Un lot din Autostrada Transilvania, momentan blocat, s-ar putea deschide mai repede cu un an
Lotul A3 Zimbor și Poarta Sălajului ar trebui să fie terminat până în decembrie 2026, după noul termen de finalizare a lucrărilor, însă sunt șanse să fie gata anul acesta.
E liniște pe Zimbor – Poarta Sălajului. Utilajele stau aliniate în așteptarea următoarelor zile de muncă, după ce constructorul Umbrărescu a pus șantierul pe pauză a doua săptămână consecutiv din cauza unui blocaj financiar (sume întârziate dinspre CNAIR). Dar progresele se văd. Deși are sub 13 kilometri, lotul include 5 viaducte și un pod peste autostradă, scrie Ziua de Cluj.
Pe cei 12,24 de km ai acestei secțiuni, stadiul fizic a trecut de 85%, iar oficialii de la Transporturi estimează că, dacă UMB păstrează ritmul de lucru, circulația va fi deschisă pe această secțiune până la finalul acestui an.
Contractul pentru lotul Zimbor – Poarta Sălajului a fost semnat de UMB în iunie 2020, cu ordin de începere în mai 2021 și prevedea la semnare 12 luni de proiectare și 24 de execuție. Ulterior, CNAIR a extins termenul de finalizare până în decembrie 2026, însă, așa cum am menționat, potrivit estimărilor oficialilor de la Transporturi, bucata care face parte din autostrada Cluj – Sălaj – Bihor ar urma să fie dată în trafic mai repede, în 10 decembrie 2025.









