Arhiva tag-ul pentru: Zalău

Autostrada de centură a Capitalei, deschisă la final de octombrie, cu 9 luni de întârziere
Construcții, TransportUn nou segment al Autostrăzii de Centură a Capitalei (A0) ar putea fi dat în trafic în perioada 20-31 octombrie, potrivit Asociației Pro Infrastructura. Este vorba de tronsonul Pantelimon-Afumați, lung de 8,6 kilometri, construit de asocierea…

Curând vom circula de la Cluj la Oradea pe autostradă, dar ne vom da jos în jurul Zalăului
Comerț, TransportÎncă nu se poate circula pe A3 de la Cluj la Oradea, dar lucrările merg bine, s-a câștigat 7% într-o singură lună de construcții pe tronsonul Chiribiș-Biharia, așa că estimările pentru tronsoanele care mai lipsesc se întind din…

Senatorul cu studii la ”Academic Singles” a fost trimis în judecată pentru conducere fără permis
Legislație, PubliceSenatorul neafiliat Paul Pintea, fost membru POT, a fost trimis în judecată pentru conducere fără permis, el având deja o condamnare definitivă pentru o faptă similară, transmite News.ro, care citează un comunicat al Parchetului de…

Un lot al Autostrăzii Transilvania s-ar putea deschide cu cinci luni mai repede decât era programat
Construcții, TransportCei 28,55 de kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș ar putea fi deschiși circulației în decembrie 2026, cu aproximativ cinci luni înainte de termenul contractual. Estimarea aparține Asociației Pro Infrastructură,…

Bolojan, în vizită pe șantierele Transilvaniei, promite legătură Cluj-Zalău pe autostradă din 2026
Construcții, TransportPremierul Ilie Bolojan a făcut o vizită în județul Cluj pentru a discuta despre absorbția banilor europeni în proiectele PNRR care se derulează în această zonă. După o întâlnire cu primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, premierul…

Mobilizare exemplară pe Autostrada Transilvania. Două tronsoane, aproape de deschidere anul acesta
Construcții, TransportLucrări exemplare și mobilizare bună pe Autostrada Transilvania! Pe secțiunile dintre Nădășelu și Zimbor (30,6 km), stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 94%, a transmis Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale…

Autostrada Transilvania (va) prinde contur: din 2027, singura ”gaură” va fi tronsonul cu Meseșul
Construcții, Publice, TransportPremierul Ilie Bolojan a anunţat vineri, după o vizită făcută pe şantierul Autostrăzii Transilvania, că două sectoare vor fi finalizate anul viitor, iar în 2027 va fi terminat şi tronsonul dinspre graniţa cu Ungaria. ”La jumătatea…

Viteza chinezească – un mit. Lotul 3 al autostrăzii A0 nu va fi gata în 2025 (Asoc. Pro Infrastructură)
Construcții, TransportLotul 3 al Autostrăzii A0 Nord nu va fi gata în anul 2025, deși a fost promis de CNAIR și de Ministerul Transporturilor, susține Asociația Pro Infrastructură. „Ritmul nu este nici pe departe suficient”, iar „mitul vitezei chinezești…

O primărie vrea să aloce 1 milion de euro pentru o statuie a lui Mihai Viteazul. Cum vi se pare?
Investiții, PublicePrimăria şi Consiliul Local Zalău alocă aproximativ un milion de euro pentru ridicarea unui statui a domnitorului Mihai Viteazu într-un mic parc din oraş. Solicitat să comenteze decizia, în contextul necesităţii reducerii cheltuielilor…

Două noi situri românești, incluse oficial în lista Patrimoniului Mondial UNESCO
Cultură, Publice, TurismAnsamblul monumental ”Calea Eroilor” realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu şi Frontierele Imperiului Roman - Dacia au primit, sâmbătă, acceptul pentru a fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, a anunţat ministrul…

Justiție în familie. Soția lui Coldea, reclamantă într-un proces cu terenuri în Transilvania
Imobiliare, Legislație, PubliceChiar în timp ce bubuia dosarul DNA privind traficul de influență și spălarea de bani în care sunt cercetați generalii SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, în familia Coldea situația nu era una lipsită de probleme juridice.…

Pălincă pe alese, la prima ediție a unui festival îndrăgit de transilvăneni și nu numai
Eveniment, Food&DrinkTradiţionala pălincă de prune, alături de sortimente din alte fructe, precum pălinca de gutui, de mere, cireşe, pere, piersici sau de struguri, pot fi degustate, sâmbătă, la Zalău, la prima ediţie a Festivalului Pălincii, organizată…

România va avea un “Festival al Pălincii”. Vezi unde se desfășoară și ia-ți concediu din timp!
Eveniment, Food&DrinkPrima ediţie a unui festival al pălincii va fi organizată, în 25 mai, la Zalău, de către o o companie privată, în colaborare cu administraţia locală, conform unei hotărâri de consiliu local care a fost adoptată joi.
"Pălinca are…

Cum se scapă de închisoare? Un medic șpăgar din Sălaj și-a recunoscut vinovăția pentru luare de mită
LegislațieUn medic de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, pentru acuzaţiile de luare de mită şi abuz în serviciu, pedeapsa stabilită fiind o…

Când va fi gata centura Zalăului? Ministrul Grindeanu vorbește despre “un termen realist”
Construcții, TransportMinistrul Transporturilor Sorin Grindeanu a declarat, marţi după ce a vizitat şantierul tronsonului II al centurii ocolitoare a Zalăului, că termenul realist pentru finalizarea acestui proiect este undeva la jumătatea anului viitor. Ministrul…

Anulare și relansare a licitației pentru două tronsoane esențiale ale Autostrăzii Transilvania
TransportUn pas înapoi și unul înainte pe Autostrada Transilvania, în drum spre Budapesta și Viena. Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a anunţat, joi seară, că a fost anulată şi relansată în aceeaşi zi licitaţia pentru secţiunile…

Cu Autostrada Transilvania părăsită de constructor, CNAIR își spală rușinea cu Autostrada Moldovei
TransportLiderul USR Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor, a anunțat că cel mai puternic constructor din România, firma UMB, a oprit lucrările la Autostrada A3 Transilvania între Cluj și Zalău, pe sectorul de 42 km dintre Nădășelu…

Drulă mătură pe jos cu guvernarea “militaro-socialistă” în chestiunea Autostrăzii Transilvania
TransportLiderul interimar al USR, Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor, anunţă un blocaj total pe cel mai greu tronson din Autostrada A3 Transilvania, un sector de 40 km între Zalău şi limita judeţelor Sălaj/Bihor, ce include şi…

Antreprenor român, șantier-model. Desfășurare impresionantă pe Autostrada Transilvania
TransportMinistrul Transporturilor, Cătălin Drulă a anunțat joi că există o desfăşurare impresionantă de forţe pe A3 Cluj – Zalău. Acesta a spus despre lucrarea câștigată și executată de o firmă românească: ”Unul dintre şantierele…

În timp ce unii fac cele mai spectaculoase tuneluri, noi așteptăm două galerii pe sub Meseș
Internațional, Transport
Tunelurile urbane destinate fluidizării traficului și proiectate de experții militardarului american Elon Musk nu sunt singurele planuri faraonice care ar urma să vadă lumina zilei. China este țara care domină construcția de tuneluri,…
