de recepția gazoductului Podișor
Energie, PubliceGazoductul proiectat să preia gazele naturale care vor fi extrase din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră este finalizat, conform graficului de execuție, fiind în prezent în faza de recepție, potrivit directorului general al companiei…

Sunt și companii de stat care merg bine. ROMGAZ raportează profit și creștere a cifrei de afaceri
EnergieProfitul net consolidat al Grupului Romgaz a scăzut cu 8,60% în semestrul I al anului, la 1,679 miliarde lei, de la 1,837 miliarde lei în prima parte a anului anterior, iar cifra de afacerile a crescut cu 9,01%, la 4,248 miliarde lei (faţă…

Bursa de la București, la un nou maxim istoric. Creștere de 6,1% pentru acțiunile Transgaz
Energie, PiețeBursa de la București înregistrat joi, la amiazi, o creștere de 1,5% prin prisma indicelui de referință BET, care s-a crescut pentru a patra ședință la rând, atingând un nou maxim istoric de aproximativ 19.692 de puncte.Cele mai…

Sebastian Burduja anunță o victorie importantă împotriva Greenpeace: Neptun Deep merge mai departe
Energie, Mediu, ORIGINALÎn dosarul 48269/3/2024, prin care Greenpeace a cerut suspendarea Acordului de Mediu emis pentru proiectul Neptun Deep, Tribunalul București a respins acțiunea, joi, 26 iunie. Mai mult decât atât, Greenpeace a fost obligată să plătească…

BVB reacționează după învestirea Guvernului Bolojan. Majoritatea indicilor în creștere
PiețeBursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de marţi iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni s-a situat la 49,76 milioane de lei.Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care…

Trei soluții propuse de un consultant financiar pentru reducerea deficitului bugetar
Piețe, PubliceConsultantul financiar Valentin Miron atrage atenția asupra riscurilor semnificative pe care le implică politicile fiscale propuse de partidele aflate la guvernare. Potrivit acestuia, implementarea acestor măsuri ar putea împinge economia…

Stolojan, despre deficit: “Clasa politică este răspunzătoare! Am creat niște salarii obscene la stat”
Piața muncii, PubliceTheodor Stolojan, fost premier al României și economist la Banca Mondială, a declarat că ne trebuie 30 de miliarde de lei ca să reducem deficitul bugetar de la 9% la 7% în acest an. El a precizat că politicienii sunt principalii vinovați…

Dezbaterea despre taxe: un senator PNL dă aproape sigură scăderea TVA-ului la energia electrică
PubliceSenatorul PNL Lucian Rusu susține că este ”foarte probabil” să existe o reducere a TVA pentru energie electrică, el precizând că la discuțiile din grupul de lucru privind programul de guvernare dedicat domeniului energiei a propus…

Curtea de Apel a respins cererea formulată împotriva construirii gazoductului Tuzla – Podișor
EnergieAcțiunea Asociației Bankwatch România – Filiala Cluj, care a cerut instanței anularea autorizației de construire a gazoductului Tuzla - Podișor, a fost respinsă de Curtea de Apel Cluj. Gazoductul Tuzla - Podișor este un proiect strategic…

Investiții: euforia post-electorală de la BVB duce indicatorul P/E al Transgaz la maximele anului
Energie, Investiții, PiețeAcţiunile operatorului Sistemului Național de Transport al Gaze Naturale, Transgaz (TGN) se tranzacţionează la maxime istorice în privința indicatorului profitului net per acțiune P/E (price-earning ratio) acesta ajungând la un multiplu…

Republica Moldova se rupe definitiv de Gazprom începând cu 1 august anul curent
EnergieRepublica Moldova se rupe definitiv de Gazprom începând cu 1 august curent, potrivit DW România. Până la invazia rusă asupra Ucrainei în 2022, dependența Chișinăului de furnizorul rus era de 100%.Kremlinul era sigur că va sugruma…
