Arhiva tag-ul pentru: sezonul estival

O treime dintre hotelierii bulgari planifică o creștere a prețurilor în sezonul estival ce urmează
Europa, Piața muncii, TurismO treime dintre hotelierii bulgari planifică o creștere a prețurilor, de aproximativ 10%, pentru sezonul estival care urmează. Potrivit lui Georgi Duchev, director executiv al Asociației Bulgare a Profesioniștilor în Management Hotelier,…

De la Pitești la Constanța, pe autostradă! “Vara să ne prindă cu lotul 3 din A0 dat în circulaţie”
TransportMinistrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, le-a cerut directorilor din cadrul CNAIR şi secretarilor de stat din minister ca, până la începerea sezonului estival, să fie dat în circulaţie Lotul 3 din autostrada A0, astfel încât de la…

Bunicii salvează sezonul estival: peste 31.000 de pensionari croați s-au reintegrat temporar în muncă
Europa, Piața munciiUn număr important de peste 31.000 de pensionari croați s-au hotărât să se reintegreze pe piața muncii pe durata verii, iar multă lume susține că aceștia pur și simplu ”vor salva sezonul estival”, în condițiile în care piața…

Ediția 2024 a ”Litoralului pentru toți” a început vineri, cu tarife de cazare de la 35 de lei pe noapte
TurismPeste 60 de hoteluri şi pensiuni de la malul mării s-au înscris la o nouă ediţie a programului "Litoralul pentru toţi", care a început vineri, 31 mai, iar Federaţia Patronatelor din Turism se aşteaptă ca numărul unităţilor de cazare…

Care a fost destinaţie turistică preferată de către turiştii români în sezonul estival?
TurismGrecia, ca destinaţie turistică, fie că e vorba despre insule sau staţiunile de pe continent, s-a aflat în sezonul estival al acestui an în topul preferinţelor turiştilor români, agenţii având în multe cazuri toate locurile vândute…

Bulgaria ne-a luat iarăși fața la turism estival. Milioane de turiști iau cu asalt țara vecină
Europa, TurismBulgaria se așteaptă anul acesta la cel puțin 4,5 milioane de turiști. În mod tradițional, majoritatea bulgarilor vor alege sejur cu cazare – peste 2 milioane de turiști, dar sunt bune și previziunile legate de turiștii de pe piața…

Pregătiri pentru vară. Numărul joburilor disponibile în HoReCa a crescut cu 25% în ultimă lună
Piața muncii, RecrutareDeși mai sunt aproape două luni până la începerea oficială a sezonului estival, angajatorii din sectoarele cu activitate specifică verii au început să își mărească echipele pentru a gestiona corespunzător cererea așteptată din…

Criza transportului aerian are semnificații speciale pentru Ukraine Air. Ce soluție au găsit ucrainenii?
TransportȚinută la sol din cauza războiului declanșat de Rusia prin invadarea Ucrainei, pe 24 februarie, Ukraine International Airlines - Ukraine Air a semnat un contract de colaborare cu o companie turistică poloneză pentru a opera curse charter…

Sezonul turistic la Marea Neagră începe duminică; hotelurile sunt ocupate în proporție de 80%
TurismOperatorii din turism de la Marea Neagră se pregătesc pentru deschiderea sezonului estival 2022, cu peste 100 de unităţi de cazare gata să-şi primească oaspeţii în weekend-ul de 1 Mai, potrivit datelor centralizate de portalul turistic…

Care sunt destinațiile preferate de români pentru turismul intern în sezonul estival 2021?
Turism41% din rezervările făcute de turiștii români pe platforma de rezervări Travelminit.ro în această vară au avut în vizor stațiunile de pe litoral, dar românii s-au orientat şi către destinaţiile de la munte (23% dintre rezervări),…

Canicula de vineri a doborât recordul celui mai mare consum zilnic estival de electricitate
EnergieTranselectrica, administratorul și operatorul sistemul național de transport al energiei electrice, a comunicat astăzi că pe data de vineri, 25 iunie 2021, a fost înregistrat cel mai mare consum de energie electrică în sezonul verii,…

Ponturi de la greci pentru V. Gheorghiță: 150 € de la stat pentru tinerii care se vaccinează
Europa, SănătateGrecia va oferi tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani câte o recompensă în bani, în valoare de 150 de euro, la primirea primei doze de vaccin împotriva COVID-19, ca parte a unui program guvernamental de stimulare a vaccinărilor…

Lucrările la podul Cernavodă vor afecta traficul estival spre și dinspre litoral?
Transport, TurismPodul rutier de la Cernavodă va fi reabilitat, valoarea lucrărilor fiind de aproape 67 de milioane de lei, iar perioada de execuţie de 24 de luni. Autorităţile au anunţat că nu vor fi impuse restricţii de circulaţie în timpul sezonului…

ANPC a amendat operatorii economici de pe litoral cu peste 1 milion de lei, în 10 zile
ComerțÎncepând cu 1 iulie, ANPC desfășoară Comandamentul litoral 2020, iar în primele 10 zile de controale, inspectorii au verificat 322 de operatori economici, din Neptun, Olimp, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, Costinești și…

82% dintre angajații care au planuri de concediu pentru acest an și-l vor petrece în țară
TurismAproape 3/4 dintre angajații români nu și-au luat anul acesta concediu de odihnă, dar 42% dintre ei plănuiesc totuși să facă o cerere în acest sens în perioada următoare, potrivit unui sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs.Îngrijorați…