Turcia deschide un front nou în relația tensionată cu Franța: Africa sub-sahariană

Tensiunile dintre Turcia și Franța au provocat numeroase episoade sensibile în acest an, iar activitatea diplomatică tot mai intensă a Ankarei în zona Africii sub-sahariene, parcă tocmai în ciuda Franței, este un corolar al acestor tensiuni, despre care se vorbește prea puțin, în raport cu importanța strategică și cu scopurile extinse pe care le vizează.

În luna octombrie, președintele turc Recep Tayyip Erdoğan punea sub semnul întrebării starea de sănătate mintală a omologului său francez, criticând în cuvinte dure atitudinea lui Emmanuel Macron față de islam și musulmani. Câteva ore mai târziu, Parisul și-a rechemat ambasadorul în Turcia pentru consultări, catalogând afirmațiile liderului de la Ankara drept ”inacceptabil de grosolane”.

Ulterior, a făcut apel la conaţionalii lui să boicoteze produsele franceze, la două zile după acest incident diplomatic.

Conflictul s-a acutizat după încă două zile, când Ankara a condamnat un desen satiric de pe prima pagină a săptămânalului Charlie Hebdo, care îl înfățișa pe președintele turc ridicând fusta unei femei, în formă de glumă. Potrivit guvernului turc, desenul publicat de Charlie Hebdo reflectă ”ostilitatea împotriva turcilor și împotriva islamului”.

Ciocnirea ideologiilor

Tensiunile dintre aliații NATO, Franța și Turcia, s-au intensificat în ultimele luni din cauza multiplelor dosare pe care cele două părți au poziții divergente, printre care conflictele în derulare din Siria, Libia și Nagorno-Karabakh.

Macron a acuzat în special Turcia că și-a încălcat angajamentele, sporindu-și prezența militară în Libia și aducând luptători jihadiști din Siria.

În plus, Franța s-a situat de partea Greciei și Ciprului în discuțiile privind tensiunile celor două state mediteraneene cu Turcia în ceea ce privește forajele offshore de petrol și gaze în estul Mediteranei, provocând critici din partea Ankarei.

În septembrie, Emmanuel Macron a acuzat Turcia că are fantezii imperiale și a îndemnat Europa să adopte o poziție colectivă împotriva Ankarei.

Comentariile lui Macron nu au fost deloc bine primire la Ankara. Ministrul turc de externe, Mevlüt Çavușoğlu, a declarat că remarcile ”arogante” ale președintelui francez își au rădăcinile în niște vechi ”reflexe coloniale”.

Ömer Çelik, purtătorul de cuvânt al partidului de guvernământ din Turcia, a comentat, la rândul său, descriind diferențele dintre modalitățile în care cele două țări înțeleg să se afirme pe arena globală: în vreme ce Macron ”continuă politicile coloniale”, Turcia ”continuă să apere interesele popoarelor oprimate și să încurce ițele și jocurile colonialiștilor”, potrivit publicației pan-africane cu sediul în Africa de Sud, The Mail & Guardian.

Ofensiva diplomatică a Ankarei în Africa francofonă

Diferendele ideologice nu sunt nicăieri mai evidente decât în ​​Africa francofonă, unde Turcia întreprinde o îndrăzneață incursiune diplomatică având drept scop contestarea influenței Franței în regiune. Pentru asta, folosește un discurs agresiv împotriva trecutul colonial al Franței, subliniind în mod constant atrocitățile în care a fost implicată Franța, de la genocidul ruandez până la războiul sângeros pentru independența Algeriei.

Importanța acestei regiuni pentru Ankara este evidențiată de faptul că liderul diplomației turce, Mevlüt Çavuşoğlu, a efectuat șase vizite în țările africane doar în ultimele cinci luni.

În septembrie, a făcut o vizită în Mali, la scurt timp după lovitura militară care l-a dat jos pe fostul preşedinte, Ibrahim Boubacar Keïta. Legăturile strânse ale fostului președinte cu Franța au fost printre factorii care au condus la protestele în masă împotriva guvernării sale, proteste care au culminat cu lovitura de stat reușită.

Rolul Franței în Mali este cel puțin controversat; prezența militară franceză extinsă în țară a fost criticată pe scară largă. Una dintre criticile recente a venit din partea celebrului muzician malian Salif Keita, care a spus despre Franța că ar trebui să se simtă responsabilă pentru actele de terorism petrecute în Sahel.

În acest context, Çavuşoğlu s-a întâlnit cu guvernul de tranziție, chiar înaintea omologului său francez, cerându-i să asigure o tranziție democratică.

Apoi a călătorit într-o altă fostă colonie franceză, Senegal, cu care Ankara și-a mărit volumul schimburilor comerciale de șaisprezece ori în ultimul deceniu. În ultimii ani, firme turcești de top au lucrat la proiecte majore de infrastructură, printre care un aeroport internațional și un stadion cu 50 000 de locuri.

În 2020, 29 de proiecte în valoare de 775 milioane de dolari au fost contractate de Senegal cu firme turcești, însă Franța rămâne în continuare cel mai mare investitor străin în țara vest-africană.

Picătura care umple paharul

Totuși, vizita lui Çavuşoğlu care a ridicat cele mai multe sprâncene la Paris a fost cea din Niger, din iulie. Cu această ocazie, cele două țări au semnat un acord care va permite Turciei să desfășoare operațiuni de explorare și exploatare minieră în Niger, țară în care Franța exercită o dominație istorică asupra sectorului minier.

Mai dependentă de producția de energie nucleară decât orice țară de pe pământ, Franța importă tocmai din Niger o treime din uraniul folosit pentru centralele sale nuclear-electrice.

Potrivit Oxfam, unul din trei becuri aprinse în Franța își datorează energia uraniului din Niger.

Poate chiar și mai important este că acordul dintre Turcia și Niger cuprinde și o componentă de cooperare militară, care va permite în curând o prezență militară turcă în Niger.

Franța își menține o puternică prezență militară în regiune. În aceste condiții, cu extinderea prezenței militare a Turciei pe continent și tensiuni majore turco-franceze pe tema conflictului din Libia vecină, apar tot mai multe temeri privitoare la creșterea temperaturii militare a Africii de Nord și sub-sahariene.

Având în vedere legăturile istorice ale Franței în Africa de Vest, Turcia, nou-apărută în peisajul diplomatic al regiunii, mai are încă drum lung de parcurs până când ar putea spera să concureze cu sfera de influență franceză.

Totuși, este dincolo de orice îndoială că Turcia încearcă. Iar, în calitate de țară musulmană dezvoltată și fără schelete coloniale în dulap – cel puțin în istoria recentă și în înțelegerea actuală a conceptului de colonialism -, este posibil ca mesajul său să se armonizeze atât cu tinerii africani nemulțumiți de liderii lor excesiv de apropiați și dependenți de Franța, precum și cu unii dintre liderii politici, în căutarea de noi opțiuni geopolitice.