Închide

Ultimul tronson Cluj – Tg. Mureș | Pierd Strabag și Geiger, câștigă o firmă cu rateuri pe A3

Avatar
Autostrada Campia Turzii Targu Mures

Foto: inturda.ro

Timp de citire: 2 minute

Semne de întrebare pe ultimul tronson al autostrăzii Cluj – Târgu Mureș. Experimentații pe zona respectivă și constructori ai tronsoanelor învecinate, STRABAG și GEIGER, aflate de data aceasta într-o asociere directă, au pierdut licitația. Asocierea DRUM ASFALT SRL – OPR ASFALT SRL – OBRAS PUBLICAS Y RAGADIOS SA – TRAMECO SA – DRUMURI BIHOR SA a fost desemnată câștigătoare pentru finalizarea lucrărilor la tronsonul de autostradă dintre Chețani și Câmpia Turzii, cunoscut drept ,,lotul Straco”. 

Contractul cu antreprenorul român Straco a fost reziliat anul trecut, în mandatul fostului ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, după ce constructorul abandonase practic lucrările.

După rezilierea contractului, CNAIR a scos la licitație contractul de 383 de milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor iar Drum Asfalt (un constructor bihorean din grupul de firme SELINA) a câștigat licitația cu o ofertă de 363 de milioane de lei, a anunțat luni, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

,,Sectorul de autostradă lipsă dintre Cluj și Târgu Mureș are de astăzi constructor desemnat! O asociere româno-spaniolă a câștigat contractul pentru lotul Chețani – Câmpia Turzii. Suma: 363,79 milioane de lei (fără TVA). Are la dispoziție 3 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuția lotului de 15,70 km finanțat din fonduri europene. Dacă nu apar contestații și contractul va fi semnat rapid, din 2023 vom putea circula doar pe autostradă pe cei aproximativ 100 de km dintre municipiile Cluj-Napoca și Târgu Mureș.”

Problema este că din cele trei companii care au depus oferte pentru ,,lotul Straco” de mai jos, TRAMECO ridică semne serioase de întrebare, atâta timp cât această companie este în pragul unei rezilieri contractuale tot pe autostrada A3, dar în județul Bihor:

1. Asocierea DIMEX 2000 COMPANY SRL – ALPENSIDE SRL – EXPLAN SRL

2. Asocierea DRUM ASFALT SRL – OPR ASFALT SRL – OBRAS PUBLICAS Y RAGADIOS SA – TRAMECO SA – DRUMURI BIHOR SA

3. Asocierea STRABAG SRL – GEIGER TRANSILVANIA SRL

Semnarea contractului se poate face și după decizia CNSC, fără a mai aștepta și soluția instanței la o eventuală contestație la Curtea de Apel București. Din asocierea câștigătoare face parte și compania TRAMECO (parte a Selina Group) constructor care ar fi trebuit să lucreze pe segmentul Chiribiș – Biharia, alt lot de autostradă care se îndreaptă spre o reziliere a contractului la cererea părților sau la decizia CNAIR, situație care atrage emiterea uni certificat negativ. TRAMECO lucrează și la pasajul Berceni de pe Centura București.

scroll to top