Trump, acuzat de manipularea burselor. Mesajul lui dinaintea amânării suprataxelor, de necrezut!
Președintele american Donald Trump a creat furie odată cu introducerea suprataxelor vamale pentru întreaga lume. Însă cum reacțiile economiilor puternice nu au încetat să apară, Japonia fiind vârf de lance în vânzarea masivă a titlurilor federale americane, POTUS s-a răzgândit și a anunțat amânarea cu 3 luni a aplicării suprataxării care a pus pe jar mapamondul.
Însă tot mai multe voci de peste ocean cer anchetarea președintelui pentru manipularea piețelor financiare. Dar ce a făcut mai exact Trump? În stilul său caracteristic expansiv, nu s-a abținut să se mai împăuneze pe rețelele de socializare și a postat un mesaj care l-ar putea arunca într-o anchetă penală cu urmări nebănuite:
“Acesta este un moment minunat pentru a cumpăra (n.r. acțiuni)!”,
a scris Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.
Nimic ieșit din comun. Însă, la doar câteva ore de la postare, președintele a anunțat suspendarea punerii în aplicare a suprataxelor, pe motiv că peste 70 de țări l-a sunat “să-l pupe-n fund”, după cum s-a exprimat, cerând-i îngăduință.
“THIS IS A GREAT TIME TO BUY!!!”
Donald Trump a transmis lumii să „fie liniștită” în timp ce taxele sale de amploare pe importuri au fost impuse, aruncând în aer piețele globale și provocând o undă de șoc în economia americană și mondială.
Mesajul pentru care președintele american ar putea fi incriminat a sosit la doar câteva minute după soneria de deschidere a bursei din New York: “THIS IS A GREAT TIME TO BUY!!!”.
Patru ore mai târziu, președintele a inversat cursul. El a făcut o pauză și a redus tarifele la mărfurile din majoritatea națiunilor timp de 90 de zile, crescând în același timp tarifele la importurile din China la 125%. Așa cum era de așteptat, piețele au crescut vertiginos. Trump chiar s-a lăudat într-o postare cum doi apropiați ai săi, prezenți la întâlnirea filmată, au câștigat 2,5 miliarde de dolari, respectiv 900 milioane de dolari din mișcarea strategică de a cumpăra acțiuni la minimul istoric adus de suprataxe și vânzarea imediată, după anunțul amânării măsurii.
Oficialii de la Casa Albă – care, cu o zi mai devreme, declaraseră că Trump nu va da niciodată înapoi – au spus că „aceasta a fost strategia sa dintotdeauna” și că „arta înțelegerii” este la lucru.
Pump and dump: Trump a manipulat masiv piața financiară
Pe rețelele de socializare au izbucnit acuzații potrivit cărora președintele a pus în aplicare o schemă inversă de tip „pump and dump” cu economia americană: a făcut să scadă prețurile acțiunilor pentru a le cumpăra apoi înainte ca prețurile să crească din nou. Senatorul democrat Adam Schiff chiar solicită o anchetă privind tranzacțiile cu informații privilegiate, conform Yahoo News.
Schimbarea surprinzătoare a lui Trump de miercuri a părut să fie o noutate pentru reprezentantul administrației pentru comerț, care se afla în mijlocul unei declarații în fața unei comisii a Camerei Reprezentanților, respingând acuzațiile că președintele a manipulat în mod intenționat piețele.
„Dacă ați venit aici știind că … aceste tarife vor fi anulate, de ce nu ați inclus acest lucru în declarația dvs. de deschidere? De ce nu ați menționat acest lucru în mărturia dvs.?”,
a întrebat furios reprezentantul democrat din Nevada, Steven Horsford.
„Cum să nu fie asta manipulare a pieţei?!”,
l-a întrebat Horsford pe Jamieson Greer, reprezentantul Statelor Unite pentru comerţ, cu privire la această decizie recentă, înainte de a se enerva şi de a acuza partidul republican că nu protejează „poporul american”.
Alesul din Nevada a subliniat rapid absenţa republicanilor, care au părăsit cu toţii audierea când au aflat că tarifele au fost suspendate.
„Au plecat cu toţii, pentru că nici măcar nu vor să fie nevoiţi să apere decizia”,
a acuzat el, ridicând vocea.
„Cât de lungă este pauza? Câte zile? Câte săptămâni?”,
l-a întrebat Horsford pe Greer.
„Am înţeles că este vorba de 90 de zile, nu am vorbit cu preşedintele”,
a răspuns Greer, întrerupt apoi de Horsford:
„Deci, reprezentantul comercial nu a vorbit cu preşedintele Statelor Unite despre o reordonare globală a comerţului şi totuşi a anunţat-o pe un tweet? Ce naiba, cine este la conducere?”,
s-a indignat Horsford, înainte de a-i spune:
„Se pare că şeful tău tocmai ţi-a tras preşul de sub picioare”.
„Nu există nicio strategie, tocmai aţi aflat-o acum trei secunde, stând aici, v-am văzut”, a adăugat el indignat, întrebându-l în acelaşi timp pe Greer de ce nu a dezvăluit mai devreme planurile de a întrerupe tarifele, dacă ştia în prealabil de eventualul anunţ al preşedintelui.
Greer a răspuns că preşedintele „este la conducere”, iar el nu îşi dezvăluie „discuţiile cu preşedintele”.
„Acestea sunt consecinţe reale pentru poporul american şi pentru întreprinderile mici. Am avut un grup de întreprinderi mici în biroul meu mai devreme astăzi, vorbind despre impactul acestor tarife pe aluminiu şi oţel”,
i-a spus Horsford.
„Aceasta este vremea amatorilor şi trebuie să înceteze. Ce înseamnă acest lucru pentru strategia dumneavoastră de negociere? Cum vă ocupaţi de negocieri dacă preşedintele scrie pe Twitter despre asta de oriunde s-ar afla?”,
şi-a continuat democratul admonestarea.
Greer a răspuns:
„Preşedintele a fost ales şi el conduce politica comercială, iar eu îl consiliez şi îi execut politica comercială”.
Horsford i-a cerut apoi preşedintelui comisiei „o dezbatere” pe această temă, pe care aceasta a refuzat-o.
„Adică nu vrem să vorbim despre politica comercială aici, în comisia pentru comerţ? Aceasta este jurisdicţia noastră”,
i-a spus Horsford.
Schimbul de replici tensionat al democratului a continuat apoi cu preşedintele republican al comisiei, Jason Smith.
„Timpul dumneavoastră a expirat”,
i-a spus Smith, după ce Horsford solicitase dezbaterea pe această temă.
„Şi am spus nu”,
i-a răspuns Smith.
„Pentru că nu vrei să aperi politica sau strategia”,
a replicat Horsford înainte ca Smith să-i dea cuvântul unui alt membru al comisiei.
Horsford a putut fi auzit spunând:
„Daţi-mă afară, ce aveţi de gând să faceţi?”.
Pe Twitter (X), contul War Room al campaniei lui Trump a întrebat ironic:
„Au ascultat panicanii (n.r. joc de cuvinte între republicani și panicarzi) sfatul lui @POTUS în această dimineață?”
Postarea – care face referire la cuvântul inventat de Trump pentru oamenii „proști” și „slabi” care nu susțin planul său tarifar – a inclus o captură de ecran a președintelui care a scris „ACESTA ESTE UN MOMENT MINUNAT PENTRU A CUMPĂRA!!!” pe contul său Truth Social.
Într-o declarație, senatorul Adam Schiff a afirmat că Trump „creează fluctuații uriașe ale pieței cu suprataxele sale, care se tot repetă”.
„Cine din administrație știa dinainte de ultima răsturnare de situație tarifară a lui Trump? A cumpărat sau a vândut cineva acțiuni și a profitat pe seama publicului? Scriu Casei Albe – publicul are dreptul să știe”,
a scris Schiff.
Senatorul de California solicită Casei Albe să răspundă la întrebarea „cine încasează bani” de pe urma mișcărilor sale, după cum a declarat el miercuri reporterilor.
„Există prea multe oportunități pentru ca oamenii de la Casa Albă și din administrație să fie implicați în insider trading”
a spus el.
„Nu vor putea să se ascundă pentru totdeauna”.
Trump, în lumea propriei nebunii
Trump, între timp, a apărut în fața Casei Albe împreună cu un grup de campioni ai curselor de mașini, sărbătorind „rezistența” lor și gesticulând spre o mașină de curse galbenă cu roșu aprins parcată lângă peluza de sud.
„M-am gândit că oamenii au sărit puțin calul”,
a spus Trump când a fost întrebat de ce a schimbat cursul piețelor și a pus pe pauză suprataxele pentru 90 de zile.
„Deveneau un pic cam nervoși, un pic cam speriați”,
a spus el.
„Se rezolvă poate mai repede decât am crezut”.
Întrebat dacă oamenii care se debarasează de obligațiuni de trezorerie l-au convins, el a spus senin:
„Nu, am urmărit piața obligațiunilor. Piața obligațiunilor este foarte complicată. Am urmărit-o, dar dacă te uiți la ea acum, este frumoasă. Piața obligațiunilor este frumoasă acum. Dar, da, am văzut aseară unde oamenii deveneau un pic grețoși.”,
a declarat el, cu referire la vânzările masive de bonduri federale americane și achiziția celor germane în schimb, mai ales de către parteneri comerciali importanți ai SUA, precum Japonia și Canada.
„Marea mișcare nu a fost ceea ce am făcut astăzi”,
a adăugat el, continuându-și cu emfază pledoaria prostului fudul:
„Marea mișcare a fost ceea ce am făcut de Ziua Eliberării!”.
Donald Trump a închis apoteotic ziua printr-o nouă postare pe Truth Social:
“Ce zi am avut! Dar și ce zile minunate vor veni!”