Arhiva tag-ul pentru: Romgaz

Proiectul Neptun Deep este în grafic, spune Burduja. Când ar putea avea loc primele foraje?
Energie, PubliceProiectul Neptun Deep este în grafic, iar dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie ne dorim să avem primele foraje până la finalul acestui an, a declarat, luni, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în conferinţa de presă de bilanţ,…

OMV și Romgaz, în colimatorul ecologiștilor: Greenpeace cere la OCDE oprirea proiectului Neptun Deep
Energie, MediuSubsidiara din Europa Centrală și de Est a organizației ecologiste Greenpeace şi organizația ”Fridays for Future” Austria solicită, într-o plângere adresată Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), oprirea…

Primul rating primit de Romgaz de la Fitch: “BBB-“. Care sunt punctele tari și punctele slabe ale companiei?
Energie, Investiții, PiețeAgenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a atribuit companiei Romgaz, producător şi furnizor de gaze naturale controlat de statul român, ratingul “BBB-“, cu o perspectivă stabilă, fiind pentru prima oară când Romgaz primeşte…

Vești bune de la Romgaz despre celebra deja termocentrală de la Iernut
EnergieCentrala de la Iernut este în grafic şi va fi pusă în producţie la finalul acestui an, conform estimărilor, în condiţiile în care vechea centrală va ieşi din producţie spre finalul verii, a declarat, luni, la o conferinţă de specialitate,…

Semnal de alarmă de la directorul Transgaz: Consumul de gaz pentru industrie, mult mai mic decât cel casnic
EnergieAm putea spune că România se află într-o situație bună privind cantitățile de gaz. Depozitele sale de gaze sunt umplute la jumătate, o cifră record de 1,6 miliarde de metri cubi rămânând neutilizați până la data de 31 martie.…

Greenpeace acuză ”nereguli grave” în aprobarea PUZ-ului pentru Neptun Deep și vrea să oprească proiectul de exploatare
Energie, MediuOrganizația non-guvernamentală Greenpeace a anunțat chemarea în judecată autorităţile şi companiile OMV Petrom şi Romgaz pentru nereguli grave în procesul de aprobare a Planului Urbanistic Zonal (PUZ) dedicat proiectului de exploatare…

2023, anul în care s-au luat cele mai așteptate decizii cu impact major pe piața energiei din România
EnergieAnul acesta au fost luate unele dintre cele mai așteptate decizii cu impact major pe piața energiei din România.Printre cele mai importante se numără:Listarea cu succes a Hidroelectrica pe Bursa de Valori București;Hidroelectrica,…

Transgaz: Depozitele de gaze sunt la 87% din capacitate
EnergieDepozitele de gaze sunt azi la 87% din capacitate, după aproape două luni de la începerea ciclului de extracție, adică doar 15% din gazele stocate pentru iarnă s-au consumat, potrivit datelor Transgaz.Dat fiind faptul că România…

Ion Sterian, director general Transgaz: România se află în cea mai bună poziție în ceea ce privește securitatea aprovizionării cu gaze
EnergieRomânia se află în cea mai bună poziție în ceea ce privește securitatea aprovizionării cu gaze, a declarat Ion Sterian, la Central European Gas Congres care are loc zilele acestea la Sibiu.
Domnia sa a explicat: “Prin investițiile…

Premierul, ferm la întâlnirea cu OMV: “Nu negociem legea offshore!” Caramitru: OMV e un pigmeu
Energie, Legislație, PublicePremierul Marcel Ciolacu a declarat luni că nu va negocia legea offshore cu șeful companiei OMV Alfred Stern. Premierul a făcut această precizare în condițiile în care OMV Petrom a depus la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris…

Burduja, pentru Bloomberg: România va construi o nouă linie de înaltă tensiune pentru exportul de energie verde
Energie, PubliceRomânia plănuiește să construiască o nouă linie de înaltă tensiune pentru transportul energiei electrice de-a lungul ţării spre Ungaria, în condiţiile în care Bucureștiul mizează pe dublarea producţiei de energie din surse regenerabile…

Prețurile plafonate și taxa de solidaritate scad profitul net al Romgaz
Energie, PubliceProducătorul şi furnizorul de gaze naturale Romgaz (simbol bursier SNG) a înregistrat în primele şase luni din 2023 un profit net consolidat de 1,68 miliarde lei, în scădere ușoară, cu 2,34% față de aceeași perioadă a anului anterior,…

Ciolacu, grandomanie fără limite: Vom deveni cel mai mare producător de gaze naturale al UE
EnergiePremierul Marcel Ciolacu salută, vineri, începerea efectivă a fazei de dezvoltare a zăcămintelor în cadrul celui mai mare proiect de gaze naturale din zona românească, Neptun Deep, care ”va contribui la securitatea energetică a ţării”.…

Neptun Deep, în linie dreaptă: a fost semnat contractul principal de dezvoltare a infrastructurii proiectului
Energie
Compania OMV Petrom a anunțat, joi seara, că a semnat contractul principal, în valoare de 1,6 miliarde de euro, pentru dezvoltarea infrastructurii Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre.…

Autoritățile din Bistrița-Năsăud, talpă la Romgaz: producția de gaze din județ, suspendată de APM
Energie, PubliceLa solicitarea Agenției pentru Protecția Mediului (APM) din județul Bistrița-Năsăud și a prefecturii județului, Curtea de Apel Cluj-Napoca a suspendat extracția gazelor naturale dintr-un perimetru concesionat de compania națională…

Proiectul Neptun Deep va aduce la bugetul de stat aproximativ 20 miliarde de euro pe durata desfășurării
Energie, InvestițiiProducţia, programată să înceapă în 2027, va fi de aproximativ 8 miliarde metri cubi anual (circa 140,000 bep/zi), timp de circa 10 ani.
Proiectul Neptun Deep va contribui la viitorul securităţii energetice în România şi în regiune…

În acest moment, România este cel mai important furnizor de gaze pentru Republica Moldova
EnergieÎn acest moment, România este cel mai important furnizor de gaze pentru moldoveni. Exportul de gaz către Republica Moldova urcă la 2 milioane de metri cubi zilnic, începând de azi, de unde, pentru săptămâni la rând, stătea la 1,8…

Prietenie pe viață austriaco-rusească. OMV va continua să importe gaz rusesc
Energie, Europa, LumeaGrupul energetic austriac OMV va continua să cumpere cea mai mare parte a gazului din Rusia în această iarnă, a declarat directorul său executiv, chiar dacă compania a obținut contracte de rezervă pentru a-și acoperi în totalitate…

OMV-Petrom și Romgaz au luat decizia finală de investiție în perimetrul Neptun Deep. Când încep exploatările?
Energie, InvestițiiOMV-Petrom și Romgaz anunță decizia finală de exploatare a zăcămintelor de mare adâncime de gaze din Marea Neagră. Producția va începe în 2027, cu o investiție de 4 miliarde de euro, și va asigura consumul (la nivelul actual) al…

Virgil Popescu: Depozitele de gaze vor ajunge la 100% în septembrie
EnergieDepozitele de înmagazinare a gazelor naturale sunt în prezent pline în proporţie de peste 60%, iar în septembrie ar putea ajunge la 100%, a declarat, joi, la Mediaş, ministrul Energiei, Virgil Popescu."Noi trebuie să ne obişnuim…
