Închide

Ministrul Energiei: “Interes masiv” al investitorilor străini în hidrocentrala Tarnița-Lăpuștești

Avatar
Lacul Tarnița, apă, Hidroelectrica, păduri

Copyright foto: contactati www.AFACERI.news

Timp de citire: 2 minute

Caietul de sarcini privind întocmirea studiului de fezabilitate pentru realizarea obiectivului de investiţii Centrala hidroelectrică cu acumulare prin pompaj Tarniţa – Lăpuşteşti este aproape finalizat, a afirmat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, precizând că interesul investitorilor pentru proiect “este masiv”.

“S-a făcut o consultare de piaţă, suntem practic pe punctul de a finaliza caietul de sarcini. Săptămâna aceasta am setat un termen de a publica acest caiet de sarcini pentru studiul de fezabilitate, să avem un studiu de fezabilitate serios – şi peste maxim un an de zile să găsim un partener privat, doi parteneri privaţi, cu experienţă internaţională. Deja am fost abordaţi din Coreea de Sud, din Emirate, din Franţa, din Israel, din Statele Unite. Interesul pentru proiect este masiv. Îmi doresc ca SAPE (Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie, n.r.), cea care gestionează acum acest proiect, împreună cu expertiza de la Hidroelectrica – deci participarea statului să rămână minoritară – să găsim formula unei companii de proiect cu doi-trei investitori privaţi strategici. Statul fiind minoritar, ne simplifică foarte mult viaţa din perspectiva procedurilor de licitaţie de atribuire, efortul asupra bugetului este mai mic şi categoric se asigură şi continuitatea proiectului”,

a menţionat Sebastian Burduja, citat de Agerpres.

Totodată, ministrul Energiei a subliniat că s-au dinamizat “o serie de investiţii care erau în aşteptare”, astfel încât să se pună bani în piaţă. El a făcut referire la Investiţia 1 din PNRR, precizând că au început să fie semnate contracte.

“Săptămâna viitoare mai avem încă 20 de contracte pregătite spre semnare. De asemenea, hidrogenul era un apel blocat, un jalon neîndeplinit, unul dintre cele două pe care Guvernul României nu şi le-a îndeplinit, prin Ministerul Energiei, din păcate. Este în evaluare jalonul pe hidrogen, avem 19 candidaţi foarte buni – şi sunt convins că vom reuşi să punem şi aceşti bani în piaţă, iar exemplele pot continua”,

a adăugat demnitarul.

scroll to top