Închide

Tone de haine second-hand au fost oprite de comisari de la punerea în vânzare

Avatar
shopping, summer, second-hand

Fotografie de coachmetpassie pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

O cantitate de 179 de tone de articole second-hand au fost oprite, marţi, de la punerea pe piaţă de către comisarii de la Protecţia Consumatorilor din Prahova, după ce aceştia au depistat neconformităţi în documentele privind operaţiunile de curăţare, dezinfecţie şi dezinsecţie.

Conform datelor publicate pe Facebook de comisarul şef al Comisariatului Regional Protecţia Consumatorului – Regiunea Sud Muntenia, Ion Iordăchescu, o acţiune de control a avut loc la depozitul SC Humana People to People SRL Ploieşti, importator de articole second hand.

“S-a constatat că documentele care atestă efectuarea operaţiunilor de curăţare, dezinfecţie şi dezinsecţie nu erau în conformitate cu prevederile legale”, arată sursa citată de AGERPRES.

În acest context, până la finalizarea verificărilor, s-a dispus oprirea de la punerea pe piaţă a întregului stoc de marfă aflat în depozitul operatorului economic, fiind vorba despre 179.000 kilograme de produse în valoare de peste 2.000.000 lei.

scroll to top