UBS intenționează să finalizeze achiziția Credit Suisse pe data de 12 iunie
UBS a anunțat luni că intenționează să finalizeze achiziția Credit Suisse pe data de 12 iunie, transformându-se astfel într-o bancă elvețiană uriașă cu active evaluate la 1,6 mii de miliarde de dolari. Această tranzacție a fost posibilă datorită intervenției guvernului în acest an pentru a salva Credit Suisse, transmite Rador.
UBS se aşteaptă să finalizeze achiziţia Credit Suisse chiar la 12 iunie 2023. La acel moment, Credit Suisse Group AG va fi fuzionat cu UBS Group AG, a transmis UBS printr-un comunicat.
Finalizarea preluării urmează a fi anunţată printr-o declaraţie de înregistrare, ce reflectă acţiunile care urmează să fie emise – fiind declarată în vigoare de către Comisia pentru Valori Mobiliare din SUA – şi acceptarea sau renunţarea de către UBS la alte condiţii de finalizare, se menţionează în comunicat.
Principala bancă elveţiană a fost de acord pe 19 martie să plătească 3 miliarde de franci elveţieni (3,37 miliarde de dolari) şi să-şi asume pierderi de până la 5 miliarde de franci pentru rivalul său mai mic elveţian, după ce o prăbuşire a încrederii clienţilor a adus-o în pragul falimentului, determinând autorităţile elveţiene să acţioneze pentru a preveni o criză bancară mai largă, potrivit sursei citate.









