Închide

Turcia, contra vântului: în ciuda unei inflații gigantice, banca centrală scade dobânzile

Avatar
background, banknote, bucks

Fotografie de PublicDomainPictures pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Banca Centrală a Turciei a decis joi o reducere, peste aşteptări, a dobânzii de referinţă, cu 150 de puncte de bază, şi a promis că va adopta o nouă reducere a costului creditului la reuniunea din luna noiembrie, după ce preşedintele Tayyip Erdoğan a promis că dobânzile vor scădea atâta timp cât el va rămâne la putere, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

În timp ce alte bănci centrale majorează dobânda de politică monetară, Erdoğan a cerut Băncii Turciei să meargă în direcţia opusă şi să taie costul creditului, în condiţiile în care promovează o politică de stimulare a creşterii economice cu orice cost.

Comitetul de politică monetară de la Banca Turciei, condus de guvernatorul Şahap Kavcıoğlu, a redus joi dobânda de referinţă, de la 12% până la 10,5%, în pofida faptului că rata anuală a inflaţiei a trecut de 83%, deoarece condiţiile financiare trebuie să susţină creşterea producţiei industriale şi evoluţiile pozitive din domeniul ocupării forţei de muncă.

“Comitetul evaluează adoptarea unei măsuri similare la următoarea reuniune şi să încheie ciclul de reducere a dobânzilor”, a informat Banca Centrală a Turciei într-un comunicat de presă.

Imediat după anunţul Băncii Centrale, lira turcească s-a depreciat până la un minim istoric de 18,6150 de lire pentru un dolar.

Moneda turcească s-a depreciat cu 29% în acest an, după o cădere de 44% în 2021.

Majoritatea analiştilor se aşteptau la o reducere a dobânzii cu 100 de puncte de bază astfel că decizia comitetului de politică monetară i-a luat prin surprindere pe economişti, în pofida faptului că Banca Turciei a redus cu regularitate costul creditului.

Spre deosebire de teoriile economice clasice, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, este de părere că dobânzile ridicate favorizează inflaţia. În consecinţă, Erdoğan presează Banca Centrală a Turciei să reducă dobânda de politică monetară pentru a susţine producţia şi exporturile.

Respectând dorinţa preşedintelui, Banca Centrală a Turciei, care în mod teoretic este o instituţie independentă, a coborât dobânda de bază, începând din luna septembrie 2021 şi până acum, de la 19% până la 10,5%, într-o perioadă în cele mai multe bănci centrale se gândesc sau au adoptat deja majorări de dobândă pentru a ţine sub control creşterea inflaţiei.

scroll to top