UE: Vânzarea de mașini noi cu motoare termice, interzisă din 2035. Vor fi, însă, și excepții
Vânzarea de mașini noi, cu motoare termice, va fi interzisă din 2035 în Uniunea Europeană. Vor exista, însă, și câteva excepții, potrivit Automarket.
Dacă până acum era doar o propunere, de azi este o certitudine. Cele trei instituții cheie ale Uniunii Europene (inclusiv Parlamentul și statele membre) au ajuns la un acord pentru interzicerea vânzării de mașini noi, cu motoare termice, din 2035.
Vor există și câteva excepții. Mărcile care produc între 1.000 și 10.000 de exemplare anual, spre exemplu Lamborghini, vor fi păsuite pentru încă un an.
Totodată, până în 2030, UE vrea o scădere de 55% a emisiilor de CO2, comparativ cu nivelul din anul 2021.
Deși mulți constructori au anunțat că vor comercializa numai modele cu zero emisii, începând cu 2025, mai sunt și producători care îndeamnă la cumpătare când vine vorba despre această trecere bruscă la mașini electrice.
Câteva nume mari chiar au început să caute alternative, cum ar fi combustibilii sintetici sau motoare alimentate cu hidrogen.