Un proces de 1 miliard £ împotriva Apple a fost deschis în UK. Care sunt acuzațiile?
A abuzat gigantul tehnologic american Apple de poziția dominantă a magazinului său de aplicații în Regatul Unit? Un proces care s-a deschis luni și în care reclamanții vor mai mult de un miliard de lire sterline urmează să răspundă la această întrebare, potrivit Euractiv.
Plângerea, depusă în mai 2021, acuză Apple că a încălcat legislația europeană și britanică privind concurența prin „excluderea oricăror alte magazine de aplicații de pe dispozitivele iOS”, precum iPhone și iPad.
Aceasta susține că aproximativ 20 de milioane de utilizatori Apple ar fi putut fi suprataxați de către companie „din cauza interdicției sale asupra platformelor de magazine de aplicații rivale”.
Reclamanții spun că o „suprataxă de 30 la sută” pe care compania „o impune” aplicațiilor achiziționate prin App Store-ul Apple vine în „detrimentul consumatorilor obișnuiți”.
Cazul, pe care Apple l-a calificat drept „lipsit de temei”, a fost intentat de universitara Rachael Kent de la Kings College London și de firma de avocatură Hausfeld & Co.
Procesul urmează să dureze șapte săptămâni la Tribunalul de Apel pentru Concurență din Londra.
În centrul acuzațiilor se află faptul că Apple a folosit App Store pentru a exclude concurenții, forțând utilizatorii să utilizeze sistemul său și sporind profiturile în acest proces.
„Suprataxa de 30% se referă la majoritatea aplicațiilor pe care le veți utiliza atunci când descărcați și efectuați achiziții în aplicație pe App Store”, a declarat Kent pentru AFP, citând drept exemplu platforma de întâlniri Tinder.
Cu toate acestea, nu se aplică aplicațiilor care oferă produse fizice, cum ar fi serviciile de livrare Deliveroo și Uber Eats, precizează academicianul.
Orice utilizator care a cumpărat aplicații sau abonamente în versiunea britanică a App Store între 1 octombrie 2015 și 15 noiembrie 2024 poate avea dreptul la despăgubiri din partea Apple, consideră Kent, lector în economie digitală.
Cererea vizează daune totale estimate la 1,5 miliarde de lire sterline (1,8 miliarde de euro).
În conformitate cu legislația britanică, în acest tip de acțiune colectivă, toate persoanele potențial afectate sunt incluse implicit în procedură și pot beneficia de eventuale despăgubiri, cu excepția cazului în care se exclud voluntar.
Contactată de AFP, Apple a făcut referire la un comunicat din 2022, în care precizează că 85% dintre aplicațiile de pe App Store sunt gratuite.
„Considerăm că acest proces este lipsit de temei și salutăm oportunitatea de a discuta cu instanța angajamentul nostru neclintit față de consumatori și numeroasele beneficii pe care App Store și tehnologiile valoroase ale Apple le-au adus economiei britanice a inovării”,
se mai arată în declarație.
De asemenea, compania insistă asupra faptului că comisionul perceput de App Store este „foarte apropiat de cel perceput de toate celelalte piețe digitale”.
Investigațiile și plângerile împotriva Apple s-au înmulțit în întreaga lume în ultimii ani, în special în ceea ce privește magazinul său de aplicații.
Mastodontul american face obiectul unei alte plângeri în valoare de 785 de milioane de lire sterline (936 de milioane de euro) referitoare la tarifele percepute dezvoltatorilor de aplicații.
În iunie anul trecut, Comisia Europeană a acuzat Apple că a încălcat normele sale privind concurența digitală, împiedicând dezvoltatorii să „orienteze liber consumatorii către canale alternative”, altele decât App Store.









