Închide

Tinerii slovaci, exod spre Cehia, alungați din țară de calitatea catastrofală a educației

Avatar
people walking on street near white concrete building during daytime

Brno, una dintre principalele destinații ale tinerilor slovaci care pleacă la studii în străinătate. Fotografie de Ignat Arapov pe Unsplash

Timp de citire: 2 minute

Două treimi dintre tinerii slovaci cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani studiază deja în străinătate sau își doresc să o facă, din cauza calității catastrofală a sistemului de educație din țară. Majoritatea celor care au plecat până acum spre vest au ales să se oprească în Cehia, potrivit unui sondaj realizat de cea mai mare bancă slovacă, Slovenská sporiteľna, citat de Euractiv.com.

În ultimii 15 ani, peste 300.000 de oameni au părăsit țara, iar dintre cei care vor să plece în viitor, doar o treime spun că intenționează să se mai și întoarcă, potrivit rezultatelor sondajului realizat de Slovenská sporiteľna. Cei care pleacă sunt, în mare parte, cei mai buni dintre studenți, adaugă autorii studiului.

La fel ca în România, problema exodului creierelor a fost deja îndelung dezbătută în Slovacia, dar nu au fost luate măsuri concrete până acum.

Ministerul Educației spune că va oferi granturi pentru tinerii slovaci, măsură pe care o consideră infailibilă, așa că studenții se vor întoarce în țară de îndată ce vor termina studiile.

”Vom sprijini 1.400 de studenți pe an, dintre care 1.000 vor fi dintre cei mai buni și talentați, iar 400 vor fi studenți proveniți din medii defavorizate”, a declarat Ľudovít Paulis, secretar de stat în Ministerul Educației de la Bratislava.

Companiile resimt, de asemenea, efectele exodului de creiere, iar multe dintre ele au demarat inițiative proprii cu scopul de a-i aduce înapoi pe slovacii plecați:

”Suntem convinși că Slovacia are nevoie de oameni care cred în viitorul ei. Numai așa vom trăi cu toții mai bine, oamenii de afaceri se vor descurca mai bine și vom reuși cu toții, împreună, ca țară”, a declarat Dáša Juríková, reprezentanta Slovenská sporiteľna.

Unul dintre autorii studiului, Matej Horňák, spune că experiențele avute de compatrioții săi în străinătate sunt, în mare măsură, benefice:

”Este bine când oamenii încearcă experiențe dincolo de granițe. Capătă idei noi, însă este și mai bine dacă se întorc în Slovacia. Acest lucru îi va ajuta și pe ei, și pe economia slovacă, în ansamblu.”

Majoritatea slovacilor merg în Cehia din cauza educației de calitate superioară și a proximității culturale. De pildă, în Brno, al doilea oraș ca mărime din Cehia, situat nu departe de frontiera cu Slovacia, trăiesc aproximativ 20.000 de studenți slovaci.

scroll to top